CALENDAR SPORTIV DE LA VRANCEA

Săptămâna 24 – 30 octombrie

24 octombrie 1985 –– S-a născut fotbalistul englez Wayne Rooney.

25 octombrie 1925 –– S-a născut, în comuna basarabeană Cairaclia (astăzi în Ucraina), Ioan Chirilă, unul dintre cei mai apreciaţi gazetari sportivi, „patriarhul scriiturii sportive“, cum l-a denumit Ilie Dobre.

Este autor al unor foarte apreciate cărţi pe teme sportive şi traducător. Originar din Ismail, sudul Basarabiei, s-a stabilit în Bucureşti, după ce a locuit cu familia în Galaţi şi apoi Brăila unde a terminat liceul. În 1949 a absolvit Facultatea de Drept din Bucureşti.

Din anul 1951 a lucrat ca redactor sportiv la Editura Uniunii de Cultură Fizică şi Sport, din anul 1959 a fost jurnalist la Sportul popular, devenit după revoluţie Gazeta sporturilor, iar din 1997 a lucrat ca editor senior la Pro Sport.

De un talent literar deosebit, Ioan Chirilă a scris cărţi de o savoare cuceritoare: „Finala se joacă astăzi“, „World Cup ’66“, „Glasul roţilor de tren. Istoria «Rapidului»“,  „Şepcile roşii“,  „Mexicul – această «fata morgana»“,  „Ar fi fost prea frumos“,  „Nadia“ (publicată în 300000 de exemplare),  „Ar! Gen! Ti! Na!“,  „España“, „Frumoasele noastre duminici“, „Pe marile bulevarde ale fotbalului“, „Zile şi nopţi pe stadion“ şi foarte multe altele. Vă reproduc un crâmpei elocvent dintr-o discuţie avută la Sibiu în 1974 cu un rapidist înfocat. „De ce ţii cu Rapidul?“ „Am citit «Glasul roţilor de tren». Citeşte şi ai să vezi.“

Ioan Chirilă a fost şi un traducător de excepţie. A tradus din limba rusă, de la cărţi tehnice, până la piese de teatru precum „Turnul de fildeş“, de Viktor Rozov, „Fuga“ de Mihail Bulgakov, şi câteva schiţe de M. Zoscenko, pe care le-a dramatizat sub titlul „Când comedia era rege“. Toate s-au jucat pe scena Teatrului de Comedie din Bucureşti.

Căsătorit cu actriţa şi directoarea de teatru Iarina Demian, a devenit tatăl a doi copii: Ionuţ Chirilă, antrenor de fotbal, şi Tudor Chirilă, actor şi muzician.

Nea Vanea, cum era cunoscut vrăjitorul slovelor, scria cândva: „Da, am alergat şi eu Maratonul. Cu precizarea că a fost o goană neîntreruptă. De cele mai multe ori maratonul meu a durat 42 de ani, şi nu 42 de kilometri, în criză de timp alergând pe pista aeroporturilor... Ilie Năstase, Nadia Comăneci, Dobrin... Fără ei, maratonul meu ar fi fost unul oarecare...“.

La care eu conchid: fără Ioan Chirilă literatura sportivă ar fi fost una oarecare. (m. 21 noiembrie 1999)

25 octombrie 1964 –– S-a născut fotbalistul internaţional olandez Johan de Kock. A debutat în naţionala Olandei într-un meci cu Turcia în 1993.

25 octombrie 1977 –– S-a născut fotbalistul internaţional român Mihai Tararache.

25 octombrie 1978 –– S-a desfăşurat primul meci de şah prin satelit între şase şahişti din Belgrad şi şase şahişti din Philadelphia.

25 octombrie 1985 –– S-a născut şahistul german Arcadii Naidisch.

25 octombrie 1999 –– S-a născut şahistul Ioan–Alexandru Mocanu.

26 octombrie 1953 –– S-a născut şahistul Ioan Biriescu, maestru internaţional.

26 octombrie 1964 –– S-a născut, la Siret, judeţul Suceava, canotoarea de renume mondial Elisabeta Lipă, componentă a echipei Dinamo Bucureşti.

