Pe primul loc în Topul Ruşinică al arbitrajului vrîncean din Sportul de Vrancea încă de anul trecut, când a reuşit să valideze un gol şi apoi în cinci secunde să-l anuleze la un meci din Liga lui Stănică, CLAUDIU BRAŞOVEANU a reuşit performanţa să ne facă, de data asta la nivel naţional, încă odată o reclamă negativă. O pată greu de şters pentru fotbalul vrâncean atât la CASA FOTBALULUI (unde sigur este subiectul zilei), cât şi la COMISIA NAŢIONALĂ DE ARBITRI!!!
Avertizat încă de la şedinţa Comisiei de Disciplină din campionatul trecut, condusă de tăticul său, Ştefan Braşoveanu, preşedintele comisiei, care până la urmă i-a găsit articolul potrivit băieţelului ( nici nu ar fi trebuit să judece cazul fiind total incompatibil) şi l-a iertat, Claudel, băiet frumuşel, îşi continuă sarabanda glumelor-gafe.
Exemplu este chiar tăticu, care face din comisia de disciplină a AJF, ALBA-NEAGRA fotbalului judeţean. După ce dă o decizie de excludere a unei echipe din campionat în baza unui articol, a două zi vine aceeaşi comisie şi reprimeşte echipa în campionat. Ei, ce ziceţi, asta este tare!
Aşa s-a gândit şi Claudel, dar ce-a zis, hai să fac una la nivel naţional! N-a stat mult timp pe gânduri şi HOCUS-POCUS a adus din joben un atlet care să alerge pentru el la probele fizice, pentru că el nu prea poate. Dar fiind îngheţat de la aerul condiţionat din maşinuţa albă făcută cadou de tăticu, n-a realizat care este ruşinea care poată să o aducă Colegiului Judeţean de Arbitri Vrancea şi Asociaţiei Judeţene de Fotbal Vrancea.
Acum UN SINGUR MAI RĂMÂNE DE FĂCUT (ce trebuia făcut mai de mult), URGENT:
DEMISIA DE ONOARE DIN FOTBALUL VRÂNCEAN A LUI CLAUDIU BRAŞOVEANU ŞI A LUI ŞTEFAN BRAŞOVEANU! ADIO!!!
N.R. Aşteptăm comentariile dumneavoastră pe forumul www.sportuldevrancea.ro!
sportuldevrancea@yahoo.com