Atletism de Vrancea la inceput de an 2012
Cătălin Voicu, prima victorie a anului 2012!
Nicoleta Daniela Coman s-a situat al treia la 1500 de metri și 4 la 800 de metri
Etapa a II-a a Grand Prixului de seniori, tineret și juniori I, ale cărei întreceri au avut loc la București vineri și sâmbătă, au avut între performeri pe cei doi atleți vrânceni care au luat startul. Cătălin Voicu, s-a clasat al patrulea în clasamentul general, pe primul loc situîndu-seadjudeanul Ioan Zaizan, acum, la Știința Bacău. Cătălin Voicu, născut în 1993, a terminat primul dintre juniorii I participanți la cursă.
La 800 metri fete, la general, Nicoleta Daniela Coman s-a clasat pe locul 9, iar la categoria juniori I, pe locul al treilea. Aceeași atletă, la 1500 s-a situat pe locul 10 la general și 3 la juniori I.
Ambii atleți sunt legitimați la Liceul cu Program Sportiv Focșani.
Petrică BUTUC
sursa foto: ziare.com