Formaţia FC Panciu, proaspăt promovată în Liga a treia se pregăteşte la Gura Humorului pentru campionatul viitor. Începând de sâmbăta trecută elevii pregătiţi de Ionică Serea fug pe pantele din jurul oraşului sucevean, încărcându-şi bateriile pentru sezonul de toamnă. Joia trecută, păncenii şi-au asigurat banca tehnică pentru sezonul viitor. Viorel Paizan, antrenor cu licenţa B, a fost numit director tehnic la FC Panciu. Astfel, păncenii vor va avea un antrenor licenţiat pe bancă, în timp ce Serea se va ocupa şi va fi responsabil de rezultatele formaţiei. Miercurea trecută, băieţii lui Ionică Serea au trecut cu 8 0 de AS Lanurile, o formaţie buzoiană care se pregăteşte pentru faza naţională a Cupei României. FC Panciu a dominat autoritar o partidă în care nu s-a pus decât problema scorului final. Costin de două ori, Necula 2, Dobrescu - 2, Fl .Stanciu şi Mircea Lazăr au marcat golurile meciului. Ionică Serea se bazează în acest stagiu pe Ionel, Lazăr portari - Stanciu, Mocanu, Călin, Cl. Mihai, Duţu, Chivu, R. Stan, Chivu, Necula, Costin, Enache, Voinea, Mircea Lazăr, Alexandrescu, Oltianu, Milea, Bâra şi Saghin. Cel mai probabil, cei de la FC Panciu vor susţine mai multe partide amicale în cantonament, printre posibilele adversare aflându-se formaţiile din Frasin, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului sau Vatra Dornei. FC Panciu va juca pe 24 iulie, pe teren propriu partida din cadrul primului tur al fazei naţionale a Cupei României.
(redactia@sportuldevrancea.ro)