CALENDAR SPORTIV DE LA VRANCEA DE LA ANTON SOARE
Perioada 27 februarie – 4 martie
27 februarie 1865 –– S-a născut, la Leipzig, Jacques Mieses, unul dintre cei mai longevivi șahiști, activ până în ultimele clipe ale vieții, participant la turnee timp de peste 60 de ani. (m. 23 februarie 1954)
27 februarie 1974 –– S-a născut pilotul de motociclism Colin Edwards.
27 februarie 1979 –– S-a născut fotbalistul georgian Kakha Kaladze.
27 februarie 1995 –– S-a născut baschetbalistul vrâncean Alin Olaru.
28 februarie 1944 –– S-a născut, la Metten, Bavaria, fotbalistul internațional german Sepp Maier, supranumit pisica din Anzing. A fost portarul naționalei Republicii Federale a Germaniei care în 1974 a câștigat Campionatul Mondial de fotbal. În finala cu Olanda, câștigată cu 2-1 de vest-germani, Sepp a făcut o partidă memorabilă scoțând câteva baloane pe care scria gol. A doua zi unul dintre ziarele germane titra: „Danke, Maier!“
A jucat între 1965 și 1980 numai la echipa Bayern München, în poarta căreia a apărat de 536 de ori, dintre care de 442 de ori consecutiv, record ce stă și în prezent în picioare în Germania. Cu Sepp Maier în poartă, Bayern a câștigat de trei ori Cupa Campionilor Europeni. A fost cel mai bun fotbalist al Germaniei de Vest în 1975, 1977 și 1978.
28 februarie 1980 –– S-a născut, la Pechea, județul Galați, pugilistul român Lucian Bute, multiplu campion mondial, categoria supermijlocie, versiunea IBF. Este component de mai mulți ani al echipei canadiene Interbox din Montreal. A câștigat titlul mondial pentru prima dată la 19 octombrie 2007, după care l-a păstrat în toate confruntările care au urmat.
La 9 iulie 2011, în sala Romexpo din București, Bute a jucat primul meci internațional de mare miză în fața compatrioților săi, reușind să-și apere titlul mondial în dauna francezului Jean-Paul Mendy, în urma victoriei prin K.O. în repriza a patra. Ultima dată și-a păstrat titlul la 5 noiembrie 2011 când l-a învins pe Glen Johnson. Lucian a declarat că meciul de retragere vrea să-l joace în România.
29 februarie 1988 –– S-a născut fotbalistul englez Scott Golbourne.
1 martie 1965 –– S-a născut, la Craiova, fotbalistul și antrenorul Emil Săndoi, component al frumoasei Craiova Maxima cu care a câștigat o dată Campionatul României și de două ori Cupa României. Între 1987 și 1993 a îmbrăcat de 30 de ori tricoul naționalei, făcând parte din lotul care a participat la Campionatul Mondial din Italia 1990.
2 martie 1989 –– S-a născut fotbalistul internațional ivorian Zie Diabate.
3 martie 1880 –– S-a născut Alain White, Franța / SUA, unul dintre cei mai celebri problemiști de șah din lume, publicist prolific, teoretician al șahului, editor, o adevărată enciclopedie șahistă, finanțator și donator. (m.23 aprilie 1951)
3 martie 1989 –– S-a născut tenismena româncă Ioana Raluca Olaru.
4 martie 1935 –– S-a născut, la Copenhaga, marele maestru internațional de șah Bent Larsen, participant la turneele candidaților din 1965 și 1968. Este detașat cel mai mare șahist danez al tuturor timpurilor.
A participat la șase olimpiade, la toate jucând la masa întâi. La Olimpiada de șah de la Moscova din 1956 a avut cea mai bună prestație la această masă, clasându-se pe primul loc, înaintea campionului mondial en titre Mihail Botvinnik și ai marilor Gligorici, Najdorf sau Olaffson. Un deceniu și jumătate mai târziu, o nouă prestație îl consacră definitiv în istoria șahului. În celebrul meci U.R.S.S. – Restul lumii, a câștigat la masa întâi cu Boris Spasski, campionul mondial en titre, și Leonid Stein. S-a calificat de patru ori în turneul candidaților la titlul mondial.
În 1971 a publicat la Londra o carte cu o parte dintre cele mai bune partide ale sale. (m. 9 septembrie 2010)
4 martie 1987 –– S-a născut, la Galați, fotbalistul român internațional de tineret, Alexandru Tudose. A jucat la Oțelul Galați, Steaua, U.T.A., Gloria Buzău și Gloria Bistrița. Într-o vreme, era o mare promisiune și a fost între 1907 și 1909 titular în naționala de tineret a României.
Anton Soare
sursa foto: fin.ro