Futsal de Vrancea
Focşănenii – victorie muncită!
CSM 2007 Focsani – Dava Deva 5-2 (3-0)
Formaţii:
CSM 2007: Olăraşu – Ungureanu, Chivu, Săraru, Popa, Sergiu Sava, Curteanu, Ilaş, Alecsandrescu, Munteanu.
Dava Deva: Bozan – Muhtaseb, Giura, Perescu, Moţ, Macingo, Paul, Buta, Ionaşcu.
Meciul cu ultima clasată părea, înainte de a începe, un simplu antrenament cu public pentru o formaţie cu experienţa competiţională şi, până la urmă, cu valoarea CSM 2007 Focşani. Desfăşurarea partidei avea să arate că socoteala de dinainte nu s-a potrivit cu cea din timpul jocului. Lipsiţi de orice inhibiţii, oaspeţii au început în forţă şi au surprins gazdele cu un joc în viteză, cu combinaţii până la poarta adversă. Au fost, astfel, de mai multe ori în situaţia de a marca până în minutul 7,35, când Ilaş a fructificat cu gol prima ocazie favorabilă a focşănenilor în urma executării rapide a unei lovituri libere. După 1-0, devenii, harnici şi bătăioşi, au continuat să ducă mingea spre poarta apărată foarte bine de Olăraşu, dar au fost naivi la finalizare. Pe un astfel de fond, Popa a prins un şut - marcă înregistrată – de la 12 metri şi a dus sacorul la 2-0, în minutul 10,20! Focşănenii au pus apoi stăpânire pe joc şi în minutul 15, Sava a dus scorul la 3-0 la capătul unei acţiuni individuale de toată frumuseţea. Când mai erau cinci secunde de joc, Curteanu a scuturat transversala cu un şut din apropierea porţii adverse. Dacă ar fi fost 4-0, meciul putea fi considerat rezolvat de gazde, dar a rămas 3-0, scor care, pentru focşăneni, este periculos! Cu Târgu Secuiesc nu s-a terminat foarte bine, cu Deva a fost aproape să se repete istoria! La 1,10 minute de la reluare, Perescu a făcut 3-1 după o fază frumoasă şi, după alte şapte minute de presiune, Dava a dus scorul la 3-2 prin golul lui Moţ! În minutul 30,05, Săraru a făcut o fază excepţională: a primit mingea la semiînălţime, a lobat portarul advers ieşit în întâmpinare, a trecut de el şi a preluat din aer, după care a trimis cu eleganţă în gol! 4-2, dar lucrurile nu erau încheiate pentru că oaspeţii au pus din nou stăpânire pe joc! Focşănenii au ajuns la cinci greşeli de echipă şi orice eroare putea să-i aducă pe oaspeţi la un gol diferenţă. Zvâcnirea lui Ilaş din minutul 36,25, când a lobat spre poarta goală, dar un apărător venit din urmă a respins în disperare nu a fost suficientă. Partida a fost încheiată abia după un nou gol de generic al lui Săraru, în minutul 39,50, şi scorul a devenit 5-2!
În alte meci al etapei, C.S. KSE Targu Secuiesc - Spicom Sfantu Gheorghe 2 – 3. În urma victoriei de sâmbătă, CSM 2007 poate urca până pe locul al şaselea al clasamentului.
În etapa viitoare, duminică, 9 octombrie, CSM 2007 va juca la Concordia Chiajna.
Petrică BUTUC