Luni seara, România va debuta la Turneul final al Campionatului European. Adversară îi va fi o fostă campioană mondială şi europeană, Franţa, care a arătat în ultima vreme o bună formă sportivă. În rimp ce antrenorii îşi cristalizează strategiile şi tacticile de joc, cei de pe margine îşi dau cu presupusul despre ce se va întâmpla în teren. Cei mai productivi sunt, inevitabil, gazetarii pentru care întrecerea la vârf a fotbaliştilor Europei este o adevărată mană cerească într-o perioadă, de obicei, moartă pentru cronicarii de sport. Când nu îşi expun părerile proprii, umblă la antrenori, jucători, oficiali, la oricine are oarecare notorietate, cerându-le părerea, ca nişte democraţi convinşi. Ce aflăm din zicerile lor? Că va fi bine şi în Elveţia cald. Dacă ajungem şi în Austria, va fi şi mai cald. Înseamnă că România a ieşit cu calificare din grupe şi că încearcă să urce spre vârful ierarhiei continentale. Că or fi ele, adversarele noastre, echipe de primă mână, dar alde Chivu, cu fundu-n poartă şi faţa la adversari, vor fi bravi şi învingători. Sau măcar, neînvinşi. De altfel, cică Franţa e varză în apărare iar pe la mijloc puţin cam ruptă, că Olanda are fundaşi cam statici, că Grecia e un bun exemplu pentru România. Că Bănel e mai bun decât Florentin Petre, Dică decât Cociş şi Ghionea decât Tamaş. Că o fi, c-o păţi, că nu facem nici un punct, dar că putem câştiga titlul european. Numai aşa, de-ai naibii, să moară duşmanii şi să se bucure impresarii şi şefii de pe la cluburi că jucătorii lor vor căpăta preţuri bune. Iar românii să umple pieţele publice şi bulevardele marilor oraşe bucurându-se într-o uitare de sine din care vor ieşi repede, pentru că viaţa îi coboară în dura realitate. O realitate care ar putea face ca echipa României să joace doar în Elveţia.
Petrică BUTUC