Fotbal de Focsani, Liga a III-a
Nici o șansă în zece!
Oțelul II Galați – CSM 2007 Focșani 5-0 (1-0)
Formații:
Oțelul II: Buchta – Măruș, Gâță, Iacob, Murgoci – Bertea (64 Tudorie), Negoescu, Novac, Pop – Gohoreanu, Butoi (Cojoc).
CSM 2007: Trifan – Ciornei, Ștefan (Mândrescu), Crăciun, Nistoroiu – Săpunaru (Lida), Suvac, Șonțu, Stanciu (56 Dumitriu) – Toma (63 Milea), Valentin Toader.
Partida cu Oțelul era apriori foarte grea pentru focșăneni. A devenit și mai grea din minutul 15, când Șonțu a fost eliminat fără vină! Ce s-a întâmplat? La mijlocul terenului, focșăneanul a sărit la cap la o minge odată cu Bertea. Gălățeanul, cu fața la adversar, l-a lovit pe Șonțu cu capul în ceafă iar din contactul celor doi, Bertea s-a ales cu arcada spartă, focșăneanul cu un cucui de expoziție și cu cartonașul roșu! Până atunci, Șonțu avusese un șut foarte bun, respins de Buchta, în minutul 12. În zece jucători, CSM a forțat golul, de care au fost foarte aproape în minutul 26, când Toma nu a ajuns la mingea centrată de Săpunaru la linia de șase metri. Au înscris, însă, gălățenii în minutul 31, când Butoi a fost lansat în adâncime, a profitat de ezitarea lui Trifan și a trimis în plasă: 1-0! Au urmat două situații favorabile pentru oaspeți: în minutul 34, Crăciun, nemarcat în careu, a trims cu capul pe lângă poartă de la 7 metri iar în minutul 40, Suvac, de la 6 metri nu l-a putut bate pe Buchta. Butoi a mai scăpat o dată printre fundașii centrali ai Focșaniului, în minutul 44, însă a șutat pe lângă poartă iar peste un minut, Toma a încercat lobul, dar Buchta a arătat că este de prima echipă a Galațiului și a agățat mingea. Repriza a doua a adus în teren o echipă a CSM 2007 extrem de penetrabilă, debusolată. Iar gălățenii nu au așteptat invitații speciale să marcheze. Au făcut-o de patru ori prin Gohoreanu, în minutele 55 și 81, Novac în minutul 61 și Gâță în minutul 74. La focșăneni, singurele lucruri de reținut au fost schimbările făcute în speranța revigorării formației. Degeaba, însă!
Rezultatele și marcatorii
Petrotub Roman - Aerostar Bacău 1-1. Au marcat Vulpe (34) / Fl. Berbece (87)
Oțelul II Galați - CSM Focșani 5-0. Au marcat Butoi (31), Gohoreanu (55, 88), Novac (61), Gâță (74)
CSM Pașcani - ABC Stoicescu 0-0
FCM Dorohoi - Poli Galați 1-1. Au marcat M. Mihai (75) / Chiriac (20)
SC Bacău - Cetatea Tg. Neamț 4-0. Au marcat G. Petrea (35), Cojocaru (46), Cr. Ungureanu (65, 75)
CSM Rm. Sărat - CS Panciu 0-2. Au marcat Duțu (12), Cl. Mihai (75)
Rapid Suceava - Sporting Suceava 0-0
Petrică BUTUC