Fotbal de Focsani, Liga a III-a
Fotbalul i-a pedepsit!
CSM 2007 Focşani – ABC Stoicescu 1-1 (0-0)
Vineri, de la ora 18.00, pe stadionul Milcovul, circa 250 de spectatori
Formaţii:
CSM 2007: Borş – Stanciu, Ştefan, Crăciun, Nistoroiu – Săpunaru (Ciornei), Suvac (60 Valentin Toader), Şonţu, Mândrescu (55 Dumitriu) – Toma, Milea.
ABC Stoicescu: Oprea – Munteanu, Sârbescu, Marian Cristea, Cătălin Cristea – Ghisman, Trandafir (58 Sitaru), Chiorcanu, Stan (51 Mărculescu) – Lupaşcu (65 Anghel), Marius Stancu.
Puştii Focşaniului au aflat, într-un mod neplacut pentru ei, că fotbalul pedepseşte pe cei care nu îl iau în serios! Au intrat pe teren complet deconcentraţi, au crezut că vor câştiga de la sine şi au pierdut două puncte importante, în loc să bată la scor. Oaspeţii, cu o formaţie la fel de tânără ca şi cea focşăneană, alcătuită în majoritate de foşti sau actuali componenţi ai echipei de juniori a LPS Buzău, au venit să aglomereze zona de apărare şi să încerce contraatacul. Strategia le-a reuşit! Au marcat la singura lor ocazie şi au luat un punct. Gazdele au dominat, dar steril, nu şi-au creat situaţii clare de a înscrie, iar atunci când le-a mai reuşit câte ceva, s-a opus Oprea cu câteva intervenţii care au dat siguranţă colegilor săi. În prima repriză, în minutul 35, Suvac a şutat pe lângă bara din dreapta lui Oprea după o combinaţie în careu, iar după un corner, în minutul 39, Ştefan a reluat cu capul şi un fundaş advers a respins de pe linia porţii. Buzoienii au replicat prin Marius Stancu, care a câştigat mingea la linia de fund, a intrat în careu şi din colţul de la 6 metri a tras în blocajul fundaşilor focşăneni în minutul 41. Repriza a doua a fost ceva mai productivă pentru gazde care puteau înscrie în minutul 46 când Toma a reluat cu capul peste poartă mingea centrată de Milea. În minutul 52, la capătul unei faze bine lucrate, Şonţu a reluat cu capul, dar prea slab şi Oprea a prins mingea. Focşănenii au plecat în faţă, au neglijat apărarea şi o contră a oaspeţilor l-a găsit, la 14 metri, singur pe Mărculescu care a preluat şi a înscris simplu, pe lângă Borş. Era minutul 59 şi 0-1! Peste un minut, o centrare l-a găsit în careul aglomerat al buzoienilor pe Ştefan, a cărui lovitură de cap a trimis mingea în gol: 1-1! Trei minute mai târziu, Milea a şutat puternic din unghi, dar Oprea a respins spectaculos. Până la sfârşitul meciului, focşănenii au pus presiune în jumătatea oaspeţilor, fără limpezime, însă, şi nu a mai apărut nici o ocazie de gol. Singurul eveniment a fost eliminarea lui Toma după ce a primit două cartonaşe galbene, pentru două henţuri, ultimul în minutul 88.
Etapa viitoare aduce la Focşani pe Rapid CFR Suceava. Poate până atunci fotbaliştii CSM 2007 vor reuşi să se remonteze şi să joace altceva decât cu ABC Stoicescu.
Ceahlăul II Piatra Neamţ – FC Panciu 1-0 (0-0)
Formaţiile de început:
Ceahlăul II: Hărăguţă – Ţepeş, Rotaru, Ichim, Marc – Tăbăcaru, Papadiuc, Spahie, Dobrescu – Margine, Pavel.
FC Panciu: Lazăr – Voinea, Stan, Gurguiatu, Mihai – Tudor, Bucătaru, Cioran