Cerc pedagogic licee in Vrancea din 18 noiembrie 2019 *Analiză a situației orelor de educatie fizică și sport, în contextul actual * Vrancea trage un semnal de alarma !
Sport scolar de Vrancea pentru Romania
La cercul pedagogic din semestrul I, tinut pe 18 noiembrie 2019, la educatie fizica licee. La sfarsitul orei deschise, tinuta de profesorul Vasile Tataru, de la Liceul Teoretic Duiliu Zamfirescu din Odobesti, la discutiile tinute dupa aceasta lectie, dupa comentariile pe marginea lectiei tinute, profesorul Florin Eufrosie, de la C.E. Mihail Kogalniceanu, a prezentat un material-analiza, despre situatia orelor de educatie fizica si sport din acest moment din Romania:
,,Trăim în continuare o perioadă extrem de tulbure pentru disciplina noastră.
Se tot vorbește despre eliminarea orelor de educație – fizică la nivel primar, sau de transformarea acestora în ore de “joc și mișcare”, predate de către învățător – o utopie care nu poate să ne conducă decât spre un eșec lamentabil, în această direcție. Vrem să avem aici, la cercul pedagogic al profesorilor de educație fizică, o discuție argumentată și științifică, despre “ eficientizarea lecțiilor de educație – fizică sau de antrenament sportiv”, însă pierdem din vedere adevăratele probleme pe care sistemul de educație le are, în ziua de azi.
Pentru a putea desfășura lecții eficiente și atractive, avem în primul rând nevoie de un sistem stabil, de continuitate, de predictibilitate, de conducători aplecați cu adevărat către nevoile elevilor, de o viziune modernă și deschisă, care să nu mai țină cont doar de interesele de moment ale unor categorii profesionale sau ale unor politicieni aflați periodic la cârma ministerului. Haideți să trecem în revistă câteva probleme care merită amintite, probleme care fac din sistemul de educație – fizică și sport din România, un sistem anacronic, învechit, ineficient.
1. Programa este încărcată, nerealistă, neținând cont de nevoile actuale ale elevilor, de numărul de ore , de condițiile care există în teritoriu. S-a păstrat, în mare parte, aceeași programă de pe timpul comuniștilor, puțin “coafată “ cu unele cuvinte care vor să dea o nota actuală, unui conținut care nu s-a schimbat, în esență, cu absolut nimic. Nu înseamnă că pe timpul comuniștilor nu era un sistem de educație fizică eficient, însă realitățile societății noastre sunt astăzi cu totul altele. La ora actuală, elevii au rămas doar cu ora de educație-fizică și sport, ca unic mod de a face mișcare. În rest, un procent îngrijorător de mic dintre elevi, mai face mișcare suplimentară, unii dintre ei, foarte puțini, la cluburile de performanță, alții - prea puțini și aceștia, la sălile de fitness, și doar câțiva, fac mișcare acasă, în timpul liber. Asta pentru că, pe de o parte, nu prea mai au unde să practice, în afara bazelor sportive din școli, iar pe de altă parte, timpul liber al elevilor nu prea mai există, el fiind ocupat de temele nesfârșite pentru acasă - în cazul elevilor silitori, iar în cazul celorlalți, de telefon, tabletă, laptop. În acest context, profesorul de educație – fizică are un rol esențial, deoarece, în 80% din cazuri, singura mișcare pe care o mai fac elevii, este ora de educație-fizică și sport de la școală. Iată de ce, în prezent, responsabilitatea noastră a crescut foarte mult, pentru că elevii nu mai au de unde să dobândească priceperi și deprinderi motrice de bază, pe care, în trecut , le puteau învăța și pe terenul de joacă, în natură, în timpul liber petrecut cu prietenii. În momentul de față, elevii nu se mai întâlnesc pentru un meci de baschet sau de fotbal, ci pentru a ieși la o terasă cu prietenii, pentru a consuma băuturi alcoolice sau, chiar droguri, pentru a-și afișa cele mai moderne telefoane sau pentru a se lăuda - cei mari, cu cele mai puternice mașini, etc. Iată , deci, că preocupările elevilor noștri sunt departe de a avea în centrul lor mișcarea, de care au atât de multă nevoie , în perioada copilăriei și adolescenței.
