Handbal masculin de Focsani, juniori I
Elevii profesorului Tucan vor să ajungă în turneul semifinal!
LPS Focsani - CSS 1 Constanta 23 – 23 (12-10)
Sâmbătă, CSS Medgidia – LPS Focșani
Amânat de sâmbăta trecută din cauză că Sala Polivalentă a fost ocupată de târg, meciul de campionat dintre juniorii I ai LPS Focșani și CSȘ 1 Constanța s-a disputat marți și s-a terminat la egalitate: 23-23 (12-20). Gazdele au avut o ușoară dominare, ar fi putut câștiga, tot așa cum ar fi putut pierde. Oricum jucătorii focșăneni consideră că rezultatul îi nedreptățește cumva. Cea mai bună prestație de la LPS au avut-o Prodan, Bălan și Necoară care, alături de colegii lor, mi-au spus că se vor bate pentru ca la finalul sezonului regulat să se claseze în zona locurilor 1-4, cele care asigură intrarea în turneul semifinal. “Nu puem termina junioratul fără să fi reușit măcar o performanță”, mi-a declarat George Bălan unul dintre cei mai promițători handbaliști juniori ai Vrancei. Prima ocazie pentru elevii profesorului Lucian Tucan să arate că se gândesc serios la accederea în turneul semifinal va fi sâmbătă, când vor juca în deplasare cu CSS Medgidia, ultima clasată din seria B.
Clasament
1 LPS Braila 4 4 0 0 126 73 8
2 CSM Calarasi 4 4 0 0 136 89 8
3 LPS Buzau 4 3 0 1 121 119 6
4 CSS 1 Constanta 4 2 1 1 128 114 5
5 LPS Focsani 4 1 1 2 92 101 3
6 CSS Galati 4 1 0 3 91 106 2
7 CSS Tecuci 4 0 0 4 87 120 0
8 CSS Medgidia 4 0 0 4 90 149 0
Petrică BUTUC