Handbal masculin de Vrancea, Divizia A
Focșănenii au ratat urcarea în clasament!
Sâmbăta viitoare, Universitatea Bucovina II Suceava – CSM 2007 Focșani
Înfrângerea, nescontată, a focșănenilor în meciul de acasă cu ieșenii a privat echipa antrenată de profesorul Lucian Tucan de urcarea unui loc în clasament. În perspectiva etapei viitoare, când CSM 2007 va juca la Suceava, ca și a restanței cu Călărașiul, două meciuri foarte grele, o victorie duminică ar fi însemnat două puncte nu doar de moral, ci și o așezare mai bună în clasament. Nu a fost să fie, însă, iar acum Neață, Popa, Costache, Maftei și colegii lor se pot revanșa în fața susținătorilor cu evoluții care să le aducă puncte în una dintre aceste două întâlniri.
Etapa de duminică a adus și prima înfrângere în campionat a băcăuanilor. Performeri au fost vasluienii – între care și focșăneanul Marian Stan, care s-au impus la diferență de un gol înscris cu câteva zeci de secunde înainte de final. Să ne amintim că și focșănenii au fost foarte aproape de victorie în meciul cu CSM 2010 Bacău, după o evoluție entuziasmantă în marea majoritate a timpului de joc.
Rezultatele etapei de duminică
Interhandball București – Universitatea Galați 22-25
CSU Știința București – Universitatea Târgoviște 30-30
HC Vaslui – CSM 2010 Bacău 29-28
CSM 2007 Focșani – Politehnica Iași 22-25
AS Club de Handbal Alexandria – Universitatea II Suceava 23-28
Etapa viitoare
AS Club de Handbal Alexandria - Interhandball București
Universitatea II Suceava - CSM 2007 Focșani
CSS Călărași – HC Vaslui
CSM 2010 Bacău – CSU Știința București
Universitatea Târgoviște – Dinamo București
LPS Piatra Neamț – Universitatea Galați
Clasament
- CSM 2010 Bacău 14 13 0 1 481 – 341 26
- HC Vaslui 15 13 0 2 473-375 26
- Universitatea II Suceava 14 9 1 4 490-418 19
- Politehnica Iași 14 9 0 5 415-360 18
- Universitatea Galați 13 8 0 5 382-359 16
- CSS Călărași 12 7 1 4 334-295 15
- Interhandball București 14 7 1 6 391-375 15
- CSM 2007 Focșani 14 6 1 3 343-339 13
- LPS Piatra Neamț 13 5 2 6 359-408 12
- CSU Știința București 13 2 2 9 353-434 6
- ASC Handbal Alexandria 13 2 1 10 276-384 5
- Dinamo București 13 2 0 11 349-441 2
- Universitatea Târgoviște 14 0 1 13 333-450 1
Petrică Butuc