Cea mai buna echipa de fotbal din Vrancea din 2011, NATIONAL GOLESTI se va reuni pentru atacarea play-off-ului din 2012, saptamana viitoare, joi 22 martie, la orele 16.45. Prima intalnire oficiala din acest an a fost amanata si din cauza conditiilor meteo nefavorabile. Conducerea clubului, reprezentata de primarul Alexandru Zar(presedinte) si Vasile Bostanaru(vicepresedinte) au terminat de dezapezit terenul de joc de pe stadionul Florin Jelea din comuna si au declarat ca din lotul de anul trecut nu va pleca nimeni, iar obiectivul este de a castiga campionatul si in acest an, pentru ca asa ii sta bine unei campioane. Chiar daca National Golesti nu a continuat anul trecut in liga a III-a si nu are drept de promovare, campioana isi respecta blazonul si vrea totul si in acest an. Antrenorii Viorel Paizan si Radu Chiriac, impreuna cu capitanul echipei Gabriel Vlase, au dat adunarea pentru primul antrenament. Daca terenul nu se va usca pana saptamana viitoare( de asemenea si noroaiele de la santierul de canalizare), intalnirea din 22 martie se va face la Caminul Cultural, iar antrenamentul se va desfasura in comuna, cu alergare, gimnastica, streching si jocuri in parcul comunei. La sfarsitul saptamanii viitoare se va stabili si un prim joc amical. Conducerea, stafful tehnic, jucatorii si suporterii echipei National Golesti, au sperante foarte mari, ca in acest an sa inceapa lucrarile la proiectul noului stadion de 500 de locuri care ar fi trebuit inaugurat in octombrie 2010. Cu totii spun ca mai bine mai tarziu decat niciodata!