CUPA ZILELE MUNICIPIULUI ADJUD LA SAH 2014. LA MULTI ANI ADJUD DE LA SPORTUL DE VRANCEA!
Casa de Cultură „Tudor Vornicu“ Adjud, Vrancea, 27 aprilie 2014, ediția a II-a
Cu ocazia aniversării a 581 de ani de la prima atestare documentară a municipiului Adjud, în ziua de 27 aprilie 2014, Primăria Adjud, Casa de Cultură „Tudor Vornicu“ Adjud și C.S.M. Focșani 2007 au organizat competiția de șah Cupa Zilele Municipiului Adjud.
Ediția din acest an a acestei competiții a adunat la start multe nume grele ale șahului din Vrancea și din județele învecinate, mai multe decât la ediția inaugurală de anul trecut. Anul trecut s-a crezut că a fost o excepție fericită acea participare demnă de remarcat dar iată că în acest an participarea a fost depășită atât calitativ (prin prezența în plus a unui maestru FIDE) cât și numeric. De remarcat prezența unui număr mai mare de juniori de perspectivă. Au participat șahiști din Focșani, Adjud, Bacău, Onești, Târgu Ocna, Bicaz, Vizantea, Păunești, Odobești, Pufești și Gologanu, de la 7 ani până la 63 de ani.
Domnul mediator (bejeus) Nicolae Dediu, unul dintre organizatorii și șahiștii participanți din Adjud, nu exagera cu nimic atunci când arăta că „a fost unul dintre cele mai mari concursuri de șah din ultimii 20 de ani găzduite de acest municipiu“.
Pentru aceasta, Primăria Adjud, Casa de Cultură „Tudor Vornicu“ Adjud și C.S.M. Focșani 2007 merită din plin felicitările noastre și urarea de a o ține tot așa la fiecare ediție.
S-a jucat în sistem elvețian, șah rapid, șapte runde, într-un singur turneu deschis atât pentru seniori cât și pentru juniori, atât pentru băieți cât și pentru fete.
În clasamentul general pe podium au urcat Aurelian Ciobanu, de la C.S.M. Speranța Focșani, Valentin Negureanu, de la C.S. Cimentul Bicaz, și Cătălin Lucian Pătrașcu, de la C.S.M. Focșani 2007.
Pentru juniori s-au mai întocmit încă trei clasamente pe categorii de vârstă.
La categoria 18 ani, primele trei locuri au fost ocupate de Andreea-Simona Toma, Bianca-Gabriela Banciu, ambele de la de la C.S.M. Focșani 2007, și Mihai-Marius Avram din Onești legitimat la ACS Elisabeta Polihroniade București.
La categoria 12 ani nu ne oprim la trei cu enumerarea primilor clasați deoarece în partea de sus a clasamentului au terminat la egalitate de puncte patru șahiști: Ana-Maria Banciu, Alexandra-Ioana Banciu, Vlad-Daniel Ivan și Aurelian-Gabriel Cristea, toți patru de la C.S.M. Focșani 2007.
La categoria 8 ani pe primele trei locuri au terminat Cristian-Eduard Șimon, Mihnea-Iustin Baciu și Vlad-Giorgian Vizitiu. Pe toți trei îi felicităm pentru curajul de a juca fără prea mari emoții cu seniorii și juniorii mai mari și cu experiență competițională. Fără să diminuăm din meritele primului clasat la această din urmă categorie, trebuie să facem specificația că al doilea clasat, Mihnea-Iustin Baciu, a jucat răcit și a „beneficiat“ de parteneri de joc mai puternici.
S-au mai remarcat, în ordinea punctajului obținut, Grigore Mălureanu, Marian Leonte, Constantin Belciu, Adrian Popa, Emilian-Paul Ioniță, Toader Gurguiatu, Gheorghe Șandru, Nicolae Dediu, Fănel Șandru, Laurențiu Zăușilă, Ovidiu Antonescu, Sandu Gurguiatu, Viorel Balla, Ștefan Toma, Elena-Adelaida Toma etc.
Organizatorii competiției au fost Viorel Balla (director de turneu, un autentic lider al șahiștilor și animatorilor de șah din Adjud), Ion Catană (o elegantă gazdă, directorul Casei de Cultură), Nicolae Dediu (mâna dreaptă a directorului de turneu), Mihai Strîmbu (arbitru șef), Aurelian Grigore („vinovatul“ principal pentru aducerea din Focșani a foarte multor șahiști), Anton Soare (arbitru secund) și profesorul Sandu Gurguiatu.
Senior Anton Soare
NOTA REDACȚIEI: În ultimele turnee a devenit o obișnuință să se comenteze întârzierea predării funcției de către președintele Asociației Județene de Șah Vrancea.
Sportul de Vrancea s-a interesat pentru cititorii săi de ce se întârzie atât predarea funcției dar a fost abilitat să dea publicității deocamdată doar faptul că președintele a cerut o amânare pentru a-și putea pune la punct documentele financiar-contabile. Vom reveni cu amanunte interesante.
sursa foto: bejeus.com