SPORTUL DE VRANCEA A FOST DIN NOU IN PELERINAJ LA SFANTUL MUNTE ATHOS

PARTEA A II-A

Mănăstirea Sfântul Pantelimon, numită şi Rusikon, este construită în partea de sud-vest a peninsulei athonite. A fost întemeiată sub domnia împăratului bizantin Alexios I Comnenul, prin secolul al XI-lea, de către câţiva călugări veniţi din Rusia. În perioada ei de maximă înflorire, în mănăstire au vieţuit în jur de două trei mii de călugări. Din secolul al XIV-lea se numeşte Mănăstirea Sfântul Pantelimon a Ruşilor. Arsă şi pustiită de mai multe ori, a fost refăcută atât de ţarii ruşi cât şi de domnii Ţărilor Române. Dintre domnitorii români care au făcut mari danii acestei mănăstiri îi amintim pe Vlad Ţepeş, Vlad Călugărul, Sf. Ştefan cel Mare, Radu cel Mare, Neagoe Basarab, care fiecare la rândul lui a dat anual sume între 4.000 şi 6.000 aspri de argint. Începând cu secolul al XVIII-lea, domnii fanarioţi ai Moldovei devin ctitorii principali ai Mănăstirii Pantelemon. Astfel Ioan Mavrocordat, Constantin Racoviţă, Grigore Ghica, dăruiesc ajutoare anuale între 10.000 şi 56.000 aspri echivalent.

Cel mai mare ctitor rămâne însă domnul Moldovei Scarlat Callimachi (1812-1819) care zideşte din temelii biserica centrală, trapeza mare în care pot lua masa odată aproape o mie de monahi, clopotniţa şi o parte din corpul chiliilor. Pisania de la intrare îl pomeneşte pe Scarlat Calimah drept ctitor fondator. Capul de Bour al Moldovei a fost sculptat în piatră cu data de 1819 şi pe turnul înalt de lângă trapeză. Între anii 1887-1888, mănăstirea a fost refăcută de ţarul Rusiei Alexandru al III-lea. Pictura mănăstirii este de o frumuseţe rară. Interiorul bisericii este acoperit în fresca aparţinând secolului al XIX-lea şi purtând pecetea stilului rusesc.

Clopotniţa mănăstirii este renumită pentru cele mai mari clopote din toată Grecia, donate de ţarii ruşi. Clopotul mare are circa 13.000 de kilograme. Când bat toate răsună în întreg Athosul. Mănăstirea prezintă o arhitectură asemănătoare cu a unui orăşel: clădiri de diferite înălţimi cu multe domuri. Înainte de un incendiu devastator din anul 1968, o aripă a mănăstirii, care era folosită pe post de arhondaric, avea o capacitate de până la 1.000 de locuri.

Mănăstirea Pantelemon sau Rusicon are cu hramul Sfântul Mare Mucenic Pantelimon şi prezintă în interior două biserici şi 35 de paraclise, cu patru corpuri mari de chilii cu câte patru şi cinci etaje. Dintre paraclisele Mănăstirii Sfântul Pantelimon menţionăm pe cele mai cunoscute, o parte dintre ele fiind închinate Adormirii Maicii Domnului, Sfântului Mitrofan, Înălţării Domnului, Sfântului Serghie, Sfântului Dimitrie, Sfinţilor Arhangheli, Sfântului Gherasim, Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, Sfinţilor Împăraţi Vladimir şi Olga şi Sfântului Alexandru Nevski.

În mănăstire se află icoana Sfântului Pantelimon făcătoare de minuni. În mănăstire se găsesc următoarele Sfinte Moaşte şi odoare de mare preţ: Capul Sfântului Pantelimon, părticele din moaştele Sfântului Iosif păzitorul Sfintei Fecioare, o părticică din moaştele Sfântului Apostol Toma şi o bucată din piatră care a fost pe mormântul Domnului şi multe altele.

Schitul Lacu (grec. Lakkoskiti, „schitul din văgăună”) este o aşezare monastică de la Muntele Athos, una din cele mai vechi vetre monastice româneşti din Sfântul Munte. Are hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Este situat în partea de nord-est a pensinsulei Sfântului Munte, între Turnul Amalfino şi Mănăstirea Sfântul Pavel. Schitul românesc aparţine de această mânăstire, una din cele douăzeci de mari mănăstiri care guvernează în mod tradiţional Sfântul Munte.

De asemenea, Lacu este un schit format din mai multe chilii, răspândite în întreaga vale. În Sfântul Munte o chilie reprezintă o casă cu paraclis (bisericuţă) în care câţiva monahi locuiesc sub îndrumarea unui duhovnic, cuprinzând şi camerele de oaspeţi, sala de mese şi alte dependinţe. Fiecare astfel de chilie are viaţa ei independentă de a celorlalte în timpul săptămânii, dar toţi monahii din schit se adună duminica şi în sărbători în biserica centrală pentru rugăciunea în comun şi Sfânta Liturghie.

Se ştiu puţine despre începuturile acestei aşezări monastice isihaste. Locul este cunoscut deja în secolul al XIV-lea, aici vieţuind monahi sârbi, organizaţi într-o viaţă monahală după tipic ascetic aspru. În epoca grea a ocupaţiei turce au început a veni în acest loc monahi moldoveni, ardeleni şi basarabeni, care au continuat viaţa aici până prin anii 1754, când schitul s-a pustiit. După numai câţiva ani însă, pe la 1760, schitul s-a reînfiinţat de monahul moldovean Daniil. După anii 1830 Schitul cunoaşte o mare înflorire. În 1849 se ridică bisericuţa cimitirului cu hramul Adormirea Maicii Domnului, în 1860 moara cu apă, iar în anul 1898 începe zidirea bisericii mari a schitului. Închinată sfântului Mare mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, biserica primea pe cei 80 de părinţi care se nevoiau în schit la acea vreme. Până în 1904 se completează cu pridvorul şi clopotniţa. Cam în aceeaşi perioadă se ridică şi clădirea arhondaricului pentru închinătorii ce vizitau Schitul.

La începutul secolului XX exista în jurul bisericii un complex de chilii şi colibe, 24 la număr, în care vieţuiau şi se osteneau peste 120 de monahi. În zilele noastre Schitul Lacu trece printr-o nouă perioadă de înflorire, lucru confirmat de numeroşii călugări români, tineri în special, doritori de pustie şi rugăciune.

Romulus Buzatelu