1. IN MEMORIAM
Pe 15 octombrie 2008, după o lungă și grea suferință, a plecat la cele veșnice șahistul Neculai Badiu, candidat de maestru, un mare pasionat și animator de șah în Focșani. S-a născut la 8 septembrie 1936, petrecându-și copilăria și adolescența în orașul de pe Milcov. După terminarea Liceului Unirea a urmat Facultatea de Agronomie, după ce trecuse și pe la Construcții, devenind inginer agronom.
Îndrăgostit incorigibil de șah încă din adolescență, posesor al unor deosebite calități intelectuale și aptitudini pentru sportul minții, s-a dedicat trup și suflet unui hobby pe care nu l-a înșelat nici în ultimele zile ale vieții. Încă din anii de liceu, era un împătimit al jocului de șah, organizând la Liceul Unirea Focșani concursuri pe clasă, pe an sau pe liceu.
În șah Nicu a fost un romantic și un idealist, apreciind și căutând mai mult realizările artistice decât rezultatele de palmares, bucurându-se mult mai mult de câștigarea partidelor cu măiestrie sau de realizarea combinațiilor spectaculoase, decât de câștigarea unei competiții în care spectacolul artistic nu s-a ridicat la nivelul exigențelor și dorințelor lui. Între recompensele materiale (premii în bani sau obiecte) și cele spirituale, se bucura mai mult pentru acestea din urmă, preferând să-și ofere și să ofere celor din jur emoții estetice și să poată pune la dispoziția asistenței modele instructive de combinații.
Ultimii peste 50 de ani ai activității șahiste din Vrancea l-au avut în permanență în prim plan pe Nicu, atât ca participant cât și ca organizator al concursurilor de șah. Acum câțiva ani a luat inițiativa înființării unui nou club de șah în municipiu, Clubul Municipal de Șah „Speranța“ Focșani. A fost unul din umerii pe care s-a ridicat revista VRANȘAH, prima revistă de șah apărută în județul Vrancea și de care Nicu era foarte mândru.
A fost printre cei mai îndurerați șahiști care, în primii ani după revoluție, au fost martorii neputincioși ai dispariției rând pe rând din Focșani a sălilor de șah de lângă fostul cinematograf Balada, de la Palatul Copiilor, de la Casa de Cultură, de la Policlinica nr. 2, sau a celor trei-patru săli de la întreprinderi, (îndeosebi I.S.E.H.). De aceea, una dintre preocupările și dorințele neîmplinite nici în ultima lui zi de viață a fost găsirea unui spațiu de joc pentru pasionații de șah.
În ultimul an a făcut excepție de la participarea la concursuri. Cancerul pe care reușise să îl ducă pe picioare câțiva ani, cu înverșunare și dragoste de viață, fără să se plângă nimănui, l-a împiedicat în cele din urmă să mai poată activa. Însă urmărea cu interes activitatea șahistă, nu numai a clubului pentru care a pus mult suflet să se înființeze, ci a întregului șah vrâncean. Cu doar o săptămână înainte de a muri, a primit cu o mare bucurie vestea promovării în Divizia A a Clubului Municipal de Șah „Speranța“ Focșani. A fost ultima lui mare bucurie.
În memoria candidatului de maestru Nicolae Badiu fac următoarele apeluri:
Către conducerea Colegiul Național Unirea Focșani. Având în vedere că, dintre absolvenții colegiului, Neculai Badiu a intrat în posesia celui mai înalt titlu șahist, cel de candidat de maestru, să se oganizeze la această unitate de învățământ, în fiecare an, la sfârșitul uneia dintre săptămânile din perioada 8 septembrie (data nașterii) și 15 octombrie (data morții) un concurs de șah denumit „Memorialul Neculai Badiu“.
Către conducerea Școlii „Ștefan cel Mare“ Focșani. Având în vedere că Neculai Badiu a redeschis la acestă unitate de învățământ cercul de șah și că, atât cât sănătatea i-a mai permis, a fost instrucor la această școală pentru ultima oară în viață, cercul să fie denumit „Cercul de șah Neculai Badiu“.
Către Consiliul Județean Vrancea, Consiliul Municipal Focșani și Direcția Județeană de Sport Vrancea. Având în vedere marea lui dorință de a se pune la dispoziția șahiștilor o sală de pregătire și concursuri, când acest lucru se va realiza, aceasta să fie denumită „Clubul Neculai Badiu“.
2. DE CE EMANUEL?
Toți cei trei fii ai lui Neculai Badiu au jucat șah în copilărie și adolescență dovedind talent și calități indiscutabile.
