Un sportiv vrâncean în Japonia !

Interviuri de colectie cu Viorel Paizan * Fata in fata cu sensei Dumitru Zisu

-Care a fost prima întâlnire cu sportul? ( v-a îndrumat cineva?)

Întalnirea cu sportul a fost la fel ca a oricarui copil...joacă..luată mai în serios... remarcat de doamna profesoară Elena Nicolae de la şcoala generală 6 , luat în toate echipele la toate sporturile din calendarul competiţional şcolar .

-Au fost persoane care v –au influenţat sau este totuşi o moştenire de familie?

Nu este moştenire din familie, ai mei au fost impotriva sportului au considerat întotdeauna că trebuie să învăţ să ajung om serios... cu sportul nu se poate aşa ceva... dar eu nu le-am împartăşit părerea....mi-a plăcut enorm sportul şi continui să mă ţin de el tot atât timp cât se va putea fizic şi mental.

-Judo-ul este sportul care v-a însoţit de mic până în prezent! Care a fost primul antrenament, unde şi cu cine?

Nu, nu judoul a fost primul... am făcut atletism cu nea Bidu.... am jucat fotbal în clasa a IX-a la juniori la Unirea Focşani, dar trebuia să mint acasă când plecam în deplasare şi m-am lăsat... dar pe str. Rodnei unde locuiam în pod la Vinalcool a apărut o sală de judo condusă de antrenorul Rusu Sandu. M- am furişat de acasă şi m- am dus la antrenament... şi ştiţi cum este să apară un boboc în sală...toată lumea îl ia la rând... numai că mie, care mi-a plăcut întotdeauna să mă bat, asta-mi şi plăcea... aşa că au avut o mare surpriză cu mine cei care făceau de o bucata de vreme... am cam măturat cu ei pe jos. Apoi m-am dus iar şi iar şi iar, dar pe ascuns, căci ai mei m-au ameninţat să nu calc pe acolo căci probabil au simţit... Am fost băgat destul de repede în competiţii, eram bunuţ chiar dacă eram mic de ani, fată de partenerii mei... asta se întampla prin anii 1970-1971. Plecam la competiţii în ţară şi spuneam că plec în excursie cu şcoala... vizitasem toată ţara... dar cu judo-ul... mai veneam loviţi, dar se mai întampla şi în excursie. Prin clasa a XI-a am avut ghinionul să merg la o competiţie la Suceava şi antrenorul ne-a dus fără bilet pe tren, am fost găsiţi, dar el a luat asupra lui procesul verbal să plătească amenzile ... dar nu a plătit , am fost judecaţi în lipsă .....au aflat parinţii ... contestaţii... rezolvat dar gata cu judo-ul ...ai mei deveniseră ffff vigilenţi... dar eu am schimbat tactica ... plecam seară de seară la bibliotecă la sala de lectură... dar eu fugeam la antrenament... noroc ca pe vremea aceea nu se mediatizau deloc rezultatele sportive sau sportivii. La facultate nu m-au lăsat să dau la sport, au mers cu mine la Bucureşti şi mi-au băgat dosarul la o facultate dar eu nu m-am dus la examen,ci m-am dus la ştrand... dar ghinion... mi s-au futat hainele... şi a trebuit să-i chem să-mi aducă haine că eram în slip şi aveam de traversat Bucureştiul.... am plecat în armată şi bineinţeles am participat la spartachiada militară la judo, unde am ieşit campion. Eram plecat tot timpul şi ei ştiau că sunt cu echipa de handbal, căci nu doreau să audă cuvântul judo... dar ... au aflat cam târziu ... dar era deja tărziu... copilaria mea fusese compromisă... am fost un judoka tare chinuit, am sacrificat mult din cinste spre minciună pentru judo.... cu mare durere o spun, tare mi-aş fi dorit să fiu sprijinit de părinţi, să fiu şi eu ca alţi copii, să mă gândesc la concurs , la adversari , la victorie, nu la ce să spun acasă la întoarcere...

