Divizia A2 feminin, Volei – PRIMA VICTORIE A BOTOSANENCELOR A FOST IN FATA FOCSANENCELOR IN SALA POLIVALENTA ELISABETA LIPA
CS Pro Volei Botosani – CSM 2007 Focsani: 3 – 1 (25-14; 25-20; 20-25; 25-21)
Sportul de Vrancea va prezinta cronica partidei aparuta in cotidianul online eBotosani.ro:
“Echipa de volei feminin Pro Volei Botosani a reusit astazi prima victorie din acest sezon, intrecand formatia CSM 2007 Focsani cu scorul de 3 – 1 la seturi, intr-un meci disputat in Sala Polivalenta “Elisabeta Lipa”, in cadrul etapei a III-a in Divizia A2 Est.
Primul set a fost la discretia botosanencelor, doar la inceputul si la sfarsitul sau, acestea balbaind cateva mingi, dar in final castigandu-l cu 25-14.
In cel de-al doilea set, jucatoarele de la CSM Focsani au condus pana la al doilea time-out tehnic, gazdele revenind si egaland la 18, dupa care s-au desprins si s-au impus cu 25-20.
Setul al treilea a apartinut, de la inceput si pana la final, focsanencelor, adjudecandusi-l cu 25-20.
Setul 4 a consemnat revenirea de orgoliu a jucatoarelor antrenate de Mihai Vasilica, un joc bun la fileu, castigarea setului cu 25-21, finalul meciului si prima victorie a sezonului pentru Pro Volei.
CS Pro Volei Botosani acumuleaza primele 3 puncte in clasament, urmand ca etapa viitoare, sambata 27 octombrie, sa joace, in deplasare, cu CSU Galati.”
redactia@sportuldevrancea.ro
sursa: eBotosani.net
sursa foto: eBotosani.ro