După victoria din prima etapă, 36 17 cu HC Vaslui, Focşaniul a învins din nou la scor, câştigând astfel o nouă bătălie cu cei care îşi bat joc de sportul vrâncean. Focşănenii au dovedit încă o dată cum se poate juca handbalul chiar şi atunci când nu ai bani nici măcar să treci strada. 11 goluri în faţa unei echipe din Constanţa nu este o diferenţă de neglijat, dar probabil, că domnii consilieri precum domnul Gadjinschi doresc ca echipa să promoveze în prima ligă deşi nu are bani de salarii, prime, echipament sau încălţări. Dragi consilieri locali aţi mai primit o palmă din partea sportului vrâncean şi probabil veţi mai primi multe altele! Deşi nu vă doare prea tare, acum, poate va veni şi vremea când veţi simţi cum vă doare când ştampila de vot se va duce înspre alte căsuţe, nu spre traseiştii politici care nu au altceva mai bun decât să doarmă în Consiliul Local şi să-ţi vadă doar interesul propriu! Handbalul sau fotbalul nu se vor desfiinţa, vor rămâne echipele oraşului, deşi trăiesc după o zi pe alta. În schimb, domnii consilieri se vor întoarce la locul lor de muncă şi vor fi uitaţi de toată lumea. Asta dacă cumva vreun focşănean a auzit de numele celebre ale consilierilor locali!
Etapa a II-a 10.02.08
HC Vaslui |
LPS Piatra Neamţ |
38-35 |
(19-19) |
Arbitri: Bura/Agavriloaie-IS |
|
|
|
CSU Neptun Constanţa |
CSM Focşani 2007 |
17-28 |
(8-12) |
Arbitri: Dima/Ichim-GT |
|
|
|
CSS Bacău |
Universitatea Galaţi |
20-27 |
(9-17) |
Arbitri: Teglas/Vasilescu-PH |
|
|
|
CLASAMENT 10.02.2008
1 |
Universitatea Galaţi |
14 |
13 |
0 |
1 |
511 |
376 |
26 |
2 |
CSM Focşani 2007 |
14 |
9 |
3 |
2 |
405 |
332 |
21 |
3 |
Politehnica Iaşi |
13 |
8 |
1 |
4 |
445 |
402 |
17 |
4 |
HC Vaslui |
14 |
6 |
1 |
7 |
444 |
474 |
13 |
5 |
LPS Piatra Neamţ |
14 |
4 |
0 |
10 |
474 |
494 |
8 |
6 |
CSU Neptun Constanţa |
14 |
3 |
0 |
11 |
391 |
526 |
6 |
7 |
CSS Bacău |
13 |
2 |
1 |
10 |
356 |
422 |
5 |
Etapa a III-a 17.02.07
Universitatea Galaţi |
STĂ |
|
|
CSM Focşani 2007 |
CSS Bacău |
|
|
LPS Piatra Neamţ |
CSU Neptun Constanţa |
|
|
Politehnica Iaşi |
HC Vaslui |
|
|
Handbal Juniori I
CSM Focşani LPS Botoşani 42 31 (21 11)
Sâmbătă dimineaţă, de la ora 11.00, la Polivalentă, Focşaniul a învins la 11 goluri pe LPS Botoşani. Băieţii pregătiţi de antrenorul Florin Drăgan se află în prezent pe locul şase al clasamentului, chiar în faţa celor de la Botoşani. Victoria de sâmbătă i-a apropiat la un singur punct de locul cinci. Etapa viitoare, LPS Focşani va juca în deplasare, la Iaşi, cu liderul clasamentului.
Seria A
Etapa I 09.02.2008
LPS Focşani |
LPS Botoşani |
42-31 |
(21-11) |
Arbitri: Costache/Negrea-Vn |
|
|
|
LPS Suceava |
LPS Iaşi |
25-29 |
(13-16) |
Arbitri:Badelita/Nicolaevici-Sv |
|
|
|
LPS Piatra Neamţ |
LPS Vaslui |
34-30 |
(17-15) |
Arbitri:Lazar/Mihalache-Nt |
|
|
|
Clasament 09.02.2008
1 |
LPS Iaşi |
13 |
10 |
1 |
2 |
363 |
309 |
21 |
2 |
LPS Piatra Neamţ |
13 |
9 |
1 |
3 |
472 |
419 |
19 |
3 |
LPS Vaslui |
13 |
9 |
0 |
4 |
423 |
406 |
18 |
4 |
CSS Bacău |
13 |
8 |
1 |
3 |
406 |
332 |
17 |
5 |
LPS Suceava |
13 |
3 |
1 |
9 |
331 |
382 |
7 |
6 |
LPS Focşani |
13 |
2 |
2 |
9 |
390 |
435 |
6 |
7 |
LPS Botoşani |
13 |
1 |
0 |
12 |
334 |
436 |
0* |
* Echipă penalizată cu 2 puncte - neprezentare
(redactia@sportuldevrancea.ro)