La 19 ani a debutat la Olimpiada de la Los Angeles din 1984 unde a obţinut medalia d aur. A participat la şase olimpiade, competiţia ei favorită, la care a obţinut cinci medalii de aur (1984, 1992, 1996, 2000, 2004), două medalii de argint (1988 şi 1992) şi o medalie de bronz (1988), fiind unanim apreciată ca cea mai titrată canotoare din istoria Jocurilor Olimpice.

La Campionatele Mondiale a obţinut un titlu de campioană mondială în 1989, opt titluri de vicecampioană mondială în 1985, 1986,1987,1989,1991,1994 şi 1996, trei locuri trei în 1982, 1983 şi 1994.

În anul 2000 a fost declarată cea mai bună canotoare din lume de către Federaţia Internaţională de Canotaj. A fost distinsă cu Medalia „Thomas Keller“ (Oscarul canotajului), cea mai înaltă distincţie în canotaj ce este acordată de Federaţia Internaţională de Canoaj în interval de cinci ani de la retragerea unui sportiv răsplătind o carieră excepţională cât şi sportivitatea în competiţii.

A fost portdrapelul delegaţiei României la două Olimpiade: Sidney – 2000 şi Atena – 2004.

Pe plan intern a avut o longevitate în vârful piramidei greu de atins în orice sport. Reprenzentanta echipei Dinamo Bucureşti a reuşit să devină campioană naţională de 25 de ori. A primit titlul de maestră emerită a sportului. După retragerea din activitate, Elisabeta Lipă a devenit vicepreşedintă a Federaţiei Române de Canotaj.

La 1 decembrie 2004, ca urmare a faimei şi gloriei aduse clubului Dinamo, comisarul şef de poliţie Elisabeta Lipă din Ministerul Administraţiei şi Internelor a fost înaintată la gradul profesinal de chestor de poliţie (echivalent cu cel de general).

          26 octombrie 1968 –– S-a născut fotbalistul internaţional croat Robert Jarni. A jucat la Haiduc Split, Bari, Torino, Juventus.

          26 octombrie 1975 –– S-a născut fotbalistul internaţional român Laurenţiu Dumitru Roşu.

26 octombrie – 11 noiembrie 1978 –– A avut loc la Buenos Aires cea de-a 23-a Olimpiadă de şah, competiţie cîştigată, la masculin, de echipa Ungariei, o mare surpriză având în vedere că din 1952 până atunci echipa fostei U.R.S.S. câştigase invariabil toate olimpiadele fiind şi la această olimpiadă favorită. Pe locul al doilea a terminat U.R.S.S. Echipa noastră s-a clasat pe locurile 5-6, la egalitate cu Israelul, realizând una dintre cele mai bune prestaţii din istoria olimpiadelor. De remarcat prestaţia lui Florin Gheorghiu la masa 1 (masa liderilor de echipă), unde din cele 14 partide nu a pierdut niciuna, realizând 9,5 puncte.

La feminin, pe primele două locuri, rolurile s-au inversat, pe primul loc terminând U.R.S.S. iar pe locul al doilea Ungaria. Fetele noastre, care la ediţiile anterioare luaseră medaliile de argint de patru ori, lipsite din păcate de prezenţa antrenorului Mircea Pavlov, n-au reuşit decît clasarea pe locul 10, mult sub posibilităţi şi mult sub locul pe care l-ar fi obţinut sub bagheta magicianului antrenor.

26 octombrie 1979 –– S-a născut fotbalistul internaţional român Cătălin Constantin Munteanu. A fost format, crescut şi lansat spre fotbalul de mare performanţă la Centrul de Juniori şi Copii al clubului Steaua de către fostul internaţional român Teodor Anghelini. A debutat în Divizia A la Steaua, afirmându-se foarte de tânăr. A debutat în achipa naţională a României la 19 noiembrie 1997 într-un meci cu Spania. A plecat încă de tânăr în străinătate iar la întoarcerea în România a ajuns la Dinamo Bucureşti, marea rivală a primei lui iubiri.

