„Și-n judo avem un rege”, o spun si altii, cu toate ca o stim si noi, vrancenii, foarte bine. El este ADRIAN CROITORU – REGELE JUDOULUI ROMANESC
SDV SUSTINE ACORDAREA TITLULUI DE CETATEAN DE ONOARE AL FOCSANIULUI LUI ADRIAN CROITORU
<< Fotbalul l-a avut pe Hagi, handbalul pe Gațu, gimnastica pe Nadia, poloul pe Hagiu iar judoul pe Adrian Croitoru, cel supranumit „regele judoului”. Din copil problemă a devenit un maestru al judoului mondial.
Copilăria zbuciumată a unui mare campion
Pe marele campion al judoului românesc, Adrian Croitoru, l-am reîntâlnit …, pășind cu sfială în sala de judo de la LPS Bihorul. Pentru el „Dojo”-ul este sfânt fiind locul care i-a schimbat viața. S-a așezat într-un colțișor al sălii și a urmărit atent antrenamentul care se desfășura în sala orădeană. Așa este el, modest, caracteristică specifică marilor campioni. Echilibrat, cu un bun simț specific acestei pături de mari campioni, nu ți-l poți închipui pe Adrian ca fiind un copil „al naibii de rău”. Și totuși, așa a fost. Născut la Botoșani, Adrian a copilărit la Focșani pentru că nu a apucat să-și cunoască tatăl care a murit de tânăr. „Mama s-a trezit singură, cu doi băieți. Ea muncea de dimineața până după-amiaza, la ora 5. Până să ajungă acasă mai trecea ceva timp iar când ajungea primea imediat raportul de la vecini, cu ultimele noastre năzdrăvănii”, povestește Adrian… Într-o zi însă viața avea să-i fie schimbată decisiv. Un antrenor de judo a intrat în clasa lui Adrian pentru a face selecție. Se numea Gavrilă Dondaș. Incredibil, însă, Adrian nu a fost printre cei selectați. S-a dus la învățătoare și a rugat-o cu lacrimi în ochi: „Vă rog eu vorbiți cu domnul profesor de judo să mă primească și pe mine că și așa fac destule prostii”. Interpelat de învățătoarea lui Adrian, antrenorul Gavrilă Dondaș s-a arătat dispus să-l scoată pe copil din necazuri prin sport. Avea să fie primul antrenor din cariera marelui sportiv.
Din titlul în titlu
Sala lui Dondaș funcționa la Odobești, localitate situată la 10 kilometri de Focșani. Adrian se ținea scai de antrenamente. Era înzestrat cu viteză de reacție, imaginație și calități motrice de excepție, specifice unui mare sportiv. Antrenorul și-a dat seama repede că are de a face cu un talent ieșit din comun care trebuie șlefuit. Dacă la început era privit ca o anexă la antrenamente, în scurt timp, Croitoru a devenit vedeta sălii. Nu a fost an în care sportivul să nu cucerească vreo medalie de campion național. Mergea din titlu în titlu. Imediat după 1990 a avut de ales între Steaua și Dinamo. A ales Dinamo și nu regretă. Dacă pe plan național Adrian a cucerit totul, dar absolut totul, între 1980 și 2000, pe plan internațional, perioada de glorie este reflectată între anii 1990 și 2000. A început cu o medalie de bronz la europene și a încheiat cu aurul Campionatelor Europene de judo de la Wroclaw, Polonia. „Marele meu regret este că nu a m-am clasat pe podium la niciuna dintre cele trei ediții de Jocuri Olimpice la care am participat. Am fost furat de două ori la rând la Barcelona și Atlanta, iar la Sydney am mers accidentat”, a încheiat „regele judoului” care, în 2000, a fost legitimat la Liberty Oradea.
Birmingham, numele succesului
Dacă-l întrebi pe Adrian în ce oraș din lume și-ar dori să locuiască, ar răspunde pe loc. „Birmingham”. Motivul este simplu. De acest nume se leagă marile performanțe ale marelui judoka. Prima dintre ele a fost realizată în 1993, în orașul Birmingham din Canada unde Adrian Croitoru avea să devină medaliat cu bronz la Campionatul Mondial de seniori. A doua mare performanță în accepțiunea campionului este legată tot de Birmingham, dar de această dată e vorba despre orașul situat în Anglia unde judoka român avea să cucerească o nouă medalie mondială de bronz.
„Mamă, sportul ăsta nu-i de tine!”
La începutul carierei, Adrian a fost rugat de propria mamă să se lase de sport! Era plin de vânătăi, avea gleznele în ghips, brațele luxate sau câte și mai câte. Doamna Croitoru nu putea suporta faptul că fiul ei arăta de parcă venea din război în fiecare săptămână. „Mamă, te rog eu din suflet, lasă-te, că sportul acesta nu-i de tine”, i-a spus mama fiului. Degeaba. Lui Adrian i-a intrat în cap că va fi mare campion. Iar când vrei ceva cu adevărat atunci și poți. Iar marile performanțe, cupele diplomele și medaliile sunt la loc de cinste acasă… la mama!
O viață de globetrotter
Actualmente, Adrian Croitoru, născut la Botoșani, este angajat al Ministerului de Interne, chiar la București, locuiește în Brașov unde antrenează echipa Dinamo, recunoaște că, pentru el, acasă înseamnă Focșani și că cele mai importante ființe din viața sa locuiesc la Oradea, fiind vorba despre fetițele sale, Anisia (7 ani) și Sara (5 ani) care stau cu mama lor, Ioana Croitoru, antrenor secund al echipei de baschet feminin CSM U Oradea.
Adrian Croitoru, carte de vizită:
1988-campion mondial de juniori
1991-medalie de bronz la campionatul european de seniori
1992-vicecampion european de seniori; locul 5 la JO Barcelona
1993-medaliat cu bronz la Campionatul Mondial; locul 5 la europene
1994-medaliat cu bronz la Campionatul Mondial
1995-locul 7 la Campionatul Mondial
1996-locul 5 la JO Atlanta; locul 5 la Campionatul European
1999-locul 3 la Campionatul Mondial
2000-campion european al categoriei 90 kg; participant la JO Sydney
Cinci medalii de aur obținute la Cupele Mondiale de la Budapesta, Roma, Seul, Varșovia și Paris.
De 11 ori campion național de seniori.
Redactia SDV
Sursa: alexandrumocanu.wordpress.com – Victor Mihalcea
Sursa foto: facebook
N.R. – Am considerat ca un articol neutru, ca acesta scris de Victor Mihalcea inca din 2010, este inca un argument neutru fata de media din judetul nostru, pentru a mai sustine daca mai este cazul ca ADRIAN CROITORU – REGELE JUDOULUI ROMANESC, merita cat mai repede sa-i fie acordat titlul de Cetatean de Onoare al Focsaniului. De altfel cum a si promis domnul primar Cristi Misaila la ultimul turneu international de judo care a avut loc la Focsani in 12 noiembrie 2016.’
De fapt in promisiunea-angajament facuta intra acordarea titlului si lui Lucian Grigoropol, „parintele judoului focsanean si vrancean”. Asa sa fie !