2. Absența unui sistem de evaluare coerent și actualizat, în condițiile în care S.U.V.A.D.-ul vechi nu mai este adaptat la scăderea drastică a potențialului biomotric al populației școlare. Dacă este să vorbim despre acest sistem mai vechi de evaluare, vom constata că există probe care pur și simplu sunt prea dificile pentru condiția fizică a elevilor, sau sunt mult prea complexe pentru a mai putea fi predate, fie din pricina lipsei de pregătire fizică, tehnică, etc. a elevilor , fie din cauza faptului că numărul de ore este insuficient, pentru a avea timp să predai noțiuni complexe. Și aici intră în discuție anumite elemente din gimnastica acrobatică (ne putem aduce aminte cu plăcere că, în 2009, cînd încă se mai dădea bacalaureat la sport, elevii puteau executa stândul pe mâini sau roata). Astăzi, mulți dintre ei, aduc scutire medicală, deoarece le este teamă să mai execute o banală rostogolire înainte, din ghemuit în ghemuit. Tot aici, intră în discuție anumite sărituri la aparate, anumite probe de dezvoltare a forței ( din pricina numărului insufficient de ore și a tendinței pronunțate către sedentarism, dar și din cauza unei atituduini refractare a multor elevi și mai ales părinți, la ideea de mișcare). În prezent, profesorul dă adevărate “lupte”pentru a convinge unii dintre elevi să participe la o simplă oră de educație fizică.
3. Problema atitudinii părinților, care își scutesc copiii de efort, ca să nu mai fie în pericol să transpire sau nu cumva să obosească. Există și tendința, aproape generală, ca prima pedeapsă pe care părinții o aplică în cazul în care copiii lor greșesc, să fie aceea de a le interzice să mai vină la orele suplimentare pe care unii dintre noi, profesorii , încercăm să le mai facem, pentru echipele reprezentative ale școlii.
4. Lipsa unor cursuri de perfecționare cu adevărat utile profesorilor de educație – fizică și sport – de ani de zile participăm la cursuri cu denumiri pompoase, dar care nu ne ajută prea mult în domeniul nostru. Ne dorim cursuri adevărate, care chiar să ne poată ajuta să dăm calitate și modernism orelor noastre .
5. Ne dorim o legislație clară, cu privire la scutirile medicale. Nu credem că este o situație normală, ca noi să strangem de la întreaga școală adeverințele medicale, pe care unii dintre medici, nici măcar nu le eliberează gratuit, în ciuda legilor care stipulează clar că ar trebui să facă acest lucru. Considerăm că situația normală este aceea în care elevii aduc acte medicale doveditoare numai în situația în care trebuie să dovedească faptul că nu pot participa, din motive medicale, la orele noastre. În plus, ar trebui să fim sprijiniți mai mult de către medicii școlari, care prin solicitarea unor acte medicale suplimentare, să se lămurească dacă acele documente au o bază reală.
