La Multi Ani tuturor celor care au crezut, cred si vor mai crede in Sportul de Vrancea!
VLAD VLASCEANU RAMANE IN ECHIPA SPORTULUI DE VRANCEA! LA MULTI ANI, VLADE!
In urma cu 4 ani, mai exact in acelasi sfarsit de august, raspundeam provocarii bunului prieten Viorel Paizan de a mai crede in Sportul de Vrancea. Eram manat de entuziasmul dat de reaccederea fotbalului focsanean in cel de-al doilea esalon al tarii, asa cum ardeam de nerabdare sa aflu de la distanta tot ce se mai intampla in sportul vrancean. Am scris atunci, despre celebra intrebare a lui Viorel Paizan: “Vlade, tu ce crezi: exista sport in Vrancea?” la care am raspuns afirmativ. Intrebarea de atunci, persista, doar ca acum…la 4 ani dupa, exista un DOAR CA…
Acum 4 ani eram mult mai entuziasmat de ceea ce incerca sa se schimbe in sportul vrancean dupa ce in anii 95-97 desi gaseam performante cu care ne mandream in toata tara, nu gaseam acel plus de valoare care sa ne aduca in elita. In 2007, speram ca vom incepe un drum care sa popularizeze sportul in Vrancea si sa incurajeze performanta. De aceea, in primul an de la aparitia singurei publicatii 100% de sport din Vrancea am incercat sa incurajam performanta: fie prin ceea ce am scris in ziar sau in online, fie prin evenimentele organizate sub egida Sportului de Vrancea. Aici ma opresc doar la prima editie a Galei Sportului de Vrancea, la primele volume ale almanahului Sportul de Vrancea, sau la actiunile cu caracter civic si de sprijinire a Sportului pentru Toti initiate de catre publicatia noastra. Au fost actiuni prin care speram ca toti cei implicati sa devina mai buni, mai responsabili, mai profesionisti. Am sperat ca inclusiv cei ce stau pe margine sa aplaude. Timpul m-a contrazis, si, astfel a intervenit blazarea. M-am gandit ca scriu pentru nimeni si, atunci, din respect pentru egoistul din mine am refuzat sa mai astern foarte multe randuri in publicatia la care tin cel mai mult. Scriu aceste randuri, fix la 4 ani distanta de la un telefon al unui prieten si la cateva ore dupa un alt telefon primit de la acelasi prieten. Hulit de multi din oamenii de sport vranceni, dar cu un suflet extraordinar de mare, Viorel Paizan m-a convins sa-mi reiau activitatea editoriala la Sportul de Vrancea. Incep prin a ura La Multi Ani tuturor cititorilor, performerilor si oamenilor care iubesc sportul vrancean si care mai cred in el. Eu, unul, am devenit latent in ultimii 2 ani, dar acest lucru s-a intamplat si pentru ca nu am avut despre ce sau despre cine sa scriu. Am decis astazi, la 4 ani de existenta a unui proiect remarcabil, sa lupt din nou pentru eliminarea mediocritatii din sportul vrancean. Cu bune si cu rele, am convingerea ca alaturi de redactia si cititorii Sportului de Vrancea voi reusi in acest nou proiect. Alaturi de voi, cu siguranta vom reusi mai mult decat a ramane simpli spectatori intr-un episod grotesc al unei tragicomedii absurde! Tuturor celor care mai cred in Vrancea si valorile sale sportive, La Multi Ani! Redactor special Vlad Vlasceanu
sursa foto: zf.ro