SUPER CALENDAR SPORTUL DE VRANCEA. PE 5 OCTOMBRIE 2013 SE IMPLINESC 13 ANI DE LA DISPARITIA UNICULUI CAPITAN, CATALIN HALDAN. NU TE VOM UITA NICIODATA.
SĂPTĂMÂNA 30 SEPTEMBRIE – 6 OCTOMBRIE
30 septembrie 1975 – S-a născut, la Toplița, județul Harghita, Marius Urzică, gimnast român de talie mondială.
30 septembrie 1983 – S-a născut, la Bârlad, județul Vaslui, gimnasta Andreea Răducan.
A devenit campioană absolută la Jocurile Olimpice de la Sydney din anul 2000 dar nu s-a putut bucura de titlul obținut. Conform unui regulament rigid, a fost deposedată de medalia de aur. Răcită fiind, medicul echipei îi dăduse o banală pastilă de nurofen, medicament ce conținea pseudoefedrină, aflată atunci pe lista substanțelor interzise, fără ca ea să cunoască acest lucru. La controlul antidoping i s-a depistat această substanță, și ca urmare medalia i-a fost retrasă. Celelalte medalii i-au fost recunoscute. Trei ani mai târziu, medicii Comitetului Olimpic Internațional au scos pseudoefedrina de pe lista substanțelor interzise deoarece au constatat că respectiva substanță nu numai că nu ajută la îmbunătățirea performanțelor, ci din contră produce o scădere a acestora. Numai că medalia nu a mai fost înapoiată niciodată Andreei.
Anterior Jocurilor Olimpice de la Sydney, Andreea ocupase la Campionatele europene de juniori din 1998 locul al doilea la bârnă, locul al treilea la sol și locul al patrulea la individual compus. La Campionatele mondiale din 1999 ocupase locul întâi pe echipe, locul întâi la sol, locul al doilea la bârnă și locul al cincilea la individual compus.
După Jocurile Olimpice de la Sydney, a ocupat la Campionatele mondiale din 2001 locul întâi pe echipe, locul întâi la bârnă, locul întâi la sol, locul al treilea la individual compus și locul al treilea la sărituri. La Campionatele mondiale din 2002 a ocupat locul întâi la bârnă.
octombrie 1904 – A fost înființată prima echipă de fotbal din Capitală, Olimpia București.
octombrie 1997 – A încetat din viață, la 58 de ani, reputatul crainic-reporter sportiv Sebastian Domozină, foarte îndrăgit în toată țara, dar mai ales în Cetatea Băniei. La câteva zile după moarte, în emisiunea radiofonică „Radio-Magazinul sportiv“, cu titlul „S-a stins un prinț al microfonului“, Ilie Dobre i-a dedicat următoarele însemnări:
„Numele lui Sebastian Domozină a intrat definitiv și irevocabil în istoria transmisiunilor fotbalistice... În legendă... Timbru cald, catifelat. Precum arămiul frunzelor de toamnă... Timbru inconfundabil... As al microfonului. As autentic. Profesionist desăvârșit. A transmis întotdeauna cu o pasiune arzătoare. Fulminantă. Unică și inegalabilă. Transmisiunea fotbalistică a însemnat, pentru crainicul sportiv Sebastian Domozină, viața sa. Inima sa. Sufletul său.
Caracter super.
Generozitate. Bunătate sufletească. Noblețe făr de limite…
S-a stins…
Aripa morții l-a secerat pe nedrept. Într-o zi de octombrie 1997. La numai 58 de ani...
Pentru mine, pentru noi, pentru toți cei care l-au prețuit, Saby Domozină rămâne de-a pururi într-un cufăr al inimii... Ca un prinț inegalabil al microfonului... Ca un senior al undelor. Făr’ de seamăn...“
1 octombrie 1914 – S-a născut, la Dăncăuți – Hotin, maestrul în șah Veniamin Urseanu, teoretician erudit și publicist, antrenor de șah de valoare internațională, doctor în științe economice.
