Astăzi e ziua derbiului. Microbiștii fac pronosticuri, apaludă ori dezaprobă maniera în care cele două formații ce se întâlnesc pe Milcovul au jucat până acum într-un campionat care nu ar trebui să le pună probleme, cel puțin la nivelul menținerii în Liga a III-a. Însă, dacă pentru Panciu o astfel de idee pare rezonabilă în condițiile în care formația abia a promovat, pentru focșăneni obiectivul nu ar trebui să fie decât promovarea. Au experiență, au jucători buni, au adversari ce pot fi depășiți. Mai rămâne ca Damian Băncilă să reușescă să-i motiveze mai mult decât a făcut-o până acum. Oricum, jocul va fi frumos, pentru că fotbaliștii CSM 2007 Focșani și FC Panciu sunt capabili să facă și spectacol, mai cu seamă într-un meci al orgoliilor cum se anunță a fi cel de astăzi. George BĂEȘU