CUPA ROMANIEI LA FOTBAL, MARTI 22 AUGUST 2017, ORELE 17.30, CSM 07 FOCSANI – METALOSPORT GALATI, PE STADIONUL MILCOVUL DIN FOCSANI
FOTBAL DE VRANCEA – INTRAREA ESTE LIBERA
CINE E METALOSPORT GALATI ?
„Fotbalul gălățean se poate lăuda cu o îndelungată și bogată istorie. Dacă în țară sportul cu balonul rotund a apărut în orașele Arad și București cu puțin înainte de 1900, la Galați a ajuns aproximativ zece ani mai târziu. Acest lucru a fost posibil datorită prezenței în orașul nostru, foarte important și în acele vremuri, a unor firme și reprezentanțe comerciale străine.
Primele jocuri au avut loc acum circa o sută de ani (1908), când o echipă înființată de ofițerul Vladovici a întâlnit grupări alcătuite din marinarii vaselor de război engleze staționate în port. Militarul de carieră, care studiase în Franța, a adus la Galați primul regulament al jocului de fotbal – o minge și o pereche de ghete!
Nașterea clubului FC METALOSPORT GALAȚI are loc în anul 1937, când se evidențiază și alte grupări sportive atrase de această mișcare și care activau alături de echipe și asociații consacrate. Printre aceste entități, din anul 1937 începe să se numere și METALOSPORT, prima grupare metalurgică a cărei prezență pe scena divizionară se înregistrează în campionatul Diviziei C, în seria a II-a a Ligii de Sud, în anul competițional 1937-38 (locul 5 la finalul campionatului).
Cel de-al treilea eșalon – Divizia C – a fost organizat pentru prima oară cu 73 de ani în urmă (1936). A fost o ediție toamnă-primăvară. Cele 52 de participante au fost repartizate în cinci ligi – după criteriul geografic: nord, sud, vest, centru și est. După mai mulți ani petrecuți prin divizia C, 1948-1949, 1963-1966, și diverse schimbări de nume, ex. Trefilorul, Siderurgistul II, în anul competițional 1981-1982 echipa clubului METALOSPORT GALAȚI se întărește cu jucători de la alte cluburi gălățeane, iar conducerea echipei împreună cu finanțatorul echipei, Uzina „Cristea Nicolae”, își propune promovarea în eșalonul superior, “B”. La finalul campionatului 1981-1982, METALOSPORT GALAȚI reușește să se claseze pe primul loc în campionat și pășește în Divizia B.
Din gruparea care a reușit performanța promovării, amintim câteva nume de jucători, personalități ale sportului-rege de la Dunărea de Jos: Călugăru, Cucu, Ion Ionică, Basalâc, Căstăian, Morohai. Performanța de atunci era realizată de antrenorul Traian Ivănescu.
În anul 2000 echipa a fost desființată, urmând ca unsprezece ani mai târziu o echipă administrativă nouă să readucă tradiția de decenii a METALOSPORTULUI. Inițiativa i-a aparținut fostului său jucător Dorin Butunoiu, ajutat de un grup de oameni inimoși, printre care îi amintim pe Iulian Aramă, Marius Vasilache, Marian Ursu, Andu Nicolau și Radu Iorgu.
Echipa a evoluat din 2011 în Divizia a V-a și a IV-a, promovând în Liga a III-a în anul 2014. METALOSPORT GALAȚI își dispută partidele pe Stadionul DUNAREA Galați, singurul stadion sculptat și nu ridicat ca alte arene din România, care o capacitate de 23.000 de persoane.” – sursa: Metalo Sport
Echipa noastra antrenata de Vasile Burga si Adrian Toma, nu are deloc o misiune usoara in intalnire KO din Cupa Romaniei cu galatenii de la Metalo. Meciul de marti este de fapt o avancronica a ligii a treia din sezonul 2017 – 2018, unde cele doua echipe sunt colege de serie. Cum s-ar spune debutam oficial in liga a III-a cu meciul de Cupa de marti. Este pulsul care il luam din acest esalon, dar si atu-ul moral fata de galatenii lui Metalo, promovati inca de acum 3 ani in liga 3 si care vor deja liga 2. Cu acest meci de Cupa se intra in linie dreapta pentru prima etapa oficiala de campionat, care va avea loc la Focsani, pe 26 august 2017, impotriva bacauanilor de la Aerostar. Asadar marti, cam vedem si formula si lotul si sistemul de joc si tactica si ambitia si vointa inaintea debutului in campionatul ligii a III-a. O partida la care toti iubitorii fotbalului din Vrancea vor trebui sa reinvete drumul catre stadionul Milcovul, ca pe 26 sa incepem cu totii, suporteri, jucatori, antrenori, galerie, cu dreptul in liga 3.
Obligatoriu pentru asta trebuie sa deschidem ambele porti de acces ale stadionului si cea de la Amadeus si cea de la Majestic, nu ca ieri ( sambata 19 august 2017, cand au fost 3 meciuri pe Milcovul si portile erau inchise, iar buruienile inca nu erau curatate din tribune, o tasnitoare de apa nu era, wc nu era si afara erau peste 40 de grade… !!! totala lipsa de respect pentru spectatori si oaspetii de ieri din Galati !!!).
… incepe campionatul !!! De marti sa invatam sa primim spectatorii vranceni si oaspetii asa cum se cuvine, ca la noi la Focsani, ca la noi, in Vrancea!
Sportul de Vrancea va invita dragi vranceni marti la meciul de Cupa Romaniei de pe Milcovul dintre CSM 07 Focsani si MetaloSport Galati si sa strigam cu totii Hai Focsaniul ! Hai Vrancea !
Redactia SDV