Federația Română de Fotbal a lucrat, luni, pentru echipele vrâncene de Liga a III-a. Le-a trimis să joace în Seria I unde echilibrul valoric pare a fi elementul definitoriu. Nici ambițiile de promovare nu par a fi la ordinea zilei. Retrogradata CSM Focșani este, până una, alta, singura formațuie ce poate emite pretenții justificate de promovare în Liga a II-a, acolo de unde ar fi rămas dacă ar mai fi câștigat două puncte și dacă nu ar fi lucrat-o Bacăul și Câmpina, împreună cu vreo doi granzi ai seriei. Cât de granzi erau, vom vedea la sfârșitul întrecerii din Liga I, acolo unde cei în cauză evoluează acum. Am amintit de lucrătură pentru că, în acest moment, o asemenea posibilitate pare a fi singurul impediment ce poate sta în calea revenirii formației focșănene în Liga a II-a. O privire fugară asupra componenței seriei ne arată că, din județul Bacău joacă nu mai puțin de cinci echipe a căror morișcă ar putea bloca drumul spre promovare al oricărei formații din alt județ. Doar o evoluție limpede, fără sincope, ar putea anula un astfel de avantaj, indicutabil, de altfel. Dacă focșănenii își vor lua rolul în serios ar cam trebui să nu aibă probleme. În ciuda unor opinii catastrofice legate de viitorul formației, primarul Decebal Bacinschi ne-a dat asigurări că CSM Focșani va avea condițiile de pregătire și de joc necesare pntru a face performanță. Lotul formației are valoare iar antrenorul Băncilă, dincolo de capacitatea sa prefesională, are și atuul de a cunoaște adversarele pe care fosta sa echipă le-a întâlnit în trecuta ediție de campionat. Am lăsat în plan secund FC Panciu fără a nega posibilitatea ca elevii luii Ionică Serea să producă marea surpriză de a se bate pentru un loc în Liga a II-a. Păncenii au o formație sudată, o conducere tehnică și administrativă care și-a probat din plin calitățile. Și au din partea autorităților locale un sprijin cum rar poate fi întâlnit în alte părți. Rămâne de văzut în ce măsură proiectata colaborare cu Dinamo București va aduce și un plus de valoare pentru lot, pentru că sporul de imagine va fi apreciabil. Poate nu ar fi prea mult dacă am spera ca, la finalul campionatului, formațiile vrâncene să fie în fruntea clasamentului. Așa cum este alcătuită seria, o astfel de speranță are acoperire. Petrică BUTUC