CALENDAR SPORTIV DE LA VRANCEA
Perioada 14 – 20 mai
14 mai 1836 (după alte surse, 17 mai 1836) –– S-a născut, la Praga, Wilhelm Steinitz, primul campion mondial oficial de șah în perioada 1886 – 1894. Neoficial, a deținut titlul încă din 1866, când a câștigat cu 8-6 confruntarea cu liderul neoficial de până atunci al lumii, germanul Adolf Anderssen. Punerea în posesia titlului suprem se consideră oficială în 1886, după 20 de ani, deoarece abia acum, în urma victoriei asupra germanului Zukertort, Wilhelm Steinitz a fost recunoscut campion mondial de către toate cele patru federații naționale de șah existente în acea vreme. (m. 12 august 1900)
14 mai 1870 –– S-a desfășurat primul meci de rugby, din Noua Zeelandă, între Nelson Football Club și Nelson College.
14 mai 1900 –– S-au deschis Jocurile Olimpice de vară de la Paris. Pentru prima oară au participat și femei.
14 mai 1929 –– S-a născut șahistul din fosta Uniune Sovietică Wladimir Antoschin, mare maestru internațional din anul 1964. (m. 1994)
14 mai 1948 – S-a înființat clubul sportiv F.C. Dinamo București.
14 mai 1970 –– S-a născut, la Bălan, județul Harghita, fotbalistul internațional român Tibor Selymes.
A jucat, de regulă, fundaș lateral stânga, la F.C. Brașov (1987 – 1990, 64 apariții, 3 goluri), Dinamo București (1990 – 1993, 83 apariții, 6 goluri), Cercle Brugge (1993 –1996, 83 apariții, 4 goluri), RSC Anderlecht (1996 – 1999, 65 apariții, 3 goluri), Standard Liege (1999 – 2001, 36 apariții, 1 gol). În ultimii cinci ani a jucat în Ungaria și Cipru.
Între 1992 – 1999 a îmbrăcat tricoul naționalei de 46 de ori, participând la campaniile de calificare și turneele finale ale Campionatelor Mondiale de fotbal din S.U.A. 1994 și Franța 1998 și al Campionatului European din Anglia 1996.
După încheierea activității competiționale, a antrenat F.C. Sopron (2005 – 2007), Liberty Salonta (2007 – 2009), Sportul Studențesc (2009 – 2010), Astra Ploiești (2010 – 2011), F.C.M. Târgu Mureș (2011), Astra Ploiești (2011 – în prezent).
Mai puțin știute sunt faptele că în tinerețe Tibor Selymes a fost portar de hochei pe gheață și că este nepotul fostului fotbalist Nicolae (Miklos) Selymes, component al echipelor Steagul Roșu Brașov și Dinamo București, sub culorile cărora a jucat de 99 de ori în Divizia A și a înscris 15 goluri.
15 mai 1956 –– S-a născut fotbalistul internațional român Gino Iorgulescu, fundaș central. Cei mai mulți ani a jucat la Sportul Studențesc.
Între 1981 și 1986 a fost component al echipei naționale, îmbrăcând tricoul acesteia de 49 de ori și înscriind 3 goluri. A participat la Campionatul European de fotbal din 1984 alături de Lung, Rednic, Negrilă, Ștefănescu, Andone, Ungureanu, Țicleanu, Bölöni, Klein, Hagi, Gabor, Cămătaru etc.
15 mai 1967 –– S-a născut șahistul norvegian, Simen Agdestein, mare maestru internațional din 1985.
15 mai 1979 –– S-a născut șahistul olandez Erik van den Doel, mare maestru internațional din anul 1998.
16 mai 1960 –– S-a născut șahistul georgian Surab Asmaiparascwili, mare maestru internațional din anul 1988.
16 mai 1981 –– S-a născut, la București, fotbalistul internațional român Marius Niculae (Săgeată). A jucat la Dinamo București și la mai multe echipe din străinătate, cele mai bune rezultate obținându-le cu Sporting Lisabona (cîștigător al Ligii Sagres, al Cupei Portugaliei și finalist al Cupei UEFA). În națională a jucat de 38 de ori înscriind 13 goluri.
De remarcat că Marius Niculae are centura neagră la judo.
