29 septembrie 1998 –– A început, la Elista, Republica autonomă Calmukia (Kalmîkia), cea de-a 33-a Olimpiadă de şah, competiţie ce avea să fie câştigată de China la feminin, urmată de Rusia-1, Georgia şi Olanda, iar la masculin de Rusia-1, urmată de S.U.A., Ucraina şi Israel. Atât la feminin cât şi la masculin, Rusia a participat cu trei echipe.
Fetele noastre (Corina Peptan, Cristina Foişor, Luminiţa Cosma, Gabriela Olăraşu) au terminat pe locul al 6-lea, iar băieţii (Andrei Istrăţescu, Mihail Marin, Dieter Nisipeanu, Constantin Ionescu, Vladik Nevednichy, Levente Vajda) pe locul al 10-lea (de fapt, pe naţiuni, locul al 9-lea, având în vedere că pe primele 8 locuri s-au clasat două dintre cele trei echipe ale Rusiei). Căpitanul şi antrenorul echipei feminine a fost maestrul internaţional Sergiu Grünberg iar căpitanul echipei masculine a fost maestrul internaţional Mircea Pavlov, antrenor emerit.
Pentru prima dată, la această Olimpiadă s-a decernat trofeul „Nona Gaprindaşvili“, stabilit în urma întocmirii unui clasament mixt, feminin + masculin, având ca bază de calul locurile din clasamentele la feminin şi masculin. Ordinea primelor 8 echipe naţionale clasate în trofeul „Nona Gaprindaşvili“ a fost următoarea: 1.Rusia, 2.China, 3.Georgia, 4.S.U.A., 5.Ucraina, 6-7.România şi Olanda, 8.Ungaria.
30 septembrie 1908 –– S-a încheiat meciul pentru titlul mondial la şah între germanii Emanuel Lasker şi Siegbert Tarrasch, meci terminat cu scorul de 10½–5½ , în urma căruia Lasker şi-a păstrat titlul. A fost o confruntare între doi doctori, primul în matematici şi filozofie, al doilea în medicină şi amândoi doctori în şah.
30 septembrie 1983 –– S-a născut, la Bârlad, judeţul Vaslui, gimnasta Andreea Răducan.
A devenit campioană absolută la Jocurile Olimpice de la Sydney din anul 2000 dar nu s-a putut bucura de titlul obţinut. Conform unui regulament rigid, a fost deposedată de medalia de aur. Răcită fiind, medicul echipei îi dăduse o banală pastilă de nurofen, medicament ce conţinea pseudoefedrină, aflată atunci pe lista substanţelor interzise. La controlul antidoping i s-a depistat această substanţă, şi ca urmare medalia i-a fost retrasă. Celelalte medalii i-au fost recunoscute. Trei ani mai târziu, medicii Comitetului Olimpic Internaţional au scos pseudoefedrina de pe lista substanţelor interzise deoarece au constatat că respectiva substanţă nu numai că nu ajută la îmbunătăţirea performanţelor, ci din contră produce o scădere a acestora. Numai că medalia nu a mai fost înapoiată niciodată Andreei.
Anterior Jocurilor Olimpice de la Sydney, Andreea ocupase la Campionatele europene de juniori din 1998 locul al doilea la bârnă, locul al treilea la sol şi locul al patrulea la individual compus. La Campionatele mondiale din 1999 ocupase locul întâi pe echipe, locul întâi la sol, locul al doilea la bârnă şi locul al cincilea la individual compus.
După Jocurile Olimpice de la Sydney, a ocupat la Campionatele mondiale din 2001 locul întâi pe echipe, locul întâi la bârnă, locul întâi la sol, locul al treilea la individual compus şi locul al treilea la sărituri. La Campionatele mondiale din 2002 a ocupat locul întâi la bârnă.
1 octombrie 1914 –– S-a născut, la Dăncăuţi – Hotin, şahistul Veniamin Urseanu, maestru, teoretician erudit şi publicist.
2 octombrie 1940 –– S-a născut Gheorghe Gruia, cel mai mare handbalist român al tuturor timpurilor şi unul dintre cei mai mari handbalişti ai lumii, component al echipei Steaua. Foarte mulţi dintre contemporani susţin că este cel mai mare handbalist din lume din istorie.
Dintre foarte multele performanţe cu naţionala României şi cu Steaua Bucureşti, să ne amintim doar campionatele mondiale din 1964, 1967 şi 1970, când naţionala noastră, cu Ghiţă vioara întâi, a obţinut două titluri de campioană mondială şi un loc trei. La toate aceste trei campionate mondiale românul a fost cel mai bun handbalist al competiţiei.
