13 octombrie 1965 –– S-a născut, la Sărmașu, județul Mureș, fotbalistul internațional român Anton Doboș. Și-a început activitatea fotbalistică la Centrul de copii și juniori ai Universității Cluj. Cu echipa „șepcilor roșii“ a debutat în prima divizie în campionatul 1987/1988. După încă un campionat la U Cluj, s-a transferat în 1989 la Dinamo Bucurști, echipă cu care a câștigat titlul de campion național în 1990. În sezonul 1991/1992 s-a transferat la Steaua București, cu care a mai câștigat patru titluri de campion al României și a jucat în primele două ediții ale Ligii Campionilor. A debutat în echipa națională într-un meci împotriva Israelului în 1993. A făcut parte din echipa participantă la turneul final al Campionatului european din Anglia. După Euro ’96 s-a transferat la AEK Atena, în Grecia.
13 octombrie 1967 –– S-a născut portarul romăn de fotbal Adrian Blid.
13 octombrie 1969 –– S-a născut fotbalistul internațional rus Omari Tetradze.
14 octombrie 1951 –– S-a născut Ștefan Sameș, fotbalist internațional român, unul dintre cei mai puternici fundași români („Fotbalistul de fier“). A fost legitimat la Steaua la vârsta de 14 ani. S-a transferat la Universitatea Craiova unde a debutat în Divizia A într-un meci cu Petrolul la Ploiești. Transferul (de fapt, revenirea) de la Craiova la Steaua s-a făcut în schimbul unui alt mare fotbalist român, Costică Ștefănescu, și el format la Steaua și consacrat la Craiova. La Steaua, Sameș a jucat nouă ani, perioadă în care a devenit de două ori campion al României, a luat de două ori Cupa României, a jucat 12 partide în cupele europene în care a înscris două goluri și a înscris 21 de goluri în prima divizie. A realizat 49 selecții în echipa națională, în care a înscris trei goluri. În națională a făcut cuplu de fundași centrali cu dinamoviștii Alexandru Sătmăreanu II și Vasile Dobrău, constănțeanul Antonescu și craioveanul Costică Ștefănescu, acestuia din urmă predându-i și banderola de căpitan.
După plecarea de la Steaua, a mai jucat doi ani la Rapid, câte un an la Farul Constanța, ROVA Roșiori și Siretul Pașcani. În total a adunat 388 participări în Divizia A.
A fost fotbalistul român al anului 1979 și de mai multe ori între primii fotbaliști ai țării (în 1981, al treilea, după Ilie Balaci și Costică Ștefănescu).
14 octombrie 1951 –– A fost inaugurat stadionul Dinamo.
14 octombrie 1961 –– S-a născut, la Pui, județul Hunedoara, fotbalistul internațional român Romulus Gabor. La doar 15 ani, în 1976, a debutat la Jiul Petroșani. S-a transferat apoi la Corvinul Hunedoara unde a avut șansa să joace sub bagheta măiastră a antrenorului-jucător Mircea Lucescu. A realizat peste 300 de prezențe în Divizia A și a înscris peste 60 de goluri A fost selecționat în echipa care a participat la turneul final al Campionatului European de fotbal din Franța – 1984, dar cea mai bună performanță internațională este comportarea remarcabilă la Campionatul mondial de juniori din Australia – 1981, când a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului, câștigând „Balonul de aur“. În paranteză fie spus, toți participanții la turneul din Australia au fost supranumiți „canguri“. A fost selecționat în prima reprezentativă de 35 de ori, înscriind de două ori.
La plecarea lui Mircea Lucescu de la Hunedoara la Dinamo, dacă și-ar fi urmat antrenorul, așa cum au făcut-o Rednic, Andone, Mateuț, Klein, Văetuș, poate că altul era viitorul lui. Romică însă a preferat să slujească fidel echipa care l-a consacrat, să aducă, atât cât poate, bucurie hunedorenilor săi, refuzând ofertele de la Steaua, Dinamo și din străinătate.
14 octombrie 1967 –– S-a născut fotbalistul internațional francez Alain Roche.
14 octombrie 1969 –– S-a născut fotbalistul internațional rus Victor Onopko.
14 octombrie 1973 –– S-a disputat meciul de fotbal România–Finlanda din preliminariile Campionatului mondial din Germania 1974. Aveam nevoie de o victorie la scor cu condiția unui egal al echipei fostei R.D.Germane, contracandidata noastră din grupa de calificare. Est-germanii, în meciul disputat la aceeași oră, au învins și s-au calificat, dar ai noștri, pentru orice eventualitate, și-au făcut din plin datoria și au învins cu 9-0, înscriind prin Dumitrache (2), Mircea Sandu (2), Marcu (2), Liță Dumitru, Pantea și Dudu Georgescu, intrat în echipă spre sfârșitul partidei.