Iurie Emanuel, fiul cel mare, a avut o prestație promițătoare atât la Focșani cât și în alte orașe ale țării, ajungând să obțină încă de tânăr două note de candidat de maestru. Dar imediat după terminarea liceului, odată cu luarea zborului, Iurie s-a dedicat altor pasiuni și, astfel, șahul a pierdut un mare talent.
La moartea tatălui său își exprima o dilemă: „M-am întrebat de multe ori ce l-a determinat pe tata să-mi dea numele de Emanuel, un nume atât de rar. Mama s-a hotărât pentru Iurie de la numele cosmonautului Iuri Gagarin. Dar tata la ce s-a gândit? De ce Emanuel?“
Mi-am amintit – la întrebarea „De ce Emanuel?“ – că, la începutul anilor ’70, un vecin de-al meu de la Vidra, maistrul Proca de la Liceul de cultură generală, un mare pasionat de sport, dăduse băiatului său trei nume. Un nume nu mi-l amintesc, dar celelalte două, Robert și Orantes, erau numele a doi sportivi în mare vogă atunci: șahistul american Robert Fischer și tenismenul spaniol Manuel Orantes.
De asemenea, mi-am amintit că Nicu Badiu citea foarte mult. Nu se rezuma la studiul, memorarea și aplicarea teoriei șahiste, pe care uneori chiar o ignora, preferând experimentul, noutatea, surpriza. Citea cu multă plăcere, printre altele, biografia, comportamentul sau psihologia șahiștilor, pe fiecare apreciindu-i pentru ceva anume.
Ceva m-a dus cu gândul la fostul campion mondial de șah Emanuel Lasker. Foarte multe principii de viață ale lui Nicu se asemănau cu cele ale campionului. Intransigența, punctualitatea, corectitudinea, loialitatea, consecvența, tăria de caracter, dar și unele mici excese de zel erau puncte comune ale lui Nicu Badiu și Emanuel Lasker.
De multe ori ni se întâmplă ca numele posesorului unor calități foarte mult apreciate să ne devină un nume drag, deși anterior n-am avut o afinitate deosebită pentru acel nume.
I-am spus lui Iuri ce gândeam. Surprins, două-trei clipe nu a scos un cuvânt. După care, parcă amintindu-și ceva, mi-a răspuns categoric: „Uite, domnule, la asta nu m-am gândit! Tata citea foarte mult. Știa foarte multe despre foarte mulți mari șahiști. Poate că … Da!“
3. CRÂMPEIE …
Motto-ul vieții
Nu e nimic și totuși e
O sete care-l soarbe,
E un adânc asemene
Uitării celei oarbe.
Acestea sunt versurile din „Luceafărul“ pe care mi le-a recitat prietenul Nicu Badiu pe patul de suferință cu două săptămâni înainte de a închide tabla de șah a vieții.
Acestea sunt versurile pe care fii săi – inspirat – au găsit de cuviință să i le dedice în presa locală ca anunț în rubrica decese.
„Acesta a fost motto-ul vieții lui“ ne-a încredințat cu toată convingerea Iurie într-una dintre cele trei apăsătoare și triste seri ale privegherii la căpătâiul regretatului Nicu.
„Nicu s-a gândit la șah până în ultima clipă!“
Și tot într-una din acele seri ale privegherii, îndurerata soție, doamna Antoneta Badiu făcea o mărturisire șahiștilor prezenți la capelă: „Nicu s-a gândit la șah până în ultima clipă!“
Nu se poate îndoi nimeni de aceste cuvinte de vreme ce o spune chiar tovarășa lui de-o viață, atât de adorată de Nicu, cea care l-a îngrijit și sprijinit moral cu atâta devotament și răbdare atâtea luni. Cu intuiția feminină izvorâtă dintr-o nemărginită dragoste, i-a cunoscut cele mai ascunse unghere ale sufletului, putându-i ghici orice gând.
„Nuuu! Nu și ăsta!“
După botezul lui Cosmin, primul nepot al lui Nicu, conform tradiției, pe o tavă s-au pus diferite obiecte pentru ca unul dintre ele să fie ales de micuț. Cineva – nu e greu de ghicit cine – a pus pe tavă o piesă de șah. Cosmin a ales piesa de șah, moment în care bunica, soția lui Nicu, al cărei cămin de la căsătorie fusese un permanent club de șah, cu Nicu șahist, cu toți fii șahiști, a exclamat: „Nuuu! Nu și ăsta!“
Desigur, a fost o figură de stil, doamna Badiu, manifestându-și simțul umorului și spontaneitatea, nesimțindu-se niciodată în minoritate, deranjată sau intrigată de acest hobby „în masă“.
Anton SOARE