1 octombrie 1921 – S-a născut, la Craiova, fotbalistul și apoi controversatul antrenor Angelo Niculescu. A antrenat echipa de fotbal a României în preliminariile și la turneul final al Campionatului Mondial de fotbal din Mexic 1970. A avut șansa și, în același timp, neșansa ca în perioada mandatului său la națională să colaboreze cu unii dintre cei mai buni fotbaliști români ai tuturor timpurilor: portarul Răducanu, fundașii Lajos Sătmăreanu și Dan Coe, mijlocașii Dinu, Radu Nunweiler și Dumitru, atacanții Pârcălab, Dobrin, Dumitrache și Lucescu. Am spus șansa deoarece, după foarte mulți ani de absență a naționalei noastre la un campionat mondial, a devenit antrenorul român care a reușit să califice România la Campionatul Mondial din Mexic. Și am spus neșansa deoarece a fost net depășit de situație. Cu asemenea jucători de clasă și personalități puternice era nevoie de un alt antrenor, pedagog și psiholog – ca să nu spun și om de caracter, în măsură să se ridice la nivelul elevilor săi și să știe ce să ceară individualităților care, luate fiecare în parte, erau mult peste ceea ce a arătat echipa. A rămas în istorie nu atât pentru rezultatele obținute, pe care, cu o generație deosebită ca aceea, mulți antrenori le-ar fi depășit, cât pentru încăpățânarea și iresponsabilitatea de a nu-i introduce în teren la Campionatul Mondial de fotbal din Mexic 1970, nici măcar un minut pe cei mai îndrăgiți fotbaliști români ai acelor ani, Dobrin, cel mai bun fotbalist al perioadei și al doilea după Hagi din întreaga istorie, și pe Dan Coe, cel mai inimos, corect, bătăios și devotat fotbalist, model de verticalitate, corectitudine și demnitate. Era cât pe ce să nu-l folosească deloc nici pe Răducanu, dar, în cele din urmă, l-a introdus pe acesta în ultimul meci, după aproximativ o jumătate de oră, forțat de faptul că portarul titular, Adamache, luase deja două goluri. Toți acești trei fotbaliști contribuiseră în mod decisiv la calificarea României la turneul final. Cu doi ani mai devreme vanitosul antrenor scosese din lotul național un alt mare fotbalist român, Ion Pârcălab, când acesta, deși nu mai era la apogeu, mai avea un cuvânt greu de spus. A fost antrenorul nu numai din fotbal ci din întreg sportul românesc care probabil a lăsat cel mai amar gust iubitorilor de sport.
1 octombrie 2011 – În partida de fotbal Dinamo – Concordia Chiajna 2–0, Ionel Dănciulescu a înscris cel de-al 199-lea gol al său în Liga 1, depășindu-l pe Rodion Cămătaru (198 goluri) și ajungând astfel al doilea golgheter al tuturor timpurilor, după Dudu Georgescu.
2 octombrie 1931 – Aviatoarea româncă Smaranda Brăiescu, în cadrul Campionatului European de parașutism, a stabilit recordul mondial de coborâre cu parașuta pentru femei , realizând un salt de la înălțimea de 6000 m. În urma acestui succes, a fost decorată cu Ordinul Virtutea Aeronautică, clasa Crucea de Aur. În anul următor, la 19 mai, pe aeroportul de la Sacramento, (California, S.U.A.), a îmbunătățit acest record printr-un salt de la 6 820 m și apoi 7 233 m, uimind întreaga lume deoarece cu această ocazie a depășit și recordul mondial la bărbați care era de 6 628 m. Recordul realizat la 19 mai 1932 avea să reziste aproape un sfert de veac, până în 1952, când a fost doborât tot de un român – Traian Demetrescu-Popa.
2 octombrie 1940 – S-a născut Gheorghe Gruia, unul dintre cei mai mari handbaliști ai lumii din toate timpurile.
2 octombrie 1985 – S-a născut, la București, fotbalistul internațional român Ciprian Marica. A jucat la Dinamo, Șahtior Donețk, VfB Stuttgard, Schalke 04. Pe 16 noiebrie 2003 a debutat în naționala României într-un meci pierdut cu naționala Italiei. Pe 25 martie 2008, a primit medalia „Meritul sportiv“ – clasa a III. A fost pentru prima dată căpitan al naționalei noastre în meciul Brazilia – România, care a marcat și retragerea marelui fotbalist Ronaldo.
3 octombrie 1966 – În prima rundă a Olimpiadei feminine de șah de la Oberhausen, R.F.Germania, echipa României, constituită din maestrele internaționale Alexandra Nicolau și Elisabeta Polihroniade, a furnizat o mare surpriză, învingând cu scorul de 2-0 pe marea favorită, echipa fostei U.R.S.S., în care evoluau celebrele Nona Gaprindașvili, campioană mondială en titre, și Valentina Kozlovskaia. (Era perioada când echipele erau formate doar din două jucătoare.) Evenimentul a făcut înconjurul lumii și a intrat în istoria șahului feminin sub denumirea de Victoria secolului.
