Futsal de Vrancea
Victorie splendidă la Târgu Secuiesc!
KSE Târgu Secuiesc – CSM 2007 Focșani 2-4 (1-1)
Formația CSM 2007: Borș, Olărașu – Chivu, Curteanu, Săraru, Ungureanu, Toader, Popa, Covaci, Sava, Forcoș, Alecsandrescu.
Focșănenii au obținut o victorie splendidă cu vecina de clasament, chiar la ea acasă. Reușita oaspeților este performanță în condițiile în care jucătorii pregătiți de Petrache Gurguiatu și Orlando Șerbănică nu au putut juca nici un meci de pregătire în intersezon. Totuși, se pare că le-a folosit antrenamentul comun cu mingea pe care l-au făcut cu colegii lor de la fotbal. Cine știe, poate că și aceștia vor avea un început de sezon de primăvară la fel de bun! Revenind la întâlnirea de la Târgu Secuiesc: gazdele au deschis scorul, au egalat oaspeții și în pauză s-a intrat cu scor egal; după șase minute de la reluare, scorul devenise 1-3; a fost apoi 1-4, iar KSE a înscris al doilea gol al său din lovitură de penalitate. Au marcat pentru CSM 2007 Chivu, Covaci, Toader, Curteanu.
După meci, profesorul Petrache Gurguiatu mi-a declarat: „Sunt mulțumit de echipă. A jucat foarte bine, mai cu seamă dacă avem în vedere că acesta a fost primul joc de după întreruperea campionatului. Din cauza vremii, nu am reușit să disputăm nici un joc de pregătire. De departe am fost mai buni! Cu revenirile lui Toader și Covaci echipa arată altfel. Avem și bancă ! Putem face schimbări fără probleme. Ilaș nu jucat pentru că a fost suspendat”.
Cu victoria de luni seara, CSM 2007 Focsani a urcat pe locul al cincilea. Va urma, duminică, 28 februarie 2012, în sala Polivalentă, întâlnirea cu liderul din acest moment, Spicom Sfântu Gheorghe.
Petrică BUTUC