SCRISOARE DESCHISA DIN PARTEA DOMNULUI PROFESOR GHEORGHE CATRINESCU
PRECIZARI DESPRE GRAND PRIX-UL DE LA ONESTI
“Buna ziua, Referitor la articolul privind participarea sportivilor adjudeni la Grand
Prix de la Onesti, pot relata urmatoarele:
1. Concursul Grand Prix de la Onesti este un concurs "open", deschis pentru categoriile seniori si tineret. Sportiva Sava Alexandra a fost inscrisa la categoria "open", ea fiind Junioara II, noi neurmarind obtinerea unui rezultat, ci mai mult participarea alaturi de cele mai bune aruncatoare ale tarii. In clasamentul publicat de dumneavoastra., se pot vedea clar anii de nastere a sportivilor. La acest concurs, Alexandra Sava a aruncat cu o sulita mai grea (600 g) decat cea pentru categoria ei de varsta.
2. Sportivul Zaharia George nu a fost inscris sa arunce la categoria "open", el aruncand pentru categoria lui de varsta, cu o sulita de 700 g, obtinand un rezultat deosebit pentru aceasta perioada de pregatire. Le reamintim celor neavizati ca Sava Alexandra este campioana nationala la Junioare II, la aruncarea sulitei de 500 g, iar Zaharia George este vicecampion national la aruncarea sulitei de 700 g. Pe data de 26 iunie, acesti sportivi participa la Finala pe tara la
categoriile lor de varsta si vor fi medaliati cu certitudine.
In concluzie, Grand Prix Onesti a fost un concurs de seniori si tineret, cu posibilitatea participarii unor tineri aruncatori care oricum nu puteau bulversa clasamentul celor mari. Pentru ei a fost o mandrie ca au concurat alaturi de reprezentantii loturilor nationale de aruncari la nivel de seniori si tineret.Cu stima, Catrinescu Gheorghe”.
NOTA REDACTIEI - Redactia SDV reaminteste, pentru ultima oara, ca institutia publica CSS ADJUD, care functioneaza pe langa institutia publica Scoala Generala nr. 3 din Adjud, are obligatia prin lege sa asigure informatii de presa oficiale despre activitatea clubului si a sportivilor lui, prin desemnarea unui purtator de cuvant al institutiei din randul angajatilor, care prin comunicate de presa si conferinte de presa trebuie sa informeze oficial mass media. Multumim domnului Catrinescu Gheorghe pentru precizari si asteptam sa aflam urgent numele persoanei care reprezinta ca purtator de cuvant institutia publica sportiva CSS – Scoala 3 Adjud!
redactia@sportuldevrancea.ro