La Multi Ani, Viorel Paizan!

DE LA VLAD VLASCEANU

Ne-am cunoscut in toamna lui 1993. La stadionul Milcovul! Noi eram pustanii de la “Unirea” (liceul) care cu tobe, steaguri, fluiere si vocile din dotare ne organizam in cea mai frumoasa galerie a echipei de fotbal a Focsaniului ( Acord, pe atunci). El, un tanar imbracat in trening ce coordona copiii de mingi de pe marginea terenului si venea in fata noastra ridicand din maini, batind din palme si mai ca-I venea sa sara gardul si sa ni se alature.

Ne-am reintilnit imediat, la stadion, pentru ca  isi pusese in cap sa formeze Clubul Suporterilor Focsaneni. Era omul de langa fotbalul de elita vrancean ce isi apleca atentia asupra unor liceeni ce isi doreau sa creeze pe stadionul din urbea de pe Milcov o atmosfera identica celei pe care o traiau la marile meciuri din Capitala.

Dupa doar o jumatate de an, ne reintilneam pe terenul de la “Vointa” sau pe cel de la Scoala 5, unde se uita fascinat la noi cei care incingeam cate o miuta in fiecare zi dupa orele de la “Unirea”.

In 1994, da in toamna de dupa mondialul din SUA, pasea pe poarta liceului ce-l absolvise. Era tanarul prof de sport, “nebunul” ce visa “UNIREA” zi si noapte, iar noi, “gasca din 93” eram prietenii sai. In liceul in care baschetul se manca pe paine venea omul care avea sa ne redea multora dintre noi, Uniristii, placerea si bucuria de a juca fotbal! Impreuna, am “construit” terenul de handbal care de fapt era folosit pentru fotbal: primul teren de acest gen din istoria unirista! Si astfel, a aparut primul campionat unirist de fotbal, campionat ce a devenit traditie si baza de formare pentru succesele fotbalistice uniriste de peste ani. In 97, Prof-ul isi incununa deja munca in Liceul ce-I oferise atat de multe ca elev:infiintarea Asociatiei Sportive Scolare Unirea (prima asociatie sportiva scolara din Vrancea), participare la etapa finala a Olimpiadei Sportului National in Licee cu echipa de volei fete si locul 3 la Cupa Liceelor la Fotbal! Trei performante extraordinare incununate de un cadou oferit de catre elevii si colegii sai din Cancelaria Liceului Unirea: cea mai numeroasa si spectaculoasa galerie prezenta la Sala Polivalenta la o competitie scolara: 1500 de uniristi, elevi si profesori, inarmati cu steaguri, tobe, confetti si fulare ce realizau cel mai frumos spectacol la Cupa Liceelor.

In 95 prietenul – profesor, intransigent la orele sale, imi devenea coleg in cea mai frumoasa echipa de jurnalisti ai Vrancei: echipa de la Uniplus Radio. Era perioada cand sportul vrancean era disecat seara de seara pe radio. Era vremea cand martea, timp de o ora, vrancenii aflau totul despre Campionatul Judetean de Fotbal. Cand puteai afla ce au mai facut CIRA Suraia, Podgoria Sarba Odobesti ( cunoscatorii poate isi mai aduc aminte de marile dueluri dintre cele doua), Silva Naruja, Paltinul Chiojdeni sau Bierbek Caiata. Era vremea cand impreuna cu Prietenul si Colegul meu am readus duminica de duminica transmisiunile radio fotbalistice in casele vrancenilor. Pe atunci, Viorel Paizan – caci despre el este vorba – devenise Mario Zagallo al fotbalului vrancean: preluase intr-o seara, cu 24 de ore inaintea meciului cu Petrolul Ianca, conducerea echipei din postura de jurnalist. In 96, echipa Uniplus Radio, cu Viorel Paizan in teren avea sa devina prima campioana a presei sportive din Vrancea, la fotbal, urmand ca apoi sa devina Campioana presei din Moldova, iar intr-un memorabil meci cu Polivalenta arhiplina avea sa invinga si echipa Antenei 1, pe atunci Campioana Presei Sportive la fotbal.

Anii au trecut, drumurile ni s-au despartit, dar Viorel Paizan a ramas acelasi profesor dedicat meseriei, acelasi jurnalist inimos dornic de a reda orice competitie sportiva, acelasi antrenor de succes ( a se vedea perioada CFT Juventus si promovarea unei echipe de pusti in Liga 3 sau performantele din perioada National Golesti) si, mai presus de toate un prieten deosebit, un OM in primul rand.

In toamna lui 2007, Viorel mi-a impartasit noul sau proiect: Sportul de Vrancea! Un proiect izvorat din aceeasi dorinta de a oferi ceva comunitatii. Un proiect ce iata se apropie de varsta clasei pregatitoare si care respira doar din inegalabila dorinta si daruire a lui Viorel Paizan.

Un prieten, coleg si fost elev nu poate decat sa-si scoata palaria si sa spuna: La Multi Ani, Viorel Paizan! Cei 45 de ani sa-ti fie pilde si borne de reper in continuarea proiectelor tale inimoase!

VLAD  VLASCEANU