Minifotbal ține afișul sportiv de week-end inzapezit...
Roberbian a câștigat derbiul etapei!
Sâmbătă sportul a fost reprezentat la Focșani doar de jocurile programate în cupele Firmelor și Fair Play. Spre deosebire de alte întâmplări cu minifotbal, de această dată s-au prezentat toate formațiile. A fost și un record de public al edițiilor din acest an ale celor două cupe, derbiul dintre Deep Serv și Roberbian fiind urmărit de circa 400 de spectatori!
Cupa Firmelor 2012, grupa A
Green Team – Arsenal 2-4 (0-2)
Formații:
Green Team: Claudiu Puiu, Ichim, Drăghici, Grigorică, Paraschiv, Cosma.
Arsenal: Vlad, Dragotă, Stoian, Ouatu, Zimbru, Rizea.
Arsenalul a început mai bine și, la pauză, conducea cu 2-0 prin golurile lui Ouatu. Green Team a egalat, dar același Ouatu a reușit încă de două ori și și-a dus echipa la victorie.
Finanțe – Fan Club Steaua București 3-7 (2-1)
Formații
Finanțe: Bondarenco, Ene, Petrea, George Constantinescu, Vali Ciubotaru, Cosmin Burlacu, Puiu, Stoica.
Fan Club Steaua: Petre, Dumitrescu, Codreanu, Luca, Mihalcea, Mocanu, Gheorghiceanu, Golea.
Finanțele au avut o primă repriză mai bună decât a adversarilor și au terminat în avantaj. În partea a doua a meciului, steliștii au arătat ce ar putea face pe teren dacă s-ar concentra mai mult și dacă tinerețea lor ar fi argument pentru îndrăzneală și nu pentru starea de timorare care îi cuprinde când nu este cazul. Cu Mocanu la construcție, Dumitrescu și Gheorghiceanu la finalizare, mărășeștenii au avut momente în care i-au anesteziat pe finanțiști, incapabili să reacționeze cu consistență.
Au marcat Ene, Burlacu și Constantinescu pentru Finanțe, respectiv, Mocanu – 2, Dumitrescu – 2, Gheorghiceanu – 2 și Codreanu, penru Fan Club Steaua.
Deep Serv – Roberbian 4-5 (2-2)
Formații
Deep Serv: Burdujel – Vîlcu, Căpățână, Niță, Ionuț Constantinescu, R. Crăciun, Adrian Oltianu, Ciprian Dumitriu, Vrabie, Mohârță, Toma.
Roberbian: Trifan, Toader, Nistor, Seciu, Burcăcel, Sorin Popa, Dragoș Sava, C. Ciubotaru, Bălosu, Busuioc, Barbu, Cazan.
Începutul debordant al Deep Serv care conducea cu 2-0 în minutul 10 indica o posibilă câștigătoare detașată. Însă Roberbian, cu un excelent Sorin Popa la construcție și Nistor, în zi de șut, a reușit să întoarcă rezultatul și să ia două goluri avans, la 3-5. Golul lui Adrian Toma din minutul 59 a venit prea târziu pentru a mai poate schimba deznodământul unei partide a cărei balanță se înclinase încă de la jumătatea celei de-a doua reprize.
Cupa Fair Play a lui Jani de la Vrancea
Real Odobești – Poliția 5-5 (3-3)
Formații
Real Odobești: Gurău, Puan, Frumosu, Cristea, Duca, Lăcătuș, Ionașc, Mihalache.
Poliția: Aurelian Ionel – Gogonel, Bițeanu, Ivan, Tudorache, Petrică Ioan, Fătu, Pascu, Vasile, Manolache.
Real este o formație solidă care ar fi avut alt parcurs în grupă fără cele două neprezentări. A terminat la egalitate, dar ar fi putut și câștiga partida cu o echipă a Poliției din care au lipsit două piese de bază: Sorin Dogaru și, în repriza a doua, Ivan, accidentat în prima repriză.
Petrică BUTUC