26 octombrie 1980 –– S-a născut, la Reşiţa, fotbalistul internaţional român Cristian Eugen Chivu, căpitanul naţionalei de fotbal a României, unul dintre cei mai mari fotbalişti români din întreaga istorie a fotbalului.

A jucat la F.C.M. Reşiţa (24 partide şi 2 goluri), Universitatea Craiova (32 partide şi 3 goluri), Ajax Amsterdam (107 partide şi 13 goluri), A.S. Roma (85 partide şi 6 goluri). Din 2007 joacă la Inter Milano cu care în 2010 a câştigat Cupa Italiei, campionatul Italiei şi Liga Campionilor.

A jucat de 74 de ori în naţională pentru care a înscris de trei ori.

Este câştigător al premiilor „Marco van Basten“ în sezonul 1999-2000 şi „Dutch Golden Shoe“ în sezonul 2001-2002. A fost desemnat de U.E.F.A. component al Echipei anului 2002. A fost cel mai bun fotbalist român al anului în 2000, 2002, 2009 şi 2010. În acest clasament a mai fost pe locul al doilea în anii 2003 şi 2008 şi pe locul al treilea în 2001, 2006 şi 2007.

26 octombrie 2007 –– A murit Nicolae Dobrin, unul dintre cei mai buni fotbalişti ai României din toată istoria sa fotbalistică, desemnat cel mai bun fotbalist al anului în 1966, 1967 şi 1971. A fost supranumit „Gâscanul“, „Prinţul din Trivale“, „Fachirul“. A jucat la F. C. Argeş, cu care a devenit campion al României şi a participat la mai multe memorabile meciuri în cupele europene, iar la sfârşitul carierei la C.S.Târgovişte.

La moartea sa , Ovidiu Ioaniţoaia scria în Gazeta Sporturilor: „Trăim un moment de imensă tristeţe, de tulburare, pentru că a plecat dintre noi un artist al balonului rotund cum puţini s-au văzut. Practic, Dobrin n-a jucat fotbal. Graţie unui dar dumnezeiesc, el a visat fotbalul şi l-a inventat, l-a îmbogăţit şi l-a înfrăţit, adesea, cu miracolul. De-aia i s-a zis «Fachirul»“.

Celebrul arbitru Nicolae Rainea îşi aminteşte: „Deşi era un talent incredibil, Dobrin, care pur şi simplu vrăjea mingea şi era mai mereu faultat, nu reacţiona niciodată. Mă privea în ochi şi zâmbea mereu, indiferent că dădeam sau nu fault, pentru că el juca fotbal din şi de plăcere. Mi-au dat lacrimile când am auzit că s-a stins... A murit adevăratul rege al fotbalului românesc...“

Ion Cupen în Evenimentul zilei arăta: „Dobrin părea un extraterestru paraşutat de pe o planetă secretă ca să-i fericească pe pământeni. Juca fotbal c-o dezinvoltură dezarmantă, driblând cu aerul că trage dintr-o nenorocită de ţigară, savurându-i aroma. Apărea pe culoare nepăzite şi pasa, la derută, uitându-se în direcţie opusă, în întâmpinarea unui coechipier ce apărea tot pe un culoar nesupravegheat. Şuta la poartă fără efort aparent, cu voluptatea cu care ar fi înhăţat o halbă de bere de pe tejgheaua unui bar...“

Grigore Cartianu îl încredinţa pe regretatul nostru Prinţ: „La mormântul tău, Dobrine, vor curge fluvii de lacrimi, mai năvalnice chiar şi decât torenţii de rachiu cu care cinsteau fanii piteşteni, de cu seară şi până în zori, arabescurile tale magice. (...) Vor boci înăbuşit suporteri din toate seminţiile pentru că ai fost singurul fotbalist de geniu pe care l-au iubit deopotrivă şi steliştii, şi dinamoviştii, şi rapidiştii“.