-O evoluţie în timp a tânărului sportiv Dumitru ZISU ar include antrenori , concursuri, colegi de echipă…

În sfarşit am ajuns la facultatea de sport din Bucureşti acolo unde mi-am dorit atât de mult...m-am integrat imediat şi am plecat direct în cantonament la mare... şi de aici a început viaţa pentru mine scăpând de acasă... acum puteam să fac sport în voie şi să fiu împreună, în voie cu actuala mea soţie, noi fiind prieteni din liceu, dar tot în ilegalitate, căci lor nu le plăcea, căci mă disturba de la învăţâtura... Am avut un antrenor minunat, pe domnul profesor Hantău, care mi-a fost ca un tată şi mamă, soţia sa ,colegi minunaţi ca Deliu Dan, Moţiu Petre, Lene Florin şi mulţi alţii, ne înţelegeam perfect şi luptam în divizia 1, cea mai tare competiţie de judo pe plan naţional, având categoria 1 de sportivitate, primeam indemnizaţie de la club, cazare şi masă gratuit şi diurnă la competiţiile internationale şi cantonamentele din ţările socialiste.

-Care sunt cele mai frumoase amintiri din cariera de sportiv?

Totul... sunt nebun pentru tot ce am petrecut în carierea de sportiv, pe care am petrecut-o şi o continui...

-Apogeul carierei a fost pe măsura aşteptărilor?

Ce nu am putut să fac atunci, încerc să fac acum...

-Împlinirea profesională a venit odată cu absolvirea facultăţii de profil. Au fost profesori care au contribuit la şlefuirea specialistului de azi?

Toţi... de la mulţi am învăţat lucruri bune ... de la alţii am învăţat să nu fac lucruri rele ca şi ei....

-Munca la catedră v-a oferit şi satisfacţii şi poate decepţii. Care ar fi acestea?

Nu am avut decepţii niciodată. Am capacitatea să transform totul în pozitiv, s-o întorc aşa cum vreau eu să fie bine, am o mare capacitate de adaptare, am fost sprijinit în viaţă de cel mai de nădejde pilon al vieţii mele ... soţia mea.

-Este educaţia fizică din România pe drumul cel bun , comparativ cu educaţia fizică din ţările europene?

Nu ştiu dacă este, dar sigur o să fie ... nu are încotro... şi ca peste tot în lume în ţările civilizate, evoluţia firească o cere...va veni... va fi bine... trebuie.

-Care consideraţi că sunt cauzele dispariţiei de pe scena sportului românesc a trântei (sport naţional) şi a luptelor libere?

Simplu... au murit pionierii... au îmbătrânit şi au murit antrenorii... tinerii au plecat la oraşe , s- au apucat de judo şi de arte martiale, mă refer la potenţialii practicanţi de trântă şi de lupte... a dispărut tradiţia ... restul ... fumat , jocuri mecanice... internet, discoteci, baruri....!!!

-Munca de antrenor de judo este mai dificilă decât aceea de antrenor de arte marţiale ( indiferent de forma de practicare)?

Nu contează sportul pe care îl practici sau antrenezi, contează cum doreşti să te implici ... antrenor înseamnă: mama ... tată ... prieten... confident... dar cu pregătire de specialitate, teoretică, practică, pedagogie, psihologie , anatomie , fiziologie, a tot ce înseamnă sport, şcoală, copil, societate, mediu înconjurator...

-Sunteţi unul dintre puţinii vrânceni care au pus piciorul în ţara Soarelui Răsare. Care a fost sentimentul pe care l-aţi trăit?

Că am coborât din cer de la 10000 de km, că aş fi putut să nu ajung acolo niciodată, că nu aş fi văzut niciodată aşa ceva... Şi eu m-am plimbat un pic prin lume....am văzut destule...dar ce-am văzut aici întrece toate aşteptările...

-Cum aţi caracteriza viaţa din Japonia?

