Focșănenii au amânat calificarea!
CSS Bârlad – LPS Focșani 22-3 (0-3)
Cu o victorie la Bârlad, formația U 19 a LPS Focșani ar fi fost calificată – în proporție de 99 la sută, după cum mi-a spus profesorul Viorel Ion, la turneul final al Campionatului național. După o primă repriză bună, în care au luat un avantaj minim, în partea a doua a meciului „au întors spatele jocului”, cum a apreciat același Viorel Ion și au primit 22 de puncte fără a marca vreunul! Pierzând, rugbiștii focșăneni au amânat decizia privind calificarea pentru retur, care va începe sâmbăta viitoare, când LPS Focșani va juca acasă cu Metrorex.