CALENDAR SPORTIV DE LA VRANCEA
Săptămâna 10 – 16 octombrie
10 octombrie 1932 –– S-a născut șahistul Aurel Zamora.
10 octombrie 1959 –– S-a născut, la Amnaș, fotbalistul internațional român Michael Klein. Ca și Rednic, Andone, Mateuț, Gabor, Văetuș etc., Mișa a fost unul dintre „copiii lui Lucescu“. S-a format la Corvinul Hunedoara, când Mircea Lucescu era antrenor–jucător acolo, apoi s-a consacrat la Dinamo sub bagheta aceluiași mentor. A mai jucat la Aurul Brad și Bayer Uerdingen. A jucat de 90 de ori în naționala României de fotbal pentru care a marcat 5 goluri și unde a fost coleg, printre alții, cu portarii Lung, Moraru, Stelea, Liliac, fundașii Rednic, Negrilă, Ștefănescu, Iorgulescu, Ungureanu, Andone, Gh. Popescu, Rotariu, Săndoi, mijlocașii Hagi, Bölöni, Lupescu, Țicleanu, Sabău, Balint, Mateuț, Lupu, Augustin, atacanții Lăcătuș, Răducioiu, Cămătaru, Coraș, Ilie Dumitrescu, Gabor etc. Este unul dintre fotbaliștii care au murit pe terenul de fotbal. La moartea lui, apreciatul poet hunedorean Eugen Evu scria: „A murit în teren, aidoma unui toreador în arenă! Zeul Fotbal și-a smuls sacrificiul? Regăsim aici mecanismul mitologic popular… Așa, în felul ei enigmatic, viața a pecetluit un mare simbol. Și așa, Michael Klein – peiorativ zicând – revine în viața unei cetăți în care furnalele într-adevăr, au fost stinse, însă Flacăra, nu“.
Stadionul echipei Corvinul Hunedoara îi poartă numele iar în centrul orașului un bust va aminti întotdeauna de mult îndrăgitul fotbalist. (m. 2 februarie 1993)
10 octombrie 1966 –– S-a născut, la Ramford, fotbalistul internațional englez Anthony (Tony) Adams. De la 15 ani până la 30 de ani a jucat numai la echipa Arsenal Londra, în tricoul căreia a evoluat de peste 500 de ori.
10 octombrie 1971 –– S-a născut fotbalistul internațional francez Roynald Pedros.
10 octombrie 1971 –– S-a născut fotbalistul internațional portughez Ricardo Sa Pinto.
10 octombrie 1986 –– A avut loc, la Sankt Petersburg, festivitatea de închidere a campionatului mondial de șah, în prezența președintelui F.I.D.E., Florencio Campomanes. În urma meciului pentru titlul mondial la șah, Garri Kasparov, al 13-lea campion mondial, și-a păstrat titlul învingându-l pe Anatoli Karpov cu scorul 12,5 – 11,5.
11 octombrie 1914 –– S-a născut, la New York, , marele maestru internațional Reuben Fine, unul dintre cei mai mari șahiști americani, de profesie psiholog. A obținut titlul de mare maestru internațional în 1950. Este autorul unor cărți de teorie de mare succes.
11 octombrie 1937 –– S-a născut fotbalistul internațional englez Sir Robert „Bobby“ Charlton, unul dintre cei mai mari fotbaliști din lume în anii ’60 ai secolului trecut și unul dintre cei mai buni fotbaliști din întreaga istorie a fotbalului englez. A cîștigat cu naționala sa Campionatul Mondial de fotbal din 1966, an când a cucerit și titlul de cel mai bun fotbalist al Europei. În 1968 a câștigat cu Manchester United Cupa Campionilor Europeni. Bobby Charlton, vioara intâi de la centro campo, juca pe post de mijlocaș dar înscria mai multe goluri decât mulți atacanți. Este simbolul lui Manchester United. În 1994 a fost numit cavaler. A ieșit victorios în întâlnirile directe cu marele său rival Eusebio în cele mai importante confruntări: în semifinala Campionatului Mondial din 1966 (Anglia–Portugalia 2-1) și în finala Cupei Campionilor Europeni din 1968 (Manchester United–Benfica Lisabona 4-1, după prelungiri). Dar acest lucru nu poate avea o relevanță prea mare pentru desemnarea celui mai bun dintre cei doi din două motive: pe de o parte, ambele partide s-au desfășurat în Anglia iar, pe de altă parte, lusitanul nu beneficia de parteneri ca Bobby Moore, unul dintre cei mai buni fundași ai lumii, sau Gordon Banks, unul dintre cei mai buni portari ai lumii.