Japonia şi mai ales Tokio se poate asemăna cu un fagure de albine cu viată pe pământ ... suspendată ... şi deasemenea, pe sub pământ, totul este o reţea de drumuri, totul dus la perfecţiune. Nimic nu este întâmplător, totul calculat, dar respectul faţă de aproapele tău este maxim....şomaj 0, analfabeţi 0. Tokio are 25 milioane de locuitori, peste 100 de universităţi... şi nu vezi pe jos nici cea mai mică hârtiuţă sau ţigară. Şi frunzele se adună continuu..... vă pot povestii 24 de ore... este incredibil totul.

-Ce înseamnă judo-ul pentru japonezi şi cum îi privesc ei pe sportivii de alte naţionalităţi care practică judo-ul?

Judo-ul şi artele marţiale sunt o legendă continuă în Japonia. Nu sunt bilete la competiţii sub 100 dolari dar sunt vândute pentru un an înainte... iar copii vin îmbrăcaţi în kimonouri albe . Te apucă plânsul când intri într-o sală de 15000 - 25000 de locuri... Am fost îmbracat pe stradă cu tricoul cu judo sau în trening cu judo sau am avut odată la gât, agăţat aparatul foto de ceva cu judo, aveţi cuvântul meu de onoare, se inclina lumea în faţa mea pe stradă....nu te poţi abţine să nu lăcrimezi....n-ai cum.

-În ce a constat cursul de Kodokan de la Tokio?

Împreună cu profesorul Chirilă de la Oradea am participat la cursurile maestrului Koga, multiplu campion olimpic şi mondial. Revenim în vară la a doua parte, unde va merge şi colegul şi prietenul meu profesorul Grosu Stănică cel care m-a determinat să revin în judo datorită caracterului său nobil de om şi de antrenor, pe care eu îl apreciez enorm.

-Se poate compara viaţa din Japonia cu viaţa din altă ţară şi de ce?

S- ar putea compara dacă 50 de ani toate celelelte ţări ar studia viaţa Japoniei şi alţi 50 şi-ar impune să facă la fel, dar tot nu cred ca ar reuşi...

-Nici nu aţi venit bine şi aţi plecat în Croaţia. Ce aţi făcut acolo?

M-a luat Stănică de la scara avionului după 14 ore de zbor până la Paris, 6 ore în aeroport, apoi încă 2 de zbor până la Bucureşti, apoi maşina... dar avem, puiuţi noi, lotul de cadete naţional şi olimpic şi trebuie să le băgăm în luptă ... deci am fost la luptă în Croaţia... şi am venit cu locul 1 ! -Sunteţi un adevărat globe-trotter. Ce competiţii urmează şi implicit ce deplasări?

O gramadă... Ungaria, Croaţia, Rusia, Polonia, Germania, Italia, Franta...

-Profesorul Dumitru Zisu nu este numai antrenor, este şi sportiv activ, participând de curând la Campionatele Mondiale de veterani. Când se va opri Sandu Zisu?

Sandu Zisu nu se va opri.... pe 16 noiembrie 2007 , împreună cu antrenorul său, Grosu Stănică, merge în Germania la Campionatul European de Veterani şi apoi mai departe....iar alături de colegii şi prietenii săi Grosu Stănică şi Palade Marinel , alt om de mare caracter şi ffff. bun antrenor, cât vom vedea cu ochii...

În final un mesaj tuturor cititorilor Sportului de Vrancea, primul ziar vrâncean 100% de sport!

Am foarte multe mesaje să transmit ... dar am să le fac pe rând căci mai am de gând să colaborăm.... Acum, pentru început, doresc să atenţionez părinţii... să fie şi prietenii copiilor lor, să le asculte şi lor dorinţele, să-i ajute să găsească calea cea bună .....comună cu dorinţele copil- părinte....Trimite-ţi copii să facă sport... şi dacă se poate pe cel pe care şi- l doreşte copilul.....Vă mulţumesc!.....Şi a doua, doresc putere de muncă domnului profesor Viorel Paizan care oricum pare inepuizabil... dar, chiar să fie.....să ducă pe culmi înalte drapelul sportului vrâncean ... prin suflul pe care l-a imprimat în primul şi singurul ziar de sport din Vrancea.

viorel.paizan@sportuldevrancea.ro * 1 februarie 2008