A fost un meci greu de uitat pentru cei care l-au văzut. Atacurile noastre au fost ca un potop de neoprit. Scorul putea fi și mai mare, dar nu fiindcă Finlanda juca foarte slab. Pe teren se juca altceva decât se vedea de obicei la meciurile de fotbal. A fost una din excepțiile fericite care se pot întâlni în sporturile de echipă o dată la câteva decenii.
Dintre cei patru fundași, numai Antonescu avea sarcini strict defensive, ceilalți trei, Sătmăreanu, Sameș și Deleanu, au dat o strălucită lecție despre ceea ce înseamnă participarea fuindașilor la faza ofensivă. Și ca să nu scape nimeni neremarcat, să-i amintim și pe bătăiosul și energicul senior Cornel Dinu, ca și pe fermecătorul șomer din poarta noastră, Rică Tamango Răducanu.
Un an mai târziu, unul dintre specialiștii participanți la Campionatul mondial de fotbal din 1974, încântat de fotbalul total practicat de vicecampioana mondială, Olanda, a comparat-o pe aceasta cu echipa României din memorabilul meci-excepție din toamna lui ’73. Elocvent!
15 octombrie 1951 –– S-a născut, la Erevan, șahistul Rafael Vaganian, mare maestru internațional armean, care a obținut acest titlu la doar 20 de ani. A fost candidat la titlul mondial de două ori (1986 și 1988). A făcut parte din echipa olimpică a fostei U.R.S.S. în 1984 și 1986.
15 octombrie 1964 –– La Jocurile Olimpice de la Tokio, atleta româncă la săritura în înălțime Iolanda Balaș, componentă a clubului Steaua București, a bătut de două ori în aceeași zi recordul olimpic ce îi aparținea tot ei. Cu patru ani în urmă, la Olimpiada de la Roma, Ioli stabilise un record la săritura în înălțime ce părea greu de egalat – 1,85 m. La Tokio, în octombrie 1964, săritoarea noastră a obținut cea mai bună cotație a competiției, 1,82 m, devansându-le cu doi și patru centimetri pe următoarele clasate, Michele Masson Brown și Taisia Cencik, devenind a doua oară consecutiv campioană olimpică. O victorie de prestigiu! Nu și pentru ambițioasa noastră compatrioată deoarece sărise cu trei centimetri mai puțin decât la Olimpiada anterioară. Numai cine nu a fost sportiv nu știe ce înseamnă să nu treci peste plafonul sau pragul pe care l-ai atins la competiția anterioară, după ce patru ani te-ai pregătit năzuind să depășești acel plafon.
Concursul durase trei ore, tensiunea fusese foarte mare dar dorința de a se autodepăși a învins oboseala fizică și psihică. Stăpână pe ea, Iolanda a cerut să continue încercările. În patru ani de antrenamente ea visase să zboare mai sus și nu putea concepe altceva. Și încă ceva ce a determinat-o să solicite continuarea încercărilor, de când pășise pe tărâm nipon simțise căldura deosebită cu care fusese primită. Admirabilul publc, organizatorii, oficialitățile prin tot ceea ce făceau și se comportau meritau mult mai mult. Admirația și respectul tuturor acestora i-a trezit aceleași sentimente și în consecință și pe cel al datoriei de a fi la aceeași înălțime și a nu înșela încrederea. A urmat tentativa de corectare a propriului record de 1,85 m obținut la Roma. Nici măcar un singur spectator nu s-a ridicat să plece, deși concursul propriu zis se incheiase, ierarhia nu mai putea suferi nici o schimbare. Iolanda a sărit din prima încercare cu 1 cm peste record. Uralele și manifestările de simpatie au atins cote cu totul și cu totul nebănuite. Asiaticii au oferit pentru un scurt timp un tablou cu tutul și cu totul surprinzător pentru europeni. În cartea lui Cristian Țopescu și Octavian Vintilă, „Steaua, performanță și prestigiu“, referitor la reacția japonezilor, am găsit întrebarea: Fuji Yama, vulcanul care n-a mai erupt de peste 200 de ani, este oare în activitate?
Dar din nou Iolanda n-a vrut să se oprească. S-a oprit doar la 1,90 m, o performanță aproape incredibilă pentru acei ani, ce a făcut înconjurul lumii. Numele ei, așa cum se va întâmpla peste 16 ani cu cel al Nadiei Comăneci, a fost rostit cu cea mai mare admirație pe toate meridianele și paralelele lumii.
15 octombrie 1966 –– S-a născut fotbalistul internațional mexican Jorge Compos.
15 octombrie 1968 –– S-a născut fotbalistul internațional francez Didier Deschamps.
15 octombrie 1969 –– S-a născut fotbalistul internațional portughez Victor Baia.
15 octombrie 1997 –– S-a născut șahista focșăneancă Andreea-Simona Toma, una dintre marile speranțe ale șahului vrâncean, sora mai mică a șahistei Elena Adelaida Toma. Este eleva reputatului antrenor Mihai Strîmbu.
16 octombrie 1953 –– S-a născut fotbalistul internațional brazilian Roberto Paulo Falcao.
