Eliminată la penalty-uri
CF Brăila – CSM Focşani 7 – 6 după penaltyuri,
Faza a doua a Cupei României a însemnat sfârşitul campaniei pentru ambele echipe vrâncene, care au pierdut jocurile disputate la Galaţi şi Brăila. CSM Focşani părea că va avea o misiune grea în faţa unei echipe care a învins-o în urmă cu şase zile la Focşani, cu 4- 1. Şi, după cum începuse meciul se părea că istoria se va repeta. Pânzaru a deschis scorul în minutul 3, iar Pascu a trimis în bară înainte de scurgerea primelor zece muinute. Apoi, jocul s-a echilibrat iar fostul gălăţean Moise a egalat cu un şut spectaculos de la marginea careului de 16 metri. Covaci a lovit transversala în finalul primei reprizei. Actul secund a însemnat trei ocazii foarte mari de a marca pentru focşăneni, Andrieş, Curteanu şi Covaci având şansa de a califica CSM-ul în faza următoarea. În prelungiri, doar şutul lui Coman, care a lovit bara, putea schimba soarta meciului. La penaltyuri Toader şi Burcăcel au ratat şi păreau că au încheiat meciul. Ivanciu a parat însă de două ori, a intors meciul, dar Săraru a trimis o transformare ca la rugby şi gazdele s-au calificat. Cele două formaţii au fost: C. Mitrea – S. Mitrea (52 Coman), Oleniuc, Nicoară, Rotaru – Pleşa(70 Bogoş), Pascu (Negulescu 52), Ilie, Roşu – Pânzaru, Lupu (52 Bosoi).
Antrenor: Mihai Ciobanu
CSM Focsani: Ivanciu - Nistoroiu, Toader, Crăciun, Săraru – Moise (83 Mândrescu), Bucătaru, Curteanu, Burcăcel - Andrieş (85 Constantinescu), Covaci.
Antrenor: Damian Bancilă.
(redactia@sportuldevrancea.ro)