Legendele despre Dobrin au circulat încă dinainte de a-şi pune ghetele în cui. Dar foarte rar se vorbeşte că el era şi un pasionat de şah, „piatra de încercare a inteligenţei“, cum l-a denumit Goethe, sportul minţii, arta gândirii, lupta marilor caractere şi a personalităţilor puternice. Principalul partener de duel pe câmpul de luptă al celor 64 de pătrăţele alb/negre a fost talentatul portar Narcis Coman.

Despre nefolosirea lui Dobrin la Campionatul Mondial de fotbal din Mexic, una din marile nedreptăţi ale sportului românesc, au fost scrise tone de hârtie. Voi spicui doar câteva declaraţii.

Ilie Dobre, în cartea sa „Emeric Dembroschi, eroul de la Guadalajara“, scria: „Întreaga suflare din spaţiul carpato-danubiano-pontic se aştepta ca aici, pe platourile astece, la «El Mundialul» mexican 1970, să triumfe geniul «Gâscanului» (Dobrin). Dar aici , pe gazonul «Monumentalului Jalisco», Gicu nici n-a pus piciorul pe minge!!! O pată care rămâne pe veşnicie pe obrazul fotbalului românesc...“

Vasile Ianul, fundaşul Politehnicii Iaşi, care în clasamentul celor mai buni fotbalişti ai anului 1970 împărţea locul al cincilea cu Nicolae Lupescu, la egalitate de voturi, spunea: „... Dobrin – un tip absolut formidabil. Un triumfător. Un magician ... Dobrin primea mingea şi o trimitea direct spre poartă, cu pase uluitoare şi finalizări incredibile. Dacă te prindea pe picior greşit, erai mâncat. Punea mingea cu mâna, parcă era Michael Jordan! De-asta n-a jucat Dobrin în Mexic! O mare nedreptate care i s-a făcut...“

Îndrăgitul interpret de muzică populară Benone Sinulescu declara indignat: „Ăsta a fost profesorul Angelo Niculescu. Eu – şi, pe lângă mine, sunt foarte mulţi – îi reproşez nedreptatea făcută marelui Dobrin la «El Mundialul» mexican ’70. (...) Eu consider acest gest... o crimă.“

Rică Răducanu îşi vărsa năduful astfel: „Au fost fitile, tăticu’ (…) dac-aş fi avut forţă, i-aş fi strâns fedeleş pe unii care poartă întrega vină faţă de nedreptatea din Mexic şi i-aş fi pus la căratul pepenilor în Piaţa Giuleşti“.

Ion Pârcălab, un alt mare fotbalist al României, releva: „S-a încăpăţânat însă domnul profesor Angelo Niculescu, c-aşa e dânsul (...) Gicu Dobrin era un jucător atât de mare încât nimeni din lume n-ar fi avut voie să-l expedieze în afara terenului de joc. Dac-ar fi evoluat pe teren, Dobrin ar fi jucat poate la fel ca şi marele Pele. Sau poate chiar mai bine. Ca să-l duci până acolo şi să-l ţii în tribună este ceva ce întrece orice închipuire! (...) o mare, o foarte mare nedreptate. Care s-a produs în acea vreme şi care nu s-a comentat aşa cum trebuia...“

De remarcat fairplay-ul lui Pârcălab, cel care a fost cel mai bun fotbalist român al perioadei 1963-1965, detronat în 1966 chiar de... Dobrin. (n. 26 august 1947).

27 octombrie 1910 –– S-a născut fotbalistul internaţional galez Jimmy Murphy.

28 octombrie 1930 –– S-a născut pilotul britanic de Formula 1 Bernie Ecclestone.

28 octombrie 1981 –– S-a născut fotbalistul ceh Milan Baroš.

28 octombrie 1999 –– S-a născut şahistul Mihai Munteanu.

28 octombrie 1999 –– S-a născut şahistul Victor Munteanu.

29 octombrie 1975 –– S-a născut, la Galaţi, canotoarea Viorica Susanu. A cucerit patru titluri olimpice, ultimul la Olimpiada de la Beijing.