16 octombrie 1966 –– S-a născut fotbalistul internațional german Stefan Reuter.
16 octombrie 1967 –– S-a născut fotbalistul internațional suedez Kennet Andersson.
16 octombrie 1970 –– S-a născut fotbalistul internațional german Mehmet Scholl.
17 octombrie 1962 –– Nona Terentieva Gaprindașvili –– o strălucită urmașă a califului Harun-al-Rașid –– a devenit noua campioană mondială la șah, detronând-o pe Elisabeta Bîcova. Având în vedere rezultatele anterioare ale Nonei, studentă la Institutul de limbi străine din Tbilisi, devenită ulterior profesoară de limba engleză, victoria era scontată. Nu însă și scorul de senzație, 9-2.
17 octombrie 1967 –– S-a născut Dan Toma, președintele Asociației Județene de Șah Vrancea, un animator al șahului vrâncean, șahist legitimat la C.S. Olimp Șah Focșani, tatăl șahistelor Elena Adelaida Toma și Andreea Simona Toma.
19 octombrie 1891 –– S-a născut, în Ungaria, șahistul Alexandru Tyroler, campion al României în anii 1926, 1927 și 1929.
19 octombrie 1982 –– A murit, la Köln, în condiții neelucidate fotbalistul internațional român Dan Coe, unul dintre cei mai îndrăgiți fotbaliști români, poate cea mai mare legendă a Rapidului. Era supranumit ministrul apărării. A fost unul din stâlpii apărării echipei Rapid și ai naționalei noastre și unul dintre cei mai buni componenți ai echipei care la 11 iunie 1967 a câștigat primul titlu de campioană a României din istoria Rapidului.
Deși nu a avut talentul artistului Nichi Dumitriu, eficiența golgheterului înnăscut Puiu Ionescu, farmecul lui Rică Răducanu, toți trei coechipieri în prima campioană de sub Podul Grand, Dan a rămas cel mai bine întipărit în memorie și lipit în sufletele iubitorilor de fotbal pentru dăruirea exemplară, abnegația, dorința de victorie și de a face totul fără rabat, curajul de a spune lucrurilor pe nume, a nu se supune toanelor, arbitrariului sau indicațiilor prețioase ale unora și altora, ca și verticalitatea demnă de tot respectul.
A fost cel mai bun jucător de pe teren în neuitatul meci al naționalei noastre de la Lausane în preliminariile campionatului mondial de fotbal din Mexic 1970 când România a învins surprinzător cu 1-0 în deplasare echipa Elveției, considerată la începutul preliminariilor a doua pretendentă la câștigarea grupei , după Portugalia, amândouă participante la anteriorul campionat mondial. După acel meci, în care „Triunghiul de fier Dan-Răducanu-Boc“ nu a lăsat nici o speranță elvețienilor, România a devenit principala candidată la locul întâi.
Urma însă o probă extrem de dificilă pentru calificarea României la Campionatul mondial de fotbal din Mexic în fața lui Eusebio la București. În meciul din 12 octombrie 1969, câștigat de România în fața Portugaliei tot cu 1-0, Dan a fost imbatabil, lucru ce l-a făcut pe marele Eusebio să declare că dacă la Campionatul mondial de fotbal din 1966 ar fi întâlnit un asemenea fundaș, Portugalia n-ar mai terminat pe locul trei.
Din nefericire însă, pentru Dan, ca și pentru Dobrin, principalii „contribuabili“ pentru răsturnarea ierarhiei inițiale din grupa de calificare, Mexicul n-a fost decât o „Fata Morgana“. Tot o simplă iluzie era cât pe ce să fie și pentru Rică Tamango Răducanu, dacă portarul Adamache n-ar fi primit în al treilea meci al naționalei, cu Brazilia, în douăzeci de minute două goluri, obligându-l, astfel, pe Angelo Niculescu să-l introducă totuși pe rapidist în poartă.
La 19 octombrie 1982, Dan a fost găsit spânzurat la Köln, moartea sa producând o mare durere iubitorilor de fotbal din România indiferent dacă erau rapidiști sau nu.
19 octmbrie 1983 –– Dinamo București a obținut o victorie și calificare istorică în Cupa Campionilor Europeni la fotbal învingând cu 3-0 echipa germană Hamburg, chiar deținătoarea titlului. Augustin, Mulțescu, Țălnar și toată trupa au zburdat pe teren, lăsând impresia că ei și nu adversarii lor erau campionii Europei. Dinamo devenea a doua echipă românească, după U.T.A., care elimina o deținătoare a trofeului. Cu aproape un deceniu și jumătate în urmă, U.T.A., „Bătrâna doamnă“, eliminase pe Feyenoord Roterdam, deținătoare a titlului, după 1-1 pe terenul echipei din Țara lalelelor și 0-0 la Arad, grație golului înscris în deplasare de Florian Dumitrescu.
Rubrică realizată de Anton SOARE