6. Sistemul competițional școlar se află într-o degringoladă generală!! Se încurcă într-un mod absolut aberant ideea de sport de masă cu sportul de performanță. Practic, elevilor obișnuiți, le-a fost furată competiția, care s-a transformat, în special la nivel interjudețean și național, într-o competiție a sportivilor de performanță. Olimpiada Națională a Sportului Școlar ar trebui să fie o competiție a fair-play-ului, o pepinieră pentru sportul de performanță. Din păcate, nu putem vorbi despre fair-play, într-o întrecere în care elevii nelegitimați pleacă din start cu șansa a doua, iar distanța dintre echipele cu sportivi de performanță și cele cu elevi care practică doar de plăcere, este foarte mare, ducînd la o descurajare și umilire nedreaptă a celor care nu au sportivi angrenați în structurile sportului de performanță. Prin permiterea echipelor de performanță de a participa în competițiile organizate în cadrul sportului de masă, nu se aduce decât un mare deserviciu mișcării sportive din România, se elimină șansa realizării unei selecții pentru sportul de performanță, prin oferirea de oportunități elevilor care au reale aptitutidini, să practice cu succes o disciplină sportivă. Considerăm că este urgent necesar să se realizeze o dezbatere cu privire la competițiile sportive școlare și să se revină la competițiile cu sportivi nelegitimați, găsindu-se, în același timp, o soluție pentru ca cei mai buni dintre elevii nelegitimați să fie stimulați să promoveze către sportul de performanță. De asemenea, profesorii care îi descoperă, să fie la rândul lor recompensați într-un fel sau altul. Rolul profesorului de educație – fizică, este , de fapt, acela de a coopta cât mai mulți dintre elevii săi, către a practica cel puțin o disciplină sportivă, în cadrul competițiilor școlare. Încercând să obținem peformanțe cu ajutorul unor elevi care oricum practică în afara școlii o anumită disciplină sportivă, deviem de la adevăratul nostru deziderat, deoarece un procent foarte mic dintre elevii noștri vor participa la activitățile sportive extracurriculare. În multe școli din occident, ideea de competiții între școli nu prea există. În schimb, se practică la modul cel mai serios competițiile în cadrul școlii, unde absolut toate clasele sunt angrenate și cât mai multți elevi sunt cooptați în activitățile sportive de masă, în funcție de aptitutdinile,preferințele lor și de afinitățile pe care le au aceștia cu o anumită disciplină sportivă. Consider un real success, de ex., campionatul de fotbal al colegiului, pe care l-am realizat anul trecut în “săptămâna altfel”. Au participat toate cele 32 de clase ale colegiului, un nr de aproximativ 320 de elevi, iar competiția a avut un real succes, au participat cu entuziasm numeroși spectatori. Pot spune că pe parcursul întregii săptămâni, sala de sport a fost plină și a răsunat de încurajările și exuberanța participanților. A fost, de departe, activitatea cu cea MAI MARE AUDIENȚĂ, DIN PARTEA ELEVILOR, care abia așteaptă să organizăm din nou un asemenea eveniment sportiv. Din păcate, aceste competiții existente în cadrul școlii, există mai mult pe hârtie, chiar dacă se fac, au loc doar pentru că un profesor este pasionat de meseria sa. În realitate, nu suntem ajutați, stimulați să organizăm astfel de competiții în cadrul școlii. Fișa pentru gradația de merit nu conține nici un punctuleț care să stimuleze profesorii în această privință. Mai mult decât atat, nici măcar fișa individuală de evaluare nu ajută în vreun fel profesorul, să organizeze astfel de activități. Nu mai vorbim despre alocarea unor fonduri pentru stimularea elevilor de a participa în astfel de competiții. Este clar că acestea sunt absente cu desăvârșire și că nici măcar nu există vreo perspectivă de a se aloca , în viitorul apropiat, bani pentru așa ceva. Și pentru că tot am adus în discuție fondurile alocate pentru competițiile sportive, haideți să fim obiectivi și să recunoaștem că de ani de zile, statul își bate joc de competițiile sportive de masă. La nivelul competițiilor județene, nu se dau fonduri nici măcar pentru o amărâtă de diplomă, care este dată din banii inspectorului - o diplomă pentru întreaga echipă, rămânând la latitudinea profesorului coordonator al echipei, dacă să scoată sau nu bani din buzunar , pentru ca măcar fiecare copil care