Îmi vine foarte greu să scriu aceste rânduri...parcă trăiesc un coşmar. Încerc să rememorez amintiri plăcute, dar în faţa mea văd tristeţe. Una din marile valori ale sportului vrâncean s-a stins din viaţă. Profesorul George Bucuroiu, inima tenisului vrâncean a plecat către ceruri, pentru a juca o partidă de tenis cu îngerii de la Poarta Raiului. Fără a supăra pe nimeni pot spune că toţi oamenii de sport din Vrancea îmi sunt dragi, dar puţini sunt aceia care îmi sunt foarte dragi şi, care, prin dragostea lor pentru sport şi performanţă au căpătat un loc aparte în sufletul meu. Nu le-am spus-o niciodată pentru a nu creea parti-pris-uri, dar mereu am avut o admiraţie deosebită pentru aceşti oameni, pentru cei care au dat şi dau valoare sportului vrâncean. Printre ei este şi George Bucuroiu. Omul care a făcut mereu să se vorbească de Vrancea, omul care a trăit pentru şi din tenis. L-am cunoscut pe fostul antrenor al lui Adrian Voinea în toamna lui 1996, unde altundeva decât pe terenurile de tenis din Sud. Din primul moment m-a fascinat. Vorbea calm, nimic nu îl putea distrage, punea suflet în tot ceea ce făcea. Te făcea să iubeşti tenisul. Înţelegeai atunci de ce Adrian Voinea era cel mai bun tenismen român...pentru că fusese descoperit de acest om cu o dragoste nemaiîntâlnită pentru sport. Îţi povestea despre performanţele copiilor Vrancei. Pregătea campioni naţionali pe bandă rulantă. Niciodată nu îl auzeai să se plângă de condiţiile de pregătire precare. Se zbătea să facă performanţă în orice mod. Îmi dăduse numărul de telefon de acasă şi, deşi, erau ore târzii în noapte îl sunam pentru a afla de performanţele micilor tenismeni la turneele din ţară. Nu se supăra că îl deranjam. Eram printre primii care îl sunam, indiferent de oră. Era o plăcere să îl auzi cum îţi povesteşte despre turnee. Le retrăiai pe viu datorită pasiunii profesorului. Profesorul Bucuroiu punea pasiune în orice lucru legat de sportul alb. Nu a contenit să descopere talente pentru Vrancea şi pentru România. Apoi, a reuşit un vis: să organizeze un open profesionist la Focşani. A dat viaţă turneului Vrancea Trophy şi a făcut, ca prin acest turneu, Vrancea să fie una din capitalele tenisului românesc. Avea vise mari...din păcate acestea i-au fost curmate. Dar, cu siguranţă George Bucuroiu va privi din ceruri la terenurile de tenis din Sud, la cei care îi vor continua munca de o viaţă. M-am reîntâlnit cu George Bucuroiu, după un lung şir de ani, la Gala Sportului de Vrancea, în iarnă. Era neschimbat. Avea aceeaşi pasiune. M-a bucurat şi ne-a bucurat reîntâlnirea. Ca de obicei zâmbea şi îşi calcula fiecare cuvânt. Ca de obicei, nu se plângea. Povestea de micile talente ale Vrancei. Se gândea probabil la meciurile de Cupa Davis, la turneele de veterani sau la cele de copii. Făcea planuri pentru 2008. Din păcate, 2008 a fost borna finală pentru profesorul Bucuroiu. Inconştienţa unei tinere, care probabil nu ştie ce este sportul alb, ni l-a răpit pe unul dintre cei mai valoroşi oameni de sport din Vrancea. Este greu să vorbeşti despre oameni de valoare atunci când aceştia se sting. Ne gândim doar că ei nu vor pleca niciodată din amintirile şi sufletele noastre. George Bucuroiu este unul din acei oameni care nu vor dispărea niciodată. De acolo, din Ceruri, profesorul Bucuroiu va fi mereu cu ochii pe terenurile de tenis, pe sportul vrâncean. De acolo din Ceruri va veghea la arena focşăneană din Sud, la arena ce de acum va trebui să-i poarte numele. De acolo din Ceruri, George Bucuroiu va trăi alături de noi fiecare game set şi meci. Iar noi de aici, din tărâmul pământenilor muritori ne vom strădui să-i dedicăm fiecare izbândă. Pentru că astfel de oameni nu vor dispărea niciodată din sufletele noastre. In memoriam George Bucuroiu, Sportul de Vrancea vă invită pe toţi iubitorii de sport din Vrancea, în fiecare an la sfârşitul lui iunie, pe terenul de tenis să aducem o ofrandă celui care a trăit doar pentru tenisul vrâncean. Vă propun tuturor ca sâmbătă să ieşim să jucăm măcar un game, pentru că profesorul Bucuroiu ne va arbitra de acolo de sus. Odihneşte-te în pace, Profesore!
Vlad.vlasceanu@sportuldevrancea.ro