11 octombrie 1943 –– S-a născut fotbalistul Mircea Stoenescu, mijlocaș, component al echipei Dinamo București. După retragere a fost, printre altele, observator federal, secretar și președinte al F.C. Dinamo.
11 octombrie 1955 –– S-a născut, la București, fotbalistul internațional român Ionel Augustin, zis Oneață. A fost legitimat la Dinamo București în 1973, unde a jucat 12 ani, apoi s-a transferat pentru trei ani la Victoria București. A jucat în prima divizie 383 de meciuri și a înscris 111 goluri. A fost jucătorul care a deschis scorul în neuitatul meci din Cupa Campionilor Europeni al lui Dinamo cu deținătoarea trofeului, Hamburger, meci terminat cu răsunătoarea victorie de 3-0 a campioanei noastre care a dus la meritata calificare în turul următor al competiției nr. 1 din Europa.
11 octombrie 1956 –– S-a născut, la Craiova, fotbalistul internațional român Nicolae Ungureanu, component al echipei de aur a Craiovei Maxima și apoi al echipei Steaua București. A mai jucat la C.S.Ș. Craiova (junioratul), Electroputere Craiova și Rapid (de unde s-a retras chiar într-uin meci cu echipa care l-a consacrat, Universitatea Craiova). A participat la 8 finale ale Cupei României (4 cu Universitatea, 4 cu Steaua), dintre care a câștigat 6. A format la Universitatea Craiova cu Lung, Negrilă, Tilihoi și Ștefănescu o apărare care se confunda cu cea a naționalei. A îmbrăcat tricoul naționalei de fotbal de 57 de ori. A participat la Campionatul European de fotbal din 1984, alături de Lung, Moraru, Rednic, Ștefănescu, Iorgulescu, Negrilă, Andone, Țicleanu, Böloni, Hagi, Klein, Irimescu, Augustin, Gabor, Coraș, Cămătaru etc., antrenor fiind Mircea Lucescu. În 1989 a ajuns cu Steaua până în finala Cupei Campionilor Europeni.
11 octombrie 1983 –– S-a născut șahistul ucrainean Ruslan Ponomariov, mare maestru internațional, campion mondial în versiunea F.I.D.E. în perioada 2002-2004. El l-a detronat pe indianul Viswanathan Anand, campion mondial între 2000-2002 (în prezent Anand fiind din nou campion mondial începând cu anul 2007). Ruslan Ponomariov a fost detronat în 2004 de marele maestru internațional uzbec Rustam Kasimdzhanov, campion mondial în perioada 2004-2005.
12 octombrie 1966 –– S-a născut fotbalistul internațional argentinian Roberto Nestor Sensini.