Ca eficacitate (numărul de baloane aruncate la poartă pe care scria gol), a fost egalat doar de Ştefan Birtalan, dar numai ca eficacitate, deoarece Gruia era la fel de bun şi în faza de atac şi în faza de apărare, era în egală măsură şi creator şi finalizator, juca la fel de bine cu amândouă mâinile şi putea să câştige de unul singur un meci. Bineînţeles, doar ca expresie, în sensul că nu depindea de un anumit servant, de un anumit coordonator de joc, de un anumit pivot sau de o anumită extremă. După o noapte pierdută îi era suficient un duş pentru ca apoi să fie proaspăt de parcă s-ar fi odihnit ca cel mai cuminte copilaş.
Deoarece perioadele de vârf ale handbalistului Gruia şi ale fotbalistului Eusebio se suprapuneau, specialiştii le atribuiau, ca supranume, numele celuilat. Gruia, cel mai eficace handbalist al lumii în acei ani, era în handbal ceea ce era Eusebio în fotbal, iar Eusebio, cel mai eficace fotbalist al lumii în acei ani, era în fotbal ce era Gruia în handbal. Comparaţia a avut ca punct de pornire o coincidenţă: la Campionatul mondial de fotbal din 1966 şi la Campionatul mondial de handbal din 1967, echipele lor naţionale au terminat pe locul al treilea iar ei au fost nu numai liderii care au tras după ei echipa, ci şi cei mai eficace şi mai buni ai competiţiei. Această comparaţie îi onora pe amândoi, fără a putea face precizarea pe care dintre ei mai mult. Noi, românii, putem argumenta că perioada de supremaţie mondială a lui Gruia a fost mult mai lungă, portughezii pot argumenta că fotbalul este mult mai popular.
2 octombrie 1931 –– Aviatoarea româncă Smaranda Brăiescu a stabilit recordul mondial de coborâre cu paraşuta pentru femei , realizând un salt de la înălţimea de 6000 m. În anul următor, la 19 mai, pe aeroportul de la Sacramento, (California, S.U.A.), a îmbunătăţit acest record printr-un salt de la 6 820 m şi apoi 7 233 m, uimind întreaga lume deoarece cu această ocazie a depăşit şi recordul mondial la bărbaţi care era de 6 628. Recordul realizat la 19 mai 1932 avea să reziste un sfert de veac, până în 1952, când a fost doborât tot de un român.
3 octombrie 1966 –– În prima rundă a Olimpiadei feminine de şah de la Oberhausen, R.F.Germania, echipa României, constituită din maestrele internaţionale Alexandra Nicolau şi Elisabeta Polihroniade, a furnizat o mare surpriză, învingând cu scorul de 2-0 pe marea favorită, echipa fostei U.R.S.S., în care evoluau celebrele Nona Gaprindaşvili, campioană mondială en titre, şi Valentina Kozlovskaia. Evenimentul a făcut înconjurul lumii şi a intrat în istoria şahului feminin sub denumirea de Victoria secolului.
3 octombrie 1973 –– Echipa Dinamo Bucureşti a obţinut cea mai categorică victorie realizată de vreo echipă românească de fotbal în cupele europene, 11––0 cu Crusaders Belfast.
4 octombrie 1922 –– S-a născut, la Chişinău, Radu Voia, talentat etudist şi ziarist sportiv, maestru al sportului la şah, de mai multe ori campion naţional la compoziţie-studii, precum şi apreciat arbitru internaţional la această ramură. Marea lui pasiune a fost compoziţia, obţinând în acest domeniu 25 de medalii internaţionale. A fost component al echipei naţionale a României la dezlegări care a cucerit titlul de campioană mondială în 1948 (m. 6 decembrie 2006).
5 octombrie 2000 –– Zi neagră în istoria clubului Dinamo Bucureşti şi a întregului fotbal românesc. Într-un meci amical al echipei câinilor roşii disputat la Olteniţa a încetat din viaţă, la doar 24 de ani, fotbalistul Cătălin Hâldan, căpitanul echipei, unul dintre cei mai devotaţi fotbalişti culorilor roş-albe (n. 3 februarie 1976). A murit aproape de Dunăre, fluviul care îl mai chemase odată când avea trei ani, dar atunci fusese salvat de tatăl său.
Moartea sa a îndurerat profund toţi coechipierii şi suporterii dinamovişti. Despre „Unicul căpitan“, cum a fost supranumit Hâldan, Cornel Dinu spunea: „Cătălin a fost, a trăit şi va rămâne ca un fulger. S-a declanşat, a ars şi s-a stins mult prea repede. Chiar dacă totul s-a petrecut atât de şocant, lumina pildei sale ne conturează prin atâtea umbre mereu. Şi ce-i oare mai sublim decât lumina?“ Vali Năstase spunea „Nu o să se mai nască un jucător aşa ambiţios, cu o dorinţă aşa de mare de autodepăşire. Scaunul gol, lumânarea şi doliul din vestiar nu înseamnă decât un singur lucru, că nu îl vom uita niciodată.“ La rândul său, Iulian Tamaş releva „Era inima echipei. Durerea asta nu se poate compara cu nimic. E ca şi cum mi-am pierdut un frate mai mare.“

Rubrică realizată de Anton SOARE