16 mai 2002 –– S-a născut șahista vrânceancă Raluca-Floriana Oancea.
17 mai 1911 –– S-a născut șahistul belgian Alberic O Kelly de Galway, al treilea campion mondial la șahul prin corespondență. (m. 3 octombrie 1980)
17 mai 1958 –– S-a născut șahistul vrâncean Eugen Ciorici.
18 mai 1889 –– S-a născut, la Pezinok, marele maestru ceh de șah Richard Reti, profesor de matematică și fizică, unul dintre cei mai mari jucători de simultane „à l aveugle“ din lume. Este un model de șahist cu aptitudini șahiste și intelectuale polivalente. În prima jumătate a secolului al XX-lea a participat cu rezultate bune și foarte bune la diferite turnee internaționale: Viena (1911 și 1928), Kosice (1918), Rotterdam (1919), Amsterdam (1920), Götteborg (1920), Teplitz Schönau (1922), Brno (1928). A obținut 14 premii de frumusețe, pentru partidele jucate în turneele internaționale. A rămas în istoria șahistă pentru uriașa muncă de explorare în ceea ce privește teoria deschiderilor și finalurilor. Este unul din creatorii Școlii hipermoderne în șah. (m. 6 noiembrie 1929 ––În „Incursiune în lumea șahului“ de Florin Voiculescu sunt prezentate ca dată de naștere 28 mai 1889 și ca dată a morții 6 iunie 1929)
18 mai 1939 –– Iuliu (Gyula) Bodola (n. 26 februarie 1912, Brașov – m. 12 martie 1993, Budapesta) a înscris în contul naționalei de fotbal a României cel de-al 30-lea său gol, realizând un record ce avea să reziste 58 de ani. La 11 octombrie 1997, la Dublin, într-un meci de calificare pentru Campionatul Mondial 1998 din Franța dintre Irlanda și România, încheiat cu scorul de 1-1 și în urma căruia România s-a calificat, Gheorghe Hagi a depășit acest record.
19 mai 1983 –– S-a născut șahistul belarus Sergei Azarov, mare maestru internațional din anul 2003.
20 mai 1901 –– S-a născut, la Watergraafsmeer–Amsterdam, șahistul olandez Max Euwe, mare maestru internațional din 1950, doctor în matematici, campion mondial în perioada 1935 – 1937.
A avut o impresionantă activitate publicistică, lăsând posterității 40 de cărți de șah, multe din ele traduse în foarte multe țări. Între 1970 și 1978 a deținut funcția de președinte al F.I.D.E. (m. 26 noiembrie 1981)
20 mai 1964 –– S-a născut, la Socol, județul Caraș Severin, Miodrag Belodedici, fotbalist internațional român de etnie sârbă, component al echipei de fotbal Steaua București care la 7 mai 1986 a cucerit Cupa Campionilor Europeni.
A fost unul dintre cei mai buni fundași centrali din întreaga istorie a fotbalului românesc. A jucat la Minerul Moldova Nouă, Luceafărul, Steaua București, Steaua Roșie Belgrad, Valencia, Real Valladolid, Vilarreal, Atlante și din nou Steaua București.
A jucat în echipa națională de 53 de ori înscriind 5 goluri.
Din strălucita sa carieră prezentăm titlurile obținute: Cupa Campionilor Europeni, o dată cu Steaua București, o dată cu Steaua Roșie Belgrad, Supercupa Europei cu Steaua București, Cupa Intercontinentală cu Steaua Roșie Belgrad, de șase ori Campionatul României și de trei ori Cupa României cu Steaua București, de trei ori Prima Ligă Iugoslavă și o dată Cupa Iugoslaviei cu Steaua Roșie Belgrad.
20 mai 1978 –– S-a născut șahistul grec Hristos Banicas, mare maestru internațional din anul 2001.
20 mai 1981 –– S-a născut fotbalistul internațional spaniol Iker Casillas.
Ai izbutit ? Continuă! N-ai izbutit ? Continuă!
Fridjof Nansen
Pierre de Coubertin, inițiatorul și organizatorul Jocurilor Olimpice moderne a preluat acest motto și l-a transformat într-una din legile nescrise ale spiritului olimpic.
Anton Soare
sursa foto: wikipedia.org