12 octombrie 1969 –– A avut loc „meciul meciurilor“, cum a denumit Ilie Dobre confruntarea decisivă de la București dintre naționalele de fotbal ale României și Portugaliei din campania de calificare pentru „El Mundialul“ din Mexic 1970. Portugalia, cu Eusebio și ceilalți fotbaliști consacrați, terminase la anteriorul campionat mondial pe locul al treilea și începuse campania de calificări în calitate de favorită. Dar parcursul în campania de calificări nu i-a fost tocmai favorabil, așa că în acest meci de la București avea nevoie de victorie. România a învins cu 1-0 prin golul înscris de Nicolae Dobrin, la capătul unei faze lucrate magistral de Florea Dumitrache. Vârful nostru își risipise pe drum adversarii și se pregătea să șuteze cînd „Prințul din Trivale“ aflat pe fază îi suflă balonul și prinde un șut-ghiulea care a îndoit brațele portarului portughez Vitor Damas. După meci, „Corsarul roib“ avea să declare : „Mă pregăteam șă șutez. Când am văzut că trage Dobrin mi-a venit să-l mănânc. Când am văzut că e gol, abia atunci mi-a venit cu adevărat să-l mănânc“. A fost meciul în care fundașul Dan Coe l-a ținut la respect pe Eusebio, acest fapt fiind una dintre cheile victoriei. „Dane, nici pasărea să nu treacă!“ scria pe unul din banerele aduse la stadion de înfocații suporteri. Scris (zis) și făcut. De Dan n-a trecut nimic. Dar eroul meciului a fost ...echipa: Necula Răducanu –– Lajos Sătmăreanu, Bujor Hălmăgeanu, Dan Coe, Augustin Deleanu, –– Cornel Dinu, Radu Nunweiller, –– Emerich Dembrowski, Nicolae Dobrin, Florea Dumitrache, Mircea Lucescu. Se născuse o echipă adevărată, iubită, cu jucători deosebiți de talentați și de mare caracter, capabilă să înfrunte orice echipă a lumii, cum poate niciodată nu mai văzuseră iubitorii fotbalului din România. Și încă un remarcat – publicul, la mare înălțime. Despre antrenor se vorbește, de regulă, după insuccese, să facem o excepție și să-l remarcăm și pe controversatul antrenor, profesorul Angelo Niculescu. Din păcate pentru noi, tragerea la sorți a grupelor turneului final al campionatului mondial a trimis această frumoasă echipă în „Groapa cu lei de la Guadalajara“, alături de campioana en titre a lumii, Anglia, și de echipa care urma să devină campioană mondială, Brazilia. Dar, parcă nu era de ajuns tragerea la sorți ingrată, Angelo Niculescu a făcut una dintre cele mai mari nedreptăți din istoria fotbalului, neintroducându-i pe teren nici măcar un minut pe Dobrin și Dan. În fața unei misiuni aproape imposibile de a depăși faza grupelor, echipa noastră a terminat pe locul al treilea, dar simpatia, respectul și aprecierile de care s-a bucurat echipa României au depășit toate așteptările. Vă vine să credeți că spectatorii mexicani i-au încurajat frenetic pe „mexicanii“ noștrii în toate cele trei meciuri, inclusiv cel cu Brazilia !?
12 octombrie 1882 –– S-a născut, la Stawisk, marele maestru ruso-polono-belgian Akiba Rubinstein, supranumit de contemporani „Spinoza al șahului“, unul dintre cei mai promițători șahiști în tinerețe. La 23 de ani avea victorii la mulți mari maeștri internaționali, printre care campionul mondial en titre, Lasker, și viitorii campioni mondiali Capablanca, Alehin și Euwe. În 1914 s-a pus problema unui meci pentru titlul mondial cu germanul Emanuel Lasker, campionul acelei perioade, dar începerea Primului Războiului Mondial a zădărnicit tentativa. (m. 14 martie 1961)
13 octombrie 1965 –– S-a născut, la Sărmașu, județul Mureș, fotbalistul internațional român Anton Doboș. Și-a început activitatea fotbalistică la Centrul de copii și juniori ai Universității Cluj. Cu echipa „șepcilor roșii“ a debutat în prima divizie în campionatul 1987/1988. După încă un campionat la U Cluj, s-a transferat în 1989 la Dinamo Bucurști, echipă cu care a câștigat titlul de campion național în 1990. În sezonul 1991/1992 s-a transferat la Steaua București, cu care a mai câștigat patru titluri de campion al României și a jucat în primele două ediții ale Ligii Campionilor. A debutat în echipa națională într-un meci împotriva Israelului în 1993. A făcut parte din echipa participantă la turneul final al Campionatului European din Anglia. După Euro ’96 s-a transferat la AEK Atena, în Grecia.
13 octombrie 1967 –– S-a născut portarul romăn de fotbal Adrian Blid.
13 octombrie 1969 –– S-a născut fotbalistul internațional rus Omari Tetradze.