3 octombrie 1973 – Echipa Dinamo București a obținut cea mai categorică victorie realizată de vreo echipă românească de fotbal în cupele europene, 11–0 cu Crusaders Belfast.
4 octombrie 1922 – S-a născut, la Chișinău, Radu Voia, talentat etudist și ziarist sportiv, maestru al sportului la șah, de mai multe ori campion național la compoziție-studii, precum și apreciat arbitru internațional la această ramură. Marea lui pasiune a fost compoziția, obținând în acest domeniu 25 de medalii internaționale. A fost component al echipei naționale a României la dezlegări care a cucerit titlul de campioană mondială în 1948 (m. 6 decembrie 2006).
4 octombrie 2002 – S-a născut șahistul vrâncean Aurelian–Gabriel Cristea, legitimat la C.S.M. Focșani 2007, una dintre speranțele șahului vrâncean. Este elevul reputatului antrenor Mihai Strîmbu.
4 octombrie 2006 – A murit Traian Ionescu, fotbalist și antrenor de fotbal. S-a legitimat ca portar la F.C.Târgoviște, apoi a jucat la Sporting Pitești, Vulturii Lugoj, din nou Sporting Pitești, Juventus București, C.C.A. (Steaua) București și Casa Armatei Câmpulung Moldovenesc. A câștigat cu C.C.A. o dată campionatul și de trei ori Cupa României. A îmbrăcat de cinci ori tricoul naționalei de fotbal. A fost unul dintre cei mai mari tehnicieni din istoria fotbalului românesc. Ca antrenor a activat la mai multe echipe din țară, Turcia și Maroc. Ca trofee, a câștigat cu Dinamo București cinci titluri de campioană (dintre care patru consecutive) și două cupe iar cu Fenerbahce Istanbul un titlu de campioană. Dar cel mai mare merit al lui Traian Ionescu este acela de a fi descoperit și promovat mari talente ca: Tabarcea, Dridea I, Dridea II, Badea, Sfetcu, Florea, G. Marin, Pârcălab, Datcu, Frățilă, Lucescu, Dinu, Dumitrache, Radu Nunweiller, Alexandru Boc. (n. 17 iulie 1923, Văleni, Argeș)
5 octombrie 2000 –– Zi neagră în istoria clubului Dinamo București și a întregului fotbal românesc. Într-un meci amical al echipei câinilor roșii disputat la Oltenița a încetat din viață, la doar 24 de ani, fotbalistul Cătălin Hâldan, căpitanul echipei, unul dintre cei mai devotați fotbaliști culorilor roș-albe. A murit aproape de Dunăre, fluviul care îl mai chemase odată când avea trei ani, dar atunci fusese salvat de tatăl său. Moartea sa a îndurerat profund toți coechipierii și suporterii dinamoviști. Despre „Unicul căpitan“, cum a fost supranumit Hâldan, Cornel Dinu spunea: „Cătălin a fost, a trăit și va rămâne ca un fulger. S-a declanșat, a ars și s-a stins mult prea repede. Chiar dacă totul s-a petrecut atât de șocant, lumina pildei sale ne conturează prin atâtea umbre mereu. Și ce-i oare mai sublim decât lumina?“ Vali Năstase spunea „Nu o să se mai nască un jucător așa ambițios, cu o dorință așa de mare de autodepășire. Scaunul gol, lumânarea și doliul din vestiar nu înseamnă decât un singur lucru, că nu îl vom uita niciodată.“ La rândul său, Iulian Tamaș releva „Era inima echipei. Durerea asta nu se poate compara cu nimic. E ca și cum mi-am pierdut un frate mai mare.“ (n. 3 februarie 1976)
6 octombrie 1945 – S-a născut, la Câmpulung de Tisa, Maramureș, fotbalistul internațional român Emerich Dembrovschi. A jucat la Forestierul Sighetul–Marmației (1962-1965), Victoria Roman (1965-1966), Dinamo Bacău (1967-1974) și Politehnica Timișoara (1974-1981). A participat cu naționala noastră de fotbal la preliminariile și apoi la turneul final al Campionatului Mondial de fotbal din Mexic 1970, unde a făcut o figură foarte frumoasă și la sfârșitul căruia a făcut parte din grupul celor 16 jucători ai competiției propuși să li se ridice statuie în fața stadionului „Azteca“ din Mexic. A ajuns cu echipa României în 1972 până în sferturile de finală ale Campionatului Europei. A jucat 386 de partide în Divizia A, marcând 108 goluri.
6 octombrie 1999 – S-a născut șahistul vrîncean Andrei Postolache.
Senior ANTON SOARE
Sursa foto: comemorare.ro