SPORTUL DE VRANCEA A FOST DIN NOU IN PELERINAJ LA SFANTUL MUNTE ATHOS

PARTEA I

Mănăstirea Filotheu

Mănăstirea Filotheu sau Filoteu, este una din cele douăzeci de mănăstiri din Muntele Athos, situată în sud-estul peninsulei atonite. Ea a fost înfiintată pe la sfârsitul secolului al X-lea de cuviosul Filotei, care a trăit în acelasi timp cu Sfântul Atanasie Atonitul.

Este pe locul 12 în ierarhia mănăstirilor athonite. Hramul principal al mănăstirii este Bunavestire (25 martie). Are 6 paraclise în interior şi 3 în exterior.

Conform tradiţiei, mănăstirea Filotheu este o ctitorie antică, din vremea creştinării grecilor. Piraţii arabi au jefuit însă de mai multe ori mănăstirea, care a fost un timp abandonată. Mai târziu, a fost rezidită de călugărul Arsenie şi stareţul Filoteu, de unde-şi ia numele.

Pe la 1070-1081 a fost reînnoită de împăratul bizantin Nichifor III Botaniatul (1078-1081), care a împodobit-o cu daruri împărăteşti. În 1492 a fost restaurată de Leontie, regele Serbiei, şi fiul său Alexandru. Stareţul ei, cuviosul Dionisie, din Olimp, ameninţat cu moartea de către călugări, toţi bulgarii au trebuit să se retragă. Pe la 1775 o parte din chilii au ars, şi au fost zidite de doamna Maria Procopoaia, din Bucureşti. Vlad Ţepeş, Neagoe Basarab, Radu Paisie, Matei Basarab cu soţia au facut donaţii importante mănăstirii în decursul istoriei.

În această mănăstire se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului numită „Glicofilusa", adică „Dulcea Sărutare", (zugrăvită, după tradiţie, de Sf.Apostol Luca) care pe vreme împăratul iconoclast Teofil, a fost aruncată în mare, unde a stat multă vreme. Apoi a fost aruncată la mal tocmai în locul unde pe vremuri a fost o capişte a idolilor păgâneşti. Din locul unde a fost găsită icoana a izvorât aghiasmă, care este şi astăzi. O altă icoană făcătoare de minuni care se numeşte Gherontissa venită de la Nigrita, prin minune.

Mănăstirea posedă mai multe sfinte moaşte, dintre care:

piciorul sfântului mare mucenic Pantelimon, dăruit de împăratul Constantin Paleologul

-părticică din lemnul Sfintei Cruci

-parte din mâna dreaptă a sfântului Ioan Gură de Aur

-bucată dintr-un cui de la Crucea Domnului, dăruit de împăratul Nichifor Botaniatul.

Manastirea Xenofont

Manastirea Xenofont este una dintre marile manastiri athonite din Sfantul Munte Athos. Fiind asezata intre Manastirea Dochiariu si Manastirea Sfantul Pantelimon - Rusikon, Manastirea Xenofont a fost contruita in secolul al X-lea, de catre Sfantul Cuvios Xenofont, unul dintre ucenicii Sfantului Atanasie Athonitul. Biserica centrala, cat si intreaga manastire, a fost pusa sub ocrotirea Sfantului Mare Mucenic Gheorghe. In ordinea ierarhica athonita, Manastirea Xenofont este a saisprezecea manastire.

Manastirea Xenofont a fost intemeiata in secolul al X-lea, de catre Cuviosul Xenofont, unul dintre ucenicii Sfantului Atanasie Athonitul. Cuviosul Xenofont a fost un viteaz grec, care si-a savarsit viata in Manastirea Marea Lavra, impreuna cu cei doi fii ai sai Ioan si Arcadie.

In secolul al XI-lea, manastirea a fost reinnoita de Cuviosul sihastru Simeon, un fost general bizantin, impreuna cu trei ucenici ai sai, Eusebiu, Candid si Ilarion, ajutati de imparatul Nichifor (1078-1081). Stefan, un amiral al imparatului Nichifor, se va calugari la aceasta manastire, primind numele de Simeon. Peste ceva vreme, acesta va ajunge staret al manastirii, el contribuind mult la refacerea acesteia, din punct de vedere material.

Manastirea Xenofont a fost arsa si jefuita atat de catre pirati, cat si de catre armatele uniate filo-catolice. In anul 1285, manastirea a fost insa refacuta. Perioada de inflorire monahala din Xenefont este intrerupta de caderea Constantinopolului (1453).

Dupa aceasta data, manastirea a fost intretinuta, vreme de aproape cinci secole, prin daniile facute de boierii si domnii credinciosi ai Tarii Romanesti si ai Moldovei. In manastire au ajutat foarte mult domnitorii romani Sfantul Neagoe Basarab, Mihai Viteazul, Matei Basarab, Sfantul Constantin Brancoveanu si altii.

Sfantul Stefan cel Mare face o serie de danii insemnate, in anul 1475. Dupa sfantul moldovean, cei mai mari ctitori ai Manastirii Xenofont au fost boierii craioveni, acestia ctitorind manastirea pe la anul 1545. Numele lor sunt: Barbu Banu, Danciu Vornicu, Parvu si Radu. Vreme de 20 de ani, intre anii 1544 si 1564, acestia zidesc biserica cea noua, imbracand-o cu pictura, cat si o parte dintre chilii si alte anexe.