14 octombrie 1951 –– S-a născut Ștefan Sameș, fotbalist internațional român, unul dintre cei mai puternici fundași români („Fotbalistul de fier“). A fost legitimat la Steaua la vârsta de 14 ani. S-a transferat la Universitatea Craiova unde a debutat în Divizia A într-un meci cu Petrolul la Ploiești. Transferul (de fapt, revenirea) de la Craiova la Steaua s-a făcut în schimbul unui alt mare fotbalist român, Costică Ștefănescu, și el format la Steaua și consacrat la Craiova. La Steaua, Sameș a jucat nouă ani, perioadă în care a devenit de două ori campion al României, a luat de două ori Cupa României, a jucat 12 partide în cupele europene în care a înscris două goluri și a înscris 21 de goluri în prima divizie. A realizat 49 selecții în echipa națională, în care a înscris trei goluri. În națională a făcut cuplu de fundași centrali cu dinamoviștii Alexandru Sătmăreanu II și Vasile Dobrău, constănțeanul Antonescu și craioveanul Costică Ștefănescu, acestuia din urmă predându-i și banderola de căpitan.
După plecarea de la Steaua, a mai jucat doi ani la Rapid, câte un an la Farul Constanța, ROVA Roșiori și Siretul Pașcani. În total a adunat 388 participări în Divizia A. A fost fotbalistul român al anului 1979 și de mai multe ori între primii fotbaliști ai țării (în 1981, al treilea, după Ilie Balaci și Costică Ștefănescu).
14 octombrie 1951 –– A fost inaugurat stadionul Dinamo, supranumit „Groapa“, pe șoseaua Ștefan cel Mare din București.
14 octombrie 1961 –– S-a născut, la Pui, județul Hunedoara, fotbalistul internațional român Romulus Gabor. La doar 15 ani, în 1976, a debutat la Jiul Petroșani. S-a transferat apoi la Corvinul Hunedoara unde a avut șansa să joace sub bagheta măiastră a antrenorului-jucător Mircea Lucescu. A realizat peste 300 de prezențe în Divizia A și a înscris peste 60 de goluri A fost selecționat în prima reprezentativă de 35 de ori, înscriind de două ori, fiind selecționat în echipa care a participat la turneul final al Campionatului European de fotbal din Franța – 1984. Dar cea mai bună performanță personală este comportarea remarcabilă la Campionatul Mondial de juniori din Australia – 1981, când a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului, câștigând „Balonul de aur“, același trofeu pe care în ediția precedentă a mondialelor de juniori îl câștigase Diego Armando Maradona. Din acea frumoasă echipă care a reușit să termine pe locul al treilea mai făceau parte printre alții: Gavril Balint, Mircea Rednic, Ioan Andone, Augustin Eduard, Stere Sertov, Iosif Lovaș, Dorel Zamfir etc. În paranteză fie spus, toți participanții la turneul din Australia au fost supranumiți „canguri“. În grupă România căzuse cu Brazilia, Italia (două favorite la titlu) și Corea de Sud dar a reușit să se califice de pe locul al II-lea, la egalitate de puncte cu Brazilia, în urma egalului (1-1) cu Brazilia și a victoriilor (1-0) cu Italia și Corea de Sud. Cele trei goluri din grupă, au fost înscrise de Dorel Zamfir, Stere Sertov și Romulus Gabor. În următorul meci, cel cu Uruguayul (una dintre cele mai bune echipe ale turneului, care terminase pe primul loc în grupă cu trei victorii, fără gol primit și care etala un fotbal de înaltă clasă), hunedoreanul a înscris două goluri, echipa nostră câștigând cu 2-1. În semifinală, în meciul cu Republica Federală a Germaniei (echipă ce nu părea a fi cu nimic peste Brazilia, Italia și, mai ales, Uruguay), la sfârșitul timpului regulamentar scorul era 0-0, dar în prelungiri, nemții au înscris un gol, trimițându-ne în finala mică, când începusem să visăm frumos, deoarece, surprinzător, fusese eliminată și Brazilia. Meciul pentru medaliile de bronz s-a desfășurat la 17 octombrie 1981 la Melbourne cu Anglia câștigat de noi cu 1-0 prin golul înscris – ați ghicit !? – de același magnific Romulus Gabor, care cu cele patru goluri înscrise a terminat pe locul al III-lea și în clasamentul golgeterilor, la egalitate cu primii doi, dar cu mai puține goluri înscrise din acțiune. Din nefericire, a urmat un șir de accidentări ce au rupt nedrept ascensiunea unui jucător care promitea atât de mult. La plecarea lui Mircea Lucescu de la Hunedoara la Dinamo, dacă și-ar fi urmat antrenorul, așa cum au făcut-o Rednic, Andone, Mateuț, Klein, Văetuș, poate că altul îi era viitorul. Romică însă, refuzând ofertele de la Steaua, Dinamo și din străinătate, a preferat să slujească fidel echipa care l-a consacrat și să aducă, atât cât poate, bucurie hunedorenilor săi.
