SCRISOARE DESCHISA TRIMISA LA REDACTIA SPORTULUI DE VRANCEA DE PROFESORUL DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT IULIAN TABACARU, DIRECTOR ADJUNCT LA SCOALA HOMOCEA
COMUNICAT DE PRESA
<< Subsemnatul, Tăbăcaru Iulian, director adjunct la Școala Gimnazială Homocea, profesor de educație fizică, vă aduc la cunoștință următoarele:
În sesiunea ianuarie 2017 m-am înscris la concursul organizat de M.E.N. pentru a a face parte din Corpul Experților în Management Educațional.
Dosarul nu a fost evaluat, motivându-se că nu am făcut dovada celor 60 de credite profesionale transferabile, potrivit cerințelor din grila de evaluare. Precizez că nu a fost luat în calcul cursul „Pro Mediere în organizația școlară”, furnizat de Casa Corpului Didactic „Simion Mehedinți” Vrancea, formator fiind chiar directorul instituției prof. Neagu Aurelia.
Modulele parcurse în cadrul cursului mi-au asigurat dobândirea competențelor în domeniul Managementului Educațional, după cum reiese din”fișa competențelor și disciplinelor/temelor” și din Anexa 2 de la grila de evaluare aferență metodologiei.
Potrivit anexei și fișei competențelor rezultă că am dobândit în urma parcurgerii cursului competențe în domeniul Management Educațional, deși cursul are o altă denumire.
Problema pe care o sesisez este următoarea: în fișa competențelor creditele nu sunt defalcate pentru fiecare disciplină/temă și în consecință au intervenit decizii arbitrare.
Consider că am fost lezat deoarece nu a fost luat în calcul acest curs.
Situația este și mai gravă, și scandaloasă în condițiile în care formatorul cursului respectiv, d-na Aurelia Neagu, director al Casei Corpului Didactic Vrancea, a făcut parte din Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Vrancea, care a reevaluat dosarul meu, după ce am depus contestație. Aceeași doamnă, Aurelia Neagu, care a eliberat atestatul în urma parcurgerii cursului, a contestat propriul curs în cadrul ședintei Consiliului de Administrație. Mai mult, prin atitudinea avută a determinat membrii consiliului de administrație să aibă o altă opinie față de acea inițială, aceasta pentru a se evita stările conflictuale generate pe fondul unei labilități emoționale ale doamnei.
Cum este posibil să faci un curs la Casa Corpului Didactic Vrancea, care pe hârtie are 15 credite profesionale transferabile, iar când este nevoie să le folosești, te trezești că acel certificat nu are nicio valoare?
Cum poate doamna director, Aurelia Neagu de la Casa Corpului Didactic Vrancea, să acrediteze un astfel de curs cu plată, cu așa zise 15 credite profesionale transferabile, iar în consiliul de administrație al I.S.J. Vrancea să spună că de fapt nu sunt valabile.
Mă întreb, așa cum este normal, dacă toate cursurile organizate de Casa Corpului Didactic Vrancea, cursuri plătite de către colegii mei, din tot județul, sunt cursuri făcute degeaba? Dacă se vor trezi mâine poimâine că aceste cursuri nu au nicio valoare?Că nu le pot folosi la nimic?
Se pare că interesul a fost doar de natură financiară.
Mă gandesc serios să iau legătura cu toți cei care au urmat acest curs, care a fost contestat și nerecunoscut de cel care a eliberat certificatul respectiv, d-na Aurelia Neagu, director al Casei Corpului Didactic Focșani și să deschid un proces în vederea stabilirii adevărului.
In situația mea, când din cauza acestui curs făcut și plătit am pierdut concursul de Expert în Managementul Educațional, mai pot avea încredere în cursurile făcute de Casa Corpului Didactic Vrancea? Dumneavoastră ce ați face în locul meu?
telefon: 0740…… . Atașat vă trimit documentele în cauză. >>
Redactia SDV