Campionatul începe mâine
Începe, mâine, o nouă ediție a Diviziei A la handbal. Jucătorii de la CSM Focșani 2007 fac parte, ca și anii anteriori, din Seria A din care a plecat Neptun și a venit SCM Cri Brașov. Tot o noutate o reprezintă și formația suceveană, nou constituită, și cu care se vor confrunta mâine handbaliștii pregătiți de profesorul Lucian Tucan. Focșănenii pornesc la drum, alături de gălățeni, din postura de favoriți la câștigarea seriei. Îi recomandă rezultatele din trecuta ediție, dar și evoluția din «Cupa Vrancei» pe care au câștigat-o trecând de Universitatea Galați, Politehnica Iași și valoroasa formație a Călărașiului. Nu știu să fi fost stabilit ca obiectiv promovarea în Liga națională pentru CSM Focșani 2007, pentru că nu există condițiile financiare pe care le-ar presupune o astfel de perspectivă. Cert este că echipa de handbal masculin a Focșaniului are valoare, aduce bucurii spectatorilor, face și spectacol, ceea ce, la limită, poate fi suficient, în lipsa altui obiectiv de performanță. Să le urăm băieților lui Lucian Tucan să aibă un drum fără sincope. Știm că pot și se vor bate în acest sens. Iar spectatorilor le sugerăm să meargă la Polivalentă când joacă handbaliștii. Merită. Vor avea ce vedea !
Petrică BUTUC
Componența seriei A
1. CSS Bacău
2. CSM Focșani 2007
3. HC Vaslui
4. Universitatea Galați
5. SCM Rom Cri Brașov
6. Politehnica Iași
7. Universitatea II Bucovina Suceava
8. LPS Piatra Neamț
Echipa clasată pe primul loc la sfârșitul returului II se califică pentru barajul de promovare în Liga Națională ediția 2009-2010.
Programul turului
Etapa I, 13.09.2008
CSS Bacău - LPS Piatra Neamț
CSM Focsani 2007 - Univ. II Bucovina Suceava
HC Vaslui - Politehnica Iași
Universitatea Galați - SCM Rom Cri Brașov
Etapa a II –a, 20.09.2008
LPS Piatra Neamț - SCM Rom Cri Brașov
Politehnica Iași - Universitatea Galați
Univ. II Bucovina Suceava - HC Vaslui
CSS Bacău - CSM Focșani 2007
Etapa a III-a, 27.09.2008
CSM Focșani 2007 - LPS Piatra Neamț
HC Vaslui - CSS Bacău
Universitatea Galați - Univ. II Bucovina Suceava
SCM Rom Cri Brașov - Politehnica Iași
Etapa a IV-a, 04.10.2008
LPS Piatra Neamț - Politehnica Iași
Univ. II Bucovina Suceava - SCM Rom Cri Brașov
CSS Bacău - Universitatea Galați
CSM Focșani 2007 - HC Vaslui
Etapa a V-a, 11.10.2008
HC Vaslui - LPS Piatra Neamț
Universitatea Galați - CSM Focșani 2007
SCM Rom Cri Brasov - CSS Bacău
Politehnica Iași - Univ. II Bucovina Suceava
Etapa a VI-a, 18.10.2008
LPS Piatra Neamț - Univ. II Bucovina Suceava
CSS Bacău - Politehnica Iași
CSM Focșani 2007 - SCM Rom Cri Brașov
HC Vaslui - Universitatea Galați
Etapa a VII-a, 25.10.2008
Universitatea Galați - LPS Piatra Neamț
SCM Rom Cri Brașov - HC Vaslui
Politehnica Iași - CSM Focșani 2007
Univ. II Bucovina Suceava - CSS Bacău
Jocurile din RETURUL I se vor disputa după acelaș program ca și jocurile din TURUL I cu mențiunea că echipele vizitatoare vor deveni organizatoare și invers, la următoarele date: 1, 8, 15, 22 și 29 noiembrie 6 și 13 decembrie 2008.
TUR II
7, 14, 21 si 28 februarie 2009, 7, 14 și 21 martie 2009
RETUR II
28 martie 2009, 25 aprilie 2009, 2, 9, 13, 16 și 23 mai 2009
Turneul de baraj va avea loc în zilele de 29, 30 și 31 mai 2009