14 octombrie 1967 –– S-a născut fotbalistul internațional francez Alain Roche.
14 octombrie 1969 –– S-a născut fotbalistul internațional rus Victor Onopko.
14 octombrie 1973 –– S-a disputat meciul de fotbal România–Finlanda din preliminariile Campionatului Mondial din Germania 1974. Aveam nevoie de o victorie la scor cu condiția unui egal al echipei fostei R.D.Germane, contracandidata noastră din grupa de calificare. Est-germanii, în meciul disputat la aceeași oră, au învins și s-au calificat, dar ai noștri, pentru orice eventualitate, și-au făcut din plin datoria și au învins cu 9-0, înscriind prin Dumitrache (2), Mircea Sandu (2), Marcu (2), Liță Dumitru, Pantea și Dudu Georgescu, intrat în echipă spre sfârșitul partidei. A fost un meci greu de uitat pentru cei care l-au văzut. Atacurile noastre au fost ca un potop de neoprit. Scorul putea fi și mai mare, dar nu fiindcă Finlanda juca foarte slab. Pe teren se juca altceva decât se vedea de obicei la meciurile de fotbal. A fost una din excepțiile fericite care se pot întâlni în sporturile de echipă o dată la câteva decenii. Dintre cei patru fundași, numai Antonescu avea sarcini strict defensive, ceilalți trei, Sătmăreanu, Sameș și Deleanu, au dat o strălucită lecție despre ceea ce înseamnă participarea fundașilor la faza ofensivă. Și ca să nu scape nimeni neremarcat, să-i amintim și pe bătăiosul și energicul senior Cornel Dinu, ca și pe fermecătorul șomer din poarta noastră, Rică Tamango Răducanu. Un an mai târziu, unul dintre specialiștii participanți la Campionatul Mondial de fotbal din 1974, încântat de fotbalul total practicat de vicecampioana mondială, Olanda, a comparat-o pe aceasta cu echipa României din memorabilul meci-excepție din toamna lui ’73. Elocvent!
15 octombrie 1951 –– S-a născut, la Erevan, șahistul Rafael Vaganian, mare maestru internațional armean, care a obținut acest titlu la doar 20 de ani. A fost candidat la titlul mondial de două ori (1986 și 1988). A făcut parte din echipa olimpică a fostei U.R.S.S. în 1984 și 1986.
