ILIE ROSU ESTE UN MARE ROMAN! POT AFIRMA CONSTIENT CA SUNT MANDRU CA SUNT VRANCEAN CA ILIE ROSU!
UN ROMAN DIN VRANCEA CU CARE MERITA SA STAI DE VORBA!
Am avut onoare de a dialoga cu marele roman Ilie Rosu, vrancean de-al nostru din Adjudul Vechi, cu ocazia interviului dedicat celui de-al doilea supermaraton – PE AICI NU SE TRECE -.Emisiunea va putea fi vazuta in curand si pe rubrica SPORT AS din antetul ziarului nostru. Pana atunci va invit sa lecturati prezentarea despre omul Ilie Rosu, pe care si-a facut-o singur pe site-ul sau. Pentru cei care inca nu l-ati cunoscut personal, va invit sa o faceti luni, 6 august 2012, la supermaratonul – PE AICI NU SE TRECE – este o ocazie pe care nu trebuie sa o ratati!
“Ma adresez prin aceasta pagina acelora care iubesc miscarea in aer liber, sportul in general. Intotdeauna descoperim in noi energii noi, necunoscute, pe care am putea sa le folosim zilnic pentru a ne atinge obiectivele si pentru a ne educa vointa pentru a invinge.
Vreau sa arat, cum, eu, un om simplu, fara sa fi fost vreodata sportiv de performanta, prin munca, perseverenta, tenacitate pot sa imi indeplinesc un vis: acela de a alerga un maraton. Si pentru cei care acceseaza aceasta pagina, nu uitati niciodata: “Daca vrei, poti!”
De cand ma stiu mi-a placut sa alerg! In copilarie alergam dupa mingea de fotbal pe malul Siretului, in satul Adjudu Vechi, de-mi sareau ochii din cap. Simteam o placere nebuna sa fac miscare. In scoala generala au fost si cateva rezultate: un loc 3 la campionatul national de minifotbal si cateva participari modeste la concursurile de atletism la nivel judetean. Si poate si pentru asta am ales sa urmez o cariera militara.
In liceul militar am participat la multe crosuri, alergam de placere, enervandu-mi de multe ori colegii pentru ca nu eram in acelasi ritm, lent, cu ei. In scoala militara de ofiteri am gasit un mediu propice. Pentru a fi selectionati in lotul sportiv, eu si cu inca un coleg de clasa, a trebuit sa muncim in plus. Ne trezeam dimineata la 4,30, saream gardul, faceam turul Brasovului, apoi reveneam la ora 6 pentru a pleca din nou la alergat impreuna cu contracandidatii nostri la lot. Munca noastra nu a fost in zadar. Am fost selectionati in lotul sportiv al scolii cu care am obtinut un loc 2 la Patrula Militara in cadrul concursurilor aplicativ-militare dintre scoli, apoi am participat la finala pe tara a campionatului national de 10.000 m, iar cand era iarna si venea zapada, participam la concursuri de schi fond.
Colegul meu visa atunci sa mearga in Himalaya iar eu sa fac un maraton.
In 2003 el a facut parte din prima expeditie, in totalitate romaneasca ,care a escaladat Everestul, iar astazi a devenit cel mai inflacarat sustinator al meu in tentativa de a face un maraton intr-un cadru oficial.
Am facut de toate: crosuri, schi fond, tenis de masa, tenis de camp, fotbal, orice insemna miscare, orice ma aducea mai aproape de visul meu. Aproape zilnic imi gaseam timp pentru a alerga cativa km, suficienti pentru a-mi incarca bateriile pentru o zi de munca.
Priveam cu incredere si eram atent la ce se intampla in jurul meu si invatam de la oricine. Si astazi am ramas la fel, de la un pusti de 12 ani am invatat sa arunc bine cu mingea de baschet la cos, sa pricep jocul si sa-l practic cu mare placere, eu care sunt un “pitic” pentru acest sport.
42 km! Este provocarea mea de la varsta de 20 de ani. Visam ca intr-o zi voi parcurge si eu aceasta distanta. Pe o lista de prioritati era trecuta chiar primul meu obiectiv. As fi dat orice ca sa stiu ce simte un maratonist intr-o cursa, prin ce dificultati trece si care este satisfactia acestuia cand trece linia de sosire.
