Elevii si profesorii din Pufești de Vrancea în vizită la Parlamentul Europei
TURISM SCOLAR ANIVERSAR DE VRANCEA PENTRU EUROPA
La sfârșitul săptămânii trecute s-a încheiat vizita elevilor din Pufești la Parlamentul European din Bruxelles. Pentru elevii acestei comunități rurale, a fost o experiență deosebită, de la zborul cu avionul până la vizitarea instituției unde se iau cele mai importante decizii pentru Europa. Grupul, format din zece copii, viitori actori sociali ai țării noastre și de ce nu ai Europei, au fost coordonați în acest proiect de cunoașterea prezentului Uniunii Europene și a perspectivelor sale, de către doamna profesoara Mariana BOGDAN și profesorul Nicolae DAMIAN. Reprezentanții Școlii Gimnaziale Pufești au dăruit deputatului Mircea DIACONU, monografia și revista școlii, precum și o plachetă având inscripționată următoarea aserțiune: ,,Este important ce le arătăm copiilor, nu ce le spunem”, acestea fiind cuvintele cunoscutului actor cu referire la educație. ,,Prin acest proiect, am onorat cei 150 de ani de învățământ din comuna noastră, iar instituția noastră a căpătat o dimensiune europeană. Sper, să nu ne oprim aici. Avem în plan și alte proiecte asemănătoare de colaborare cu instituții școlare din Europa” , a declarat prof. dr. Nicolae Damian, directorul școlii din Pufești.
Vizita în orașul capitalei politicii Europei, s-a concentrat pe cunoașterea elementelor definitorii ale Uniunii Europene, elevii primind explicații despre instituții, proiectele acestei construcții politice, fiind implicații și în diverse jocuri educative. Vizita în Europlanetarium, asupra sălii de ședințe, la galeria steagurilor țărilor, vor râmâne în memoria copiilor. Cel mai emoționant moment a fost însă, fotografia elevilor îmbrăcați în costum național, cu renumitul actor Mircea Diaconu și cu steagul României adus tocmai din Pufești. Nu în ultimul rând, copii s-au bucurat de delicioasa ciocolată belgiană, de frumusețea orașului Bruxelles, de muzeul instrumentelor muzicale.
Sportul de Vrancea felicita echipa din Pufesti – Vrancea care a castigat meciul de la Bruxelles in frunte cu capitanul ei, Nicu Damian !
REDACTIA SDV