Zice Becali, în escala austriacă în drum spre Monte Carlo unde se duce să spargă bani mulţi la cazinou. Zice, deci: ţi-a plăcut când te-am adus de la Bacău. „Da am muncit, răspunde, aproape cerându-şi iertare, Dorin Goian, ca un moldovean molcom la vorbă. „Păi ce, nu ai luat bani?” Dialogul sună logic, reflectă o relaţie corectă între un angajat şi un angajator. Dacă l-ai fi ascultat fără să-i vezi pe împricinaţi nici nu ai fi putut gândi altceva. Este normal ca un om care este plătit, bine de altfel, să facă un lucru, să şi facă acel lucru. Iar cel ce plăteşte, să ceară să i se lucreze, după plată. Când, însă ai în faţă imaginile cu fotbalistul stând liniştit pe bancă şi cu patronul plimbându-se ca stăpânul, cu burta-n faţă şi mâinile în buzunare şi vorbind peste umeri, nu poţi să nu-ţi aminteşti ce spunea, recent, un înalt oficial al forului fotbalistic mondial: în fotbal este prea multă sclavie! Ceea ce înseamnă că nu doar Gigi Becali, îmbogăţitul de război din raptul de după 1990, are apucături de burtă verde prost crescut, ca orice parvenit. Mai sunt ca el şi prin România – amintiţi-vă de patronul de la FC Argeş prins cu 150 de kilometri la oră în buricul târgului. Cum sunt stăpâni de sclavi fotbalişti prin lumea largă, după cum spune oficialul de la FIFA. Este adevărat că şi fotbaliştilor pare să le placă, dacă vin banii, pentru că altfel le-ar întoarce spatele stăpânilor şi i-ar lăsa bătând din buze. Iar imaginea cu Gigi Becali şi Dorin Goian spune totul despre tipul de relaţii existente în fotbal între patroni şi jucători. Restul este la aprecierea privitorilor.
Petre NISIPEANU