30 octombrie 1960 –– S-a născut, la Lanus, o suburbie a capitalei Buenos Aires, celebrul fotbalist internaţional argentinian Diego Armando Maradona, supranumit „El Pibe de Oro“ (Puştiul de aur), „Pelusa“ sau „Dieguito“. Este considerat, după majoritatea specialiştilor şi sondajelor, al doilea mare fotbalist al tuturor timpurilor, după Pele. Unul din sondaje, realizat pe internet, l-a desemnat chiar fotbalistul secolului.

Primii paşi în fotbal i-a făcut la clubul Argentinos Juniors la copii şi juniori. A debutat în campionatul Argentinei la 16 ani, la acelaşi club, unde a jucat până în 1981 când a fost luat de clubul Boca Juniors dar aici n-a jucat decât un sezon, fiind cumpărat de F.C.Barcelona. Din 1984 până în 1992 a jucat la Napoli cu care a câştigat două titluri de campioană a Italiei în 1987 (primul titlu din istoria acestui club) şi 1990, Cupa Italiei în 1990, Cupa UEFA în 1989 şi Supercupa Italiei în 1990. În 1992 a început calea întoarsă pe acelaşi itinerar, Spania (F.C.Sevilia) – Argentina, încheindu-şi cariera în ţara sa natală.

În 1978 – an în care naţionala mare a devenit campioană mondială – Maradona a câştigat cu naţionala de juniori Campionatul Mondial. În acelaşi an a câştigat Balonul de Aur al Argentinei. A fost selecţionat în echipa naţională a Argentinei de 91 de ori şi a înscris 34 de goluri.

În 1986 a contribuit decisiv la câştigarea de către Argentina a Campionatului Mondial. de fotbal (victorie cu 3-2 în finala cu Germania). În sferturile de finală contra Angliei a înscris unul dintre cele mai frumoase goluri din istoria acestei competiţii, plecând cu mingea de la marginea propriului careu şi risipindu-şi pe drum toţi adversarii. Însă, în acelaşi meci, primul gol al lui Maradona a fost înscris cu mâna, infracţiune neobservată de arbitru. În ediţia următoare, la Campionatul Mondial din Italia, în 1990, finala s-a reeditat, dar cu victoria cu 1-0 a Germaniei. Din nou, din echipa vicecampioanei lumii a strălucit Maradona. La a treia participare la un Campionat Mondial, cel din S.U.A. 1994, Maradona nu a jucat decât două meciuri, fiind depistat pozitiv la un control anti-dopping.

30 octombrie – 16 noiembrie 1982 –– S-a desfăşurat, la Lucerna, în Elveţia, a X-a Olimpiadă feminină de şah la care echipa României, formată din Margareta Mureşan, Marina Pogorevici, Dana Nuţu şi Elisabeta Polihroniade, a obţinut pentru a 5-a oară medaliile de argint şi titlul de vicecampioană olimpică. La masa a 3-a, Dana Nuţu a obţinut cea mai bună performanţă individuală absolută. Antrenorii echipei noastre au fost inginer Mircea Sebastian Pavlov şi Şerban Neamţu.

Dacă pentru fete această Olimpiadă a fost a X-a, pentru băieţi a fost a XXV-a, datorită datei de începere a competiţiei la băieţi cu peste treizeci de ani mai devreme decât la fete. Echipa masculină, formată din Florin Gheorghiu, Mihai Şubă, Victor Ciocâltea, Mihai Ghindă, Valentin Stoica şi Ovidiu Foişor, s-a clasat pe locul zece.

Atât la masculin cât şi la feminin campioane olimpice au fost echipele fostei U.R.S.S. La masculin victoria a fost detaşată, diferenţa faţă de a doua clasată fiind de 6½ puncte.

Cu această ocazie, Congresul F.I.D.E., care s-a desfăşurat în paralel la Lucerna, a ales un nou preşedinte al forului şahist internaşional în persoana lui Florencio B. Campomanes din Filipine, binecunoscută personalitate a lumii şahiste. Acesta i-a avut ca predecesori în această funcţie pe olandezul Alexander Rueb (1924-1949), suedezul Folke Rogard (1949-1970), olandezul Max Euwe (1970-1978) şi islandezul Fridrik Olafsson (1978-1982).

Anton SOARE