Conducerea clubului National Golesti a anuntat oficial ca respinge toate versiunile de transferuri care se vehiculeaza pe marginea jucatorilor sai. Clubul National Golesti, campioana judetului Vrancea, anunta prin intermediul ziarului Sportul de Vrancea ca, cel putin pana la vara, pana la terminarea actualului campionat, nici un jucator nu este transferabil. In ceea ce privesc pe jucatorii care au semnat conventie pana in 2012 cu clubul National, cluburile interesate de acestia, pot veni la negocieri cu singura conditie, ca in cazul unui transfer, sa achite contravaloarea cheltuielilor facute cu acestia pe perioada cat au activat la National Golesti. National Golesti, cea mai buna echipa de fotbal din Vrancea in 2011, chiar daca nu va avea drept de promovare, are ca obiectiv castigarea titlului de campioana in 2012 si va respecta competitia pana la capat. Din vara clubul va intra in transformari puternice. Anul 2012 poate aduce un stadion nou, de fapt nimic altceva, decat continuarea demersurilor incepute in 2010. Conducerea clubului anunta pe cei interesati ca sediul clubului este in Golesti, star. Cotesti nr. 2, unde puteti intreba de presedintele Zar Alexandru sau vicepresedintele Vasile Bostanaru. Clubul National Golesti va incepe antrenamentele in luna februarie, dupa data de 6 februarie 2012.