15 octombrie 1964 –– La Jocurile Olimpice de la Tokio, atleta româncă la săritura în înălțime Iolanda Balaș, componentă a clubului Steaua București, a bătut de două ori în aceeași zi recordul olimpic ce îi aparținea tot ei. Cu patru ani în urmă, la Olimpiada de la Roma, Ioli stabilise un record la săritura în înălțime ce părea greu de egalat – 1,85 m. La Tokio, în octombrie 1964, săritoarea noastră a obținut cea mai bună cotație a competiției, 1,82 m, devansându-le cu doi și patru centimetri pe următoarele clasate, Michele Masson Brown și Taisia Cencik, devenind a doua oară consecutiv campioană olimpică. O victorie de prestigiu! Nu și pentru ambițioasa noastră compatrioată deoarece sărise cu trei centimetri mai puțin decât la Olimpiada anterioară. Numai cine nu a fost sportiv nu știe ce înseamnă să nu treci peste plafonul sau pragul pe care l-ai atins la competiția anterioară, după ce patru ani te-ai pregătit năzuind să depășești acel plafon. Concursul durase trei ore, tensiunea fusese foarte mare dar dorința de a se autodepăși a învins oboseala fizică și psihică. Stăpână pe ea, Iolanda a cerut să continue încercările. În patru ani de antrenamente ea visase să zboare mai sus și nu putea concepe altceva. Și încă ceva ce a determinat-o să solicite continuarea încercărilor: de când pășise pe tărâm nipon simțise căldura deosebită cu care fusese primită. Admirabilul public, organizatorii, oficialitățile prin tot ceea ce făceau și se comportau meritau mult mai mult. Admirația și respectul tuturor acestora i-a trezit aceleași sentimente și în consecință și pe cel al datoriei de a fi la aceeași înălțime și a nu înșela încrederea. A urmat tentativa de corectare a propriului record de 1,85 m obținut la Roma. Nici măcar un singur spectator nu s-a ridicat să plece, deși concursul propriu zis se încheiase, ierarhia nu mai putea suferi nici o schimbare. Iolanda a sărit din prima încercare cu 1 cm peste record. Uralele și manifestările de simpatie au atins cote cu totul și cu totul nebănuite. Asiaticii au oferit pentru un scurt timp un tablou cu totul și cu totul surprinzător pentru europeni. În cartea lui Cristian Țopescu și Octavian Vintilă, „Steaua, performanță și prestigiu“, referitor la reacția japonezilor, am găsit întrebarea: „Fuji Yama, vulcanul care n-a mai erupt de peste 200 de ani, este oare în activitate?“
Dar din nou Iolanda n-a vrut să se oprească. S-a oprit doar la 1,90 m, o performanță aproape incredibilă pentru acei ani, ce a făcut înconjurul lumii. Numele ei, așa cum se va întâmpla peste 16 ani cu cel al Nadiei Comăneci, a fost rostit cu cea mai mare admirație pe toate meridianele și paralelele lumii.
15 octombrie 1966 –– S-a născut fotbalistul internațional mexican Jorge Compos.
15 octombrie 1968 –– S-a născut fotbalistul internațional francez Didier Deschamps.
15 octombrie 1969 –– S-a născut fotbalistul internațional portughez Victor Baia. La Campionatul European din 1996 a fost unul dintre cei mai buni portari și cel mai bun jucător al naționalei Portugaliei.
15 octombrie 1974 –– S-a născut șahistul rus Sergey Rublevsky, mare maestru internațional.
15 octombrie 1997 –– S-a născut șahista focșăneancă Andreea-Simona Toma, una dintre marile speranțe ale șahului vrâncean, sora mai mică a șahistei Elena Adelaida Toma. Amândouă sunt elevele reputatului antrenor Mihai Strîmbu.