In perioada anilor 1607-1763, mai toti domnilor Tarii Romanesti vor ctitori manastirea athonita a Cuviosului Xenofont. Astfel, acestia vor da manastirii, anual, cate 11.000 de aspri turcesti. Dintre acestia, ii amintim pe urmatorii domnitori: Radu Serban, Matei Basarab, Sfantul Constantin Brancoveanu si domnii fanarioti, pana la Matei Racovita, in anul 1763.

Dupa incendiul ce a cuprins manastirea, in anul 1807, ultimul mare ajutor "romanesc" se trimite manastirii intre anii 1817-1837, cand se zideste noua biserica a manastirii, purtand insa acelasi hram, anume pe Sfantul Mare Mucenic Gheorghe.

In curtea manastirii se afla doua biserici, una fiind mai noua, cu catapeteasma din marmura, lucrata foarte frumos. Biserica cea veche, de dimensiuni mai reduse a fost refacuta de doi boieri romani, Duca si Radu, in anul 1545. In biserica cea veche a manastirii se afla inca si astazi vasul care a fost umplut cu untdelemn, in chip minunat, de catre Maica Domnului, atunci cand manastirea ramasese fara rezerve.

Biserica centrala a manastirii a fost pictata de pictorul bisericesc Antonie. Catapeteasma bisericii a fost mestesugit sculptata in lemn, in secolul al XVII-lea. Manastirea Xenofont pastreaza, cu mare evlavie si bucurie, trei mari icoane facatoare de minuni: icoana Maicii Domnului, numita "Povatuitoarea", adica "Indrumatoarea" (Hodighitria); icoana Sfantului Gheorghe si icoana Sfantului Dimitrie.

In manastire se mai pastreaza si o serie de Sfinte Moaste, printre care: o bucata din capul Sfantului Mucenic Trifon, mana Sfintei Marina, mana Sfantului Modest, particele din Moastele Sfintilor Doctori Cosma si Damian, din ale Sfantului Arcadie, cat si o bucatica din Piatra Sfantului Mormant.

Biblioteca manastirii are un fond de carte de peste 4.000 de titluri, 300 de manuscrise si alte documente. In biblioteca manastirii, pe langa cartile de valoare, mai se pastreaza si cateva manuscrise, dintre care opt pe pergament, datand din secolele XII-XIV, cuprinzand lucrari bisericesti, si trei manuscrise pe pergament cuprinzand Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur.

Dintre cele 14 paraclise ale manastirii, opt sunt asezate in incinta acesteia. Pe malul marii este un izvor, facut prin minune de Sfantul Gheorghe, si, chiar daca se afla la nivelul marii, apa lui este dulce si buna de baut.

Manastirea Dochiariu

Dochiariou, Dochiaru, Dohiariu - este una dintre marile manastiri de pe Sfantul Munte Athos, Grecia. Aceasta este prima manastire ce se infatiseaza ochiului pelerinului, plecat cu vaporul din portul Ouranopolis. Asezata in partea sud-vestica a peninsulei Athos, intre portul Manastirii Zografu si Manastirea Xenofont, manastirea Dochiariu are una dintre cele mai elegante arhitecturi din Sfantul Munte.

Dochiariu a fost intemeiata undeva pe la jumatatea secolului al X-lea, de catre Cuviosul Eftimie, ucenicul Sfantului Atanasie Athonitul, ctitorul manastirii Marea Lavra. Mai inainte de a intemeia aceasta manastire, Cuviosul Eftimie a indeplinit ascultarea de chelar (magazioner, in greaca "dohiaris"), in manastirea Marea Lavra, el fiind insarcinat cu grija fata de untdelemn si alimente.

Manastirea Dochiariu este a zecea manastire, in ordinea ierarhica a manastirilor athonite, loc ocupat incepand cu anul 1046. In cel dintai Tipicon al Sfantului Munte, ea ocupa locul al douazecilea. In anul 1394, odata cu cel de-al treilea Tipicon al Muntelui, manastirea va ajunge pe locul al 11, intre cele 25 de manastiri existente la acea vreme. Astazi, intre cele 20, ea este a zecea.

Cea mai cunoscuta icoana din Sfantul Munte Athos, dupa Maica Domnului Portarita, este o pictura in fresca a Maicii Domnului, de pe peretele estic exterior al trapezei, in partea dreapta a intrarii, din Manastirea Dochiariu. In anul 1664, trapezarul Nil -- Neilos, care trecea adesea prin fata sfintei icoane, tinand in mana o lumanare, de folos in treburile sale din trapeza, a auzit o voce spunandu-i: "Nu mai trece pe aici cu lumanarea aprinsa, care atata fum imi lasa pe icoana." Neilos nu a acordat prea multa atentie vocii, insa aceasta s-a auzit din nou, de asta data pedepsindu-l cu orbirea. Toti fratii din manastire au inceput sa aibe mare evlavie la aceasta sfanta icoana, punand sub ea un vas pentru ca trapezarul sa arda mereu putina tamaie, in cinstea Maicii Domnului. Orbul Neilos isi petrecea tot timpul sau intr-o strana, in fata icoanei, rugandu-se acesteia spre a-l ierta si vindeca. Maica Domnului s-a aratat drept mijlocitoare a rugaciunilor calugarilor, care au dus la vindecarea orbului. Maica Domnului a spus calugarilor ca ea este cea care le inalta rugaciunile la Dumneze, de aceea si numele ei este "Gorgoepikoos", adica "grabnic ajutatoare". Coridorul spre trapeza a fost inchis si o capela a fost inaltata acolo.

Romulus Buzatelu