Cel mai bun antrenor 2011 - Viorel Paizan - National Golesti si Radu Chiriac - National Golesti - antrenor cu portarii
Cel mai bun jucator 2011 - Marian Gutu - Viitorul Homocea
Cel mai bun arbitru - Alin Samoila
Cel mai bun arbitru asistent - Ionut Paraschiv
Cel mai bun observator - Stan Gheorghiu
Cea mai buna echipa de futsal - Fan club Steaua Marasesti
Cea mai buna echipa de copii - grupa 2002 de la CSM Focsani
Cea mai buna organizare in 2011 - Energia Vulturu
Cea mai moderna baza sportiva construita in 2011 - Avintul Jaristea
Pentru intreaga activitate in arbitraj diplome de onoare la final de cariera:
Lucian Sirbu si Florin Danciu
Fotbalul vrancean merita aceasta sarbatoare…
Evenimentul va avea loc la Suraia, la restaurantul Express, începând cu ora 19.00
Un comunicat postat pe site-ul Asociației Județene de Fotbal anunță că, totuși, Gala fotbalului vrâncean va fi organizată, deși la un moment dat, «din cauza datoriilor pe care echipele din liga a patra și a cincea le-au acumulat», AJF decisese anularea evenimentului programat la Clubul Bavaria din Focșani. Comunicatul precizează că «Marius Arbănaș, fost jucător și conducător în fotbalul județean, în prezent proprietar al unei moderne pensiuni în comuna Suraia, a venit cu oferta de a organiza balul fotbalului vrâncean in anul 2011. Acesta a oferit condiții foarte avantajoase de masă și transport, astfel încât conducerea AJF Vrancea a decis să organizeze sărbătoarea fotbalului din județ la Restaurantul Express din Suraia. Organizatorii vor pune la dispoziția celor interesați microbuze și mașini care vor asigura transportul pe ruta Focșani – Suraia».
Evenimentul care va încununa anul fotbalistic vrâncean 2011 se va produce la 23 decembrie, începând cu ora 19.00. Vor fi premiate cele mai bune echipe, cei mai buni jucători și antrenori. Sunt invitați conducătorii cluburilor, antrenorii, jucătorii, dar și arbitrii și observatorii vrânceni. Pentru aceștia, conducerea AJF a pregătit un «spectacol deosebit» astfel încât bucuria sărbătorii să fie deplină. Există și un preț al participării la gală: 50 de lei de persoană, care asigură plata consumației și transportul de la Focșani la Suraia și retur.
Petrică BUTUC
Cea mai buna echipa 2011 - National Golesti