Rugby de Romania

Cea mai grea profesie este cea de şlefuitor

- Interviu cu Haralambie Dumitraş, directorul de dezvoltare al Federaţiei Române de Rugby

Haralambie Dumitraş, Hari cum este numit colocvial de prieteni, este directorul de dezvoltare al Federaţiei Române de Rugby. A fost component şi căpitan al Naţiolalei României în perioada cea mai fastă, legendară, a rugbiului românesc – anii ‘80 şi începutul anilor ‘90 ai secolului trecut. Când spui secolul trecut pare o eternitate în urmă, dar Hari Dumitraş are doar 51 de ani. S-a retras în 1993, după ce a evoluat de 48 de ori sub tricoul naţionalei cu care a făcut epocă. Au fost anii în care România, cu Dumitraş în formaţie, a evoluat de două ori la Cupa Mondială – în Noua Zeelandă şi Franţa, a bătut Ţara Galilor, de două ori, Scoţia, Franţa, chiar la ea acasă. Venit pentru prima oară în calitate oficială, la Focşani, la Consfătuirea Comitetului Moldova Sud, Hari Dumitraş a avut amabilitatea să-mi acorde un interviu.

- Aţi jucat la Cupa Mondială în Noua Zeelandă, acolo unde joacă, acum, tot la Cupa Mondială şi fiul dumneavoastră, pentru aceeaşi Naţională – cea a României. Cu ce stări sufleteşti trăiţi aceste momente?

- Sentimentele sunt împărţite. În primul rând, sunt suporter al echipei României şi mă bucur de rezultatele ei. Ca părinte, am fireasca satisfacţie când cineva din familia mea ajunge să joace pentru România. Cu atât mai mult sunt bucuros când acel cineva este chiar filu meu!

- Care credeţi că sunt şansele României la actuala Cupă Mondială?

- A jucat foarte bine cu Scoţia. A fost foarte aproape de o mare victorie care să ne aducă un loc trei calificant pentru viitoarea Cupă Mondială. Cred într-o victorie cu Georgia şi un rezultat mare cu Argentina.

- Anii 80 ai secolului trecut au fost perioada de legendă a rugbiului românesc. Ce i-a generat şi de ce nu mai suntem la acelaşi nivel?

- Ce i-a generat? Contextul! Atunci aveam o identitate, eram onoraţi şi reprezanta o imagine specială să ajungi la echipa naţională. Trăiam o emoţie extraordinară când ascultam Imnul naţional sub tricoul Naţionalei. Chiar şi acum când ascult Imnul am aceleaşi emoţii! Astăzi, tinerii României au alte pasiuni, alte oferte, alte mijloace pe care noi nu le aveam. Iar copiii nu sunt atât de bine informaţi cât de mult ajută sportul la sănătate, la formarea personalităţii.

- Sunteţi director de dezvoltare, ceea ce înseamnă că aveţi în fişa postului dezvoltare rugbiului românesc. Ce credeţi că trebuie făcut în acest sens?

- Ar trebui separate două niveluri: al performanţei şi al dezvoltării. La dezvoltare sunt două lucruri care trebuie înţelese foarte bine şi trebuie lucrat în funcţie de ele. Mai întâi, cunoaşterea când se joacă de plăcere, toţi au dreptul să lucreze într-un mediu cât mai plăcut. Apoi, trecând la categoria 19 ani, când începe drumul spre performanţă, este un pic mai special. Se trece într-un context în care rezultatul devine cel mai important, faci orice pentru rezultat. Aici e o mare problemă pentru că unii se pierd, dar chiar dacă vor rămâne mai puţini, vor fi făcute lucruri mai de calitate. Revenind la dezvoltare, obiectivul său este şi sensibilizarea faţă de lucrurile grave din jurul nostru. Cred, spre exemplu, că atunci când un copil este educat contra violenţei, pentru protejarea mediului înconjurător, când este sensibilizat la ceea ce se întâmplă în jurul nostru în plan social, înseamnă că a fost îndeplinit obiectivul dezvoltării. Iar sportul cu balonul oval poate contribui la aceasta începând cu rugbiul tag în care trebuie atraşi cât mai mulţi copii în competiţiile regionale.

- Daţi, vă rog, o apreciere asupra a ceea ce se face la Focşani în domeniul rugbiului…

- La Focşani s-a lucrat mult şi cu cap. De aici au plecat numeroşi jucători la loturile naţionale de juniori, alţii au jucat apoi pentru naţionala mare. Mulţi dintre jucătorii din Superligă provin de la Focşani iar alţii joacă în străinătate. Dacă specialiştii de aici vor continua aşa vor deveni mai performanţi. Sunt un exemplu de urmat pentru celelalte regiuni de dezvoltare. Cert e că Moldova de Sud este un rezervor de talente. Însă după ce ai descoperit, cel mai greu este să şlefuieşti pentru că pietre preţioase sunt multe. Cea mai grea profesie este cea de şlefuitor. Inclusiv în rugby.  

Petrică BUTUC