a participat, să primească o copie a acelei diplome. Mai mult decât atât, de multe ori, arbitrajul și asistența medicală sunt plătite din banii profesorului, sau lipsesc cu desăvârșire, tot din lipsă de fonduri. Ce să mai vorbim despre etapele interjudețene, acolo unde avem nevoie de bani, pentru a ne putea deplasa împreună cu echipele, în alte județe, pentru câteva zile. Pentru fiecare profesor calificat la etapele zonale, este o adevărată aventură, și o perpetuă incertitudine, dacă are cum să participe, dacă reușește sau nu să facă rost de banii necesari. Și toate acestea se petrec la o competiție intitulată a ministerului. Singurele fonduri pe care statul roman binevoiește să le aloce pentru susținerea muribundului sistem competițional sportiv școlar românesc, sunt cele investite pentru desfășurarea etapelor finale. Însă, suma este derizorie, de multe ori frizând penibilul și nu știi dacă să râzi sau să plângi, atunci când ești nevoit să organizezi o etapă finală cu sumele primite de la minister. De exemplu se alocă suma de 12,5 lei pe zi pentru masa sportivilor. Ce om normal poate să manânce de o sumă care, transpusă în euro, se ridică la “colosalul” nivel de 2,5 euro pe zi. Trăim ,totuși, într-o țară din Europa, nu din Africa sau India, iar mâncarea la noi e mai scumpă decât în țări mult mai bogate ale Uniunii Europene. La capitolul premii, iată că “luminații” noștri conducători, s-au gandit, în sfârșit, ca măcar la acest nivel al competiției, sportivii să fie stimulați financiar. Așa că se alocă sume “colosale”: 350 locul 1, 250 locul 2, 150 locul al treilea. Dacă împărțim banii la cei zece sau doisprezece membri, dacă vorbim despre sporturile de echipă, vom constata că fiecărui elev îî poate reveni 35 de lei, daca este campion, 25 de lei – vicecampion, 15 lei, daca primeste medalia de bronz. Transpus în euro, statul oferă un stimulent de 3 euro pentru un sportiv care a muncit ani de zile și care, cu sudoarea frunții sale, a reușit să obțină performanța de a se clasa pe un podium național. Mai sunt și alte lucruri perfectibile, la sistemul competițional școlar: regulamentul O.N.S.Ș. care lasă loc la numeroase interpretări, după bunul plac al fiecăruia, reguli schimbate de la un an la altul - iată că în acest an , gimnaziada nu mai există și se schimbă regulile la numeroase discipline sportive- etapele de zonă sunt stabilite, de ani de zile, fără a se transmite și data desfășurării, doar locația, care, și aceea de multe ori, se schimbă în ultimul moment. Un episod hilar a fost, de ex., anul trecut, cand etapa de zonă la baschet liceu – băieți, a avut loc în luna februarie, în vacanța intersemestrială, iar competitorii au aflat acest lucru cu o săptămână înainte.
7. Cele mai importante reduceri din planul cadru, până în prezent, s-au realizat tot pe seama obiectului nostru. Am fost primii concediați, primii confruntați cu restrângeri de activitate și în continuare suntem amenințați cu reducerea orelor. Noroc că, la anumite niveluri, nu mai au ce să reducă. Dacă ar fi putut, ar fi făcut-o! Ne-am săturat să fim “Cenușăreasa” sistemului de învățământ! Ne dorim să ne facem datoria pentru care ne-am pregătit , într-o Românie normală, o țară în care educația fizică și sportul se află așezate la un loc de cinste în sistemul educațional, fapt care va conduce către o populație școlară mai sănătoasă, mai educată, mai competitivă. ,, - prof. Eufrosie Florin, Colegiul Economic Mihail Kogalniceanu
Redactia Sportul de Vrancea, completeaza doar aspectul legat de structura lectiei de educatie fizica si sport, la invatamantul primar, gimnazial si liceal, care este total depasita pentru vremurile pe care le traim, dar si diferenta enorma intre numarul de ore de educatie fizica si sport din invatamantul romanesc, fata de numarul de ore de educatie fizica si sport din restul tarilor din Uniunea Europeana si din lume. Exemplul cel mai elocvent este chiar foarte aproape de noi. Respectiv, la clasele de liceu din Romania s-a ajuns la o ora de educatie fizica si sport pe saptamana, iar in Ungaria, elevii de liceu au 9 (!!!) ore de educatie fizica si sport pe saptamana. Incredibil, dar adevarat !
Suntem pe un drum gresit, asta este clar. Vrancea trage un semnal de alarma !
Redactia SDV
Citeste-ne si pe facebook, pe: sportuldevrancea.ro si Sportuldevrancea Focsani !
