ADRIAN OLTEANU ESTE ACUM LA CERURI LANGA FOSTUL SAU COLEG DE CLUB FLORIN JELEA SI ANTRENORUL EMILIAN RENTEA DE LA CSS FOCSANI. ADI OLTEANU A INTRAT IN GALERIA FOTBALULUI VRANCEAN.

 DRAGA ADI, ODIHNESTE-TE IN PACE !

Am trecut cu ajutorul lui Dumnezeu si Maicii Domnului printr-un moment delicat din viata mea in luna ianuarie a acestui an. In spital fiind la Bucuresti, in luna martie, am aflat ca un bun prieten, un bun sportiv si un bun OM, Adi Olteanu, a plecat dintre noi la 47 de ani parca prea repede, sa fie acum langa fostul nostru coleg de echipa de la CSS Focsani, Florin Jelea si langa fostul nostru antrenor de la clubul sportiv scolar Focsani, profesorul Emilian Rentea. De ce te-ai grabit Adi asa, cred ca n-am sa aflu si sa inteleg niciodata. Ai inchis ochii si ai adormit frumos, departe de casa, de draga ta sotie, de iubita ta fiica, de colegii de servici, de fostii colegi de la sectia de atletism de la CS Unirea Focsani, de fostii colegi de la echipele de fotbal unde ai mai jucat dar si de noi, fostii tai colegi de echipa de la CSS Focsani din perioada junioratului fotbalistic. Te pomenesc si te voi pomeni mereu, in numele meu si al echipei din care ai facut si tu parte, cum se vede si in foto SDV, o fotografie facuta pe 20 aprilie 1986 dupa meciul CSS Focsani – Luceafarul Bacau 1 – 0. CSS Focsani (antrenor regretatul profesor Emilian Rentea, iar de la stanga la dreapta eram, sus: Dan Nichita, Liviu Purdel, Viorel Paizan, Nicu Ilie, Eugen Lepadatu, Gabi Munteanu si jos: Marius Trifan, Golesteanu, Luci Corodi, ADRIAN OLTEANU, Gica Frangulea.

Mi-am promis ca atunci cand voi ajunge din nou acasa voi scrie cateva randuri in memoria lui Adi si chiar voi realiza si un material video care sa-i cinsteasca memoria vitezistului, stangaciului, mustaciosului si mereu zambaretului Adi. De scris m-am tinut de cuvant si voi mai scrie, iar de video voi face o emisiune care nu stiu cum se va numi si unde va aparea deocamdata, dar o voi realiza cat de curand. Putina rabdare va cer.

Pana atunci, mai scriem in memoria lui Adita Olteanu. Mi-am adus aminte ca Adi a venit la fotbal de la atletism. A fost coleg de club la CS Unirea, unde l-a avut ca antrenor din clasa a V-a pe Fanel Iliescu, cu Lucica Barbu, Marius Dulcescu, Dan Manole si altii. Am vorbit zilele trecute cu Lucica, acum sotia lui Marius (Francois) Dulcescu si mama campionului Vlad Dulcescu, despre fostul sau coleg de atletism de acum 37 de ani, Adi Olteanu. Lucica, acum doamna profesoara Dulcescu mi-a povestit de calitatile superbe pe care la avea Adrian ca atlet si ca era un foarte bun vitezist. A lucrat sub bagheta domnului Iliescu Fanel timp de 4 ani de zile dupa care a plecat spre fotbal.

Azi, duminica, l-am contactat telefonic si pe antrenorul Fanel Iliescu, care si-a adus aminte cu placere de fostul sau sportiv, pe care l-a pierdut inaintea clasei a IX-a in detrimentul fotbalului. De fapt maestrul Iliescu mi-a povestit cum s-a intamplat: “ Adi era nemaipomenit. Avea calitati cu carul pentru atletism. Avea o viteza extraordinara. In clasa a VIII-a intrasem pe probe de aruncari si faceam sulita cu el. La un moment dat am pus un pariu cu el. I-am spus ca daca nu arunca in vara dintre clasa a VIII-a si a IX-a 50 de metri la sulita poate pleca la fotbal. A aruncat 49 de metri. M-am intalnit la cateva zile cu regretatul Emi Rentea si i-am zis de Adrian. In toamna in clasa a IX-a, cand era in practica agricola, profesorul Rentea l-a cautat si la luat la antrenamente la fotbal pe Adrian. De atunci a inceput fotbalul pentru el cu adevarat.”

Dar, mai completez si eu, Adi era pe sufletul profesorului Rentea, pentru ca era stangaci ca si el.Se plia exact pe postul de extrema stanga pe care jucase si dansul.

Asa a lasat Adi Olteanu cuiele de atletism pentru crampoanele de fotbal, de la un pariu cu tovarasul antrenor Iliescu la aruncarea sulitei !

Ma despart acum, aici, pentru putin timp, de amintirile care ma leaga si ne leaga de Adrian Olteanu, dar promit in numele meu si al prietenilor comuni, ca voi reveni.

Nu te vom uita niciodata prietene drag. Te voi pastra mereu in memorie, plina de zambetul tau cald …

Viorel Paizan