Anii au trecut, familia si serviciul m-au coplesit si am inceput sa fiu din ce in ce mai departe de acest vis. Imi gaseam timp sa alerg dar nu intr-atat, incat sa fac un maraton.
Luasem in greutate si asta era un impediment major in parcurgerea distantelor lungi.
La un moment dat, o asistenta medicala mi-a spus ca nu mai am voie sa alerg. Tensiunea arteriala era prea mare. M-am speriat! Atunci m-am hotarat sa schimb ceva in viata mea. Am inceput cu un regim alimentar sever si am intensificat miscarea, intr-un cuvant am renuntat la vechiul mod de viata in favoarea altuia nou. Am inceput sa alerg distante din ce in ce mai lungi. Aveam suflu, stiam ca pot mai mult. Fizic ma schimbasem in bine.
Astazi realizez ca ar trebui sa o caut pe acea doamna, sa-i multumesc si sa-i ofer un buchet de flori.
Am simtit pe pielea mea cat de greu este sa te mentii, orice miscare gresit facuta te determina sa o iei de la capat. Mi-am dat seama ca ar trebui sa ma ocup mai mult de mine. Am decis sa incep de undeva si cu ceva. Trebuia sa-mi urmez visul. Stiam ca daca se va realiza voi fi mai puternic si voi putea sa fac schimbari majore in viata mea.
Nu-mi doresc decat sa pot transmite si celor doua fiice ale mele, ceva din spiritul meu de luptator si tare mult as vrea ca ele sa ma urmeze.
Povesteam unui prieten, fost sportiv care a alergat la maratonul de la Atena, ca visul meu este sa alerg la un maraton. Mi-a spus ca daca vreau intr-adevar sa fac ceva deosebit, sa incerc maratonul de la Atena, sa il fac acasa la mama lui.
Nu i-am dat importanta atunci pentru ca mi se parea un obiectiv prea indraznet.
Vremurile s-au schimbat intr-atat incat tot ce s-a intamplat in plan social, economic si politic, m-a afectat si pe mine. Mi s-a oferit o sansa sau o nesansa de a pleca din armata si am plecat. Am plecat cu sentimentul ca mi-am datoria si cu regretul de a nu fi putut face mai mult. Cand am plecat, cu regret, stiam ca las la poarta unitatii, ca o parte din visele mele neimplinite in adolescenta, in liceul militar, sa fie indeplinite de altii, de colegii mei care au ramas.
Sunt aici, nu imi este rusine si nu ma ascund si stiu ca prin ceea ce fac, zi de zi, continuu sa ma pregatesc si sa fac ceva pentru mine, pentru familia mea, si de ce nu, si pentru aceasta tara.
Prieteni, sa practicam sportul si sa ne miscam mai mult! Nu ma lasati sa alerg de unul singur! Ocupati aleile din parcuri! Numai asa ne va fi mai bine maine!
Trei ani au trecut de cand am scris randurile de mai sus. In tot acest timp am reusit sa alerg 36 de maratoane, din care 26 cu drapelul Romaniei, 18 cu drapelul UE si 11 cu drapelul ONU. Am alergat aproape tot ce se putea alerga in Romania, pe sosea si pe munte. Cu sau fara drapele, am ajuns la Budapesta, Atena, Madrid, Paris, Berlin, Limassol, Roma, Boston, Luxemburg, muntele Olimp, Moscova, Bruxelles, Torino, Lisabona, Dubai, Marrakes, Santiago de Chile, Belgrad, Atlanta, Rotorua/Noua Zeelanda, convingandu-i pe cei din jur sa preia ceva din mesajul meu si sa exclame ROMANIA!
Treptat, treptat, cursele mele s-au transformat intr-un mesaj de pace si de prietenie, trecand repede de la cursele cu 1 drapel, la cursele cu 2, 3 sau 4 drapele. La maratonul de la Moscova in 2010, Alexandru Beleavski a surprins cel mai bine acest lucru.”
viorel.paizan@sportuldevrancea.ro
sursa: ilierosu.ro