15 octombrie 2008 –– După o lungă și grea suferință, a plecat la cele veșnice șahistul Neculai Badiu, candidat de maestru, un mare pasionat și animator de șah în Focșani. S-a născut la 8 septembrie 1936, petrecându-și copilăria și adolescența în orașul de pe Milcov. După terminarea Liceului „Unirea“ a urmat Facultatea de Agronomie, după ce trecuse și pe la Construcții, devenind inginer agronom. Îndrăgostit incorigibil de șah încă din adolescență, posesor al unor deosebite calități intelectuale și aptitudini pentru sportul minții, s-a dedicat trup și suflet unui hobby pe care nu l-a înșelat nici în ultimele zile ale vieții. Încă din anii de liceu, era un împătimit al jocului de șah, organizând la Liceul Unirea Focșani concursuri pe clasă, pe an de studiu sau pe liceu. În șah Nicu a fost un romantic și un idealist, apreciind și căutând mai mult realizările artistice decât rezultatele de palmares, bucurându-se mult mai mult de câștigarea partidelor cu măiestrie sau de realizarea combinațiilor spectaculoase, decât de câștigarea unei competiții în care spectacolul artistic nu s-a ridicat la nivelul exigențelor și dorințelor lui. Între recompensele materiale (premii în bani sau obiecte) și cele spirituale, se bucura mai mult pentru acestea din urmă, preferând să-și ofere și să ofere celor din jur emoții estetice și să poată pune la dispoziția asistenței modele instructive de combinații. Peste 50 de ani ai activității șahiste din Vrancea l-au avut în permanență în prim plan pe Nicu, atât ca participant cât și ca organizator al concursurilor de șah. Cu câțiva ani înainte de a muri a luat inițiativa înființării unui nou club de șah în municipiu, Clubul Municipal de Șah „Speranța“ Focșani. Datorită inițiativei lui și amabilității primarului Decebal Bacinsci, din anul 2000 se organizează an de an competiția de șah cu premii „Cupa Municipiului Focșani“. A fost, de asemenea, unul din umerii pe care s-a ridicat revista VRANȘAH, prima revistă de șah apărută în județul Vrancea și de care Nicu era foarte mândru. A fost printre cei mai îndurerați șahiști care, în primii ani după revoluție, au fost martorii neputincioși ai dispariției rând pe rând din Focșani a sălilor de șah de lângă fostul cinematograf Balada, de la Palatul Copiilor, de la Casa de Cultură, de la Policlinica nr. 2, sau a celor trei-patru săli de la întreprinderi, (îndeosebi I.S.E.H.). De aceea, una dintre preocupările și dorințele neîmplinite nici în ultima lui zi de viață a fost găsirea unui spațiu de joc pentru pasionații de șah. În ultimul an al vieții a făcut excepție de la participarea la concursuri. Cancerul pe care reușise să îl ducă pe picioare câțiva ani, cu înverșunare și dragoste de viață, fără să se plângă nimănui, l-a împiedicat în cele din urmă să mai poată activa. Însă urmărea cu interes activitatea șahistă, nu numai a clubului pentru care a pus mult suflet să se înființeze, ci a întregului șah vrâncean. Cu doar o săptămână înainte de a muri, a primit cu o mare bucurie vestea promovării în Divizia A a Clubului Municipal de Șah „Speranța“ Focșani. A fost ultima lui mare bucurie.
16 octombrie 1953 –– S-a născut fotbalistul internațional brazilian Roberto Paulo Falcao.
16 octombrie 1966 –– S-a născut fotbalistul internațional german Stefan Reuter.
16 octombrie 1967 –– S-a născut fotbalistul internațional suedez Kennet Andersson.
16 octombrie 1970 –– S-a născut fotbalistul internațional german Mehmet Scholl.
16 octombrie 2008 –– A murit prematur, răpus de o boală necruțătoare, profesorul de educație fizică și sport vrâncean Costel Popovici, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați antrenori de atletism pe care i-a avut Vrancea. S-a născut la 3 noiembrie 1948 la Tâmboiești. A urmat Institutul de Educație Fizică și Sport din București pe care l-a absolvit în 1972. După repartiția la Focșani, și-a legat numele de atletismul vrâncean, având în același an, 1972, o contribuție însemnată la înființarea secției de atletism a Clubului Sportiv Unirea Focșani. Este antrenorul care a descoperit-o și a format-o pe Alina Popescu, multiplă campioană de atletism. Printre elevii săi se numără foarte mulți sportivi cu rezultate notabile dintre care amintim pe Radu Brăguță, Lenuța Turcu, Mariana Voicu, Maricica Ene și Carmina Hanță. Printre cei cu care a colaborat de-a lungul anilor îi amintim pe Ovidiu Gavrilă și Iancu Pătrașcu, doi dintre mentorii săi, apoi Ioan Miron, Petre Plopeanu, Costel Ciută, Mihai Strîmbu și, nu în ultimul rând, Petru Ittu, prietenul care în momentul când s-a îmbolnăvit și nu mai putea fi antrenor i-a dat șansa să lucreze la Direcția Județeană pentru Sport Vrancea, unde și-a petrecut – tot mai măcinat de dureri – ultimii ani ai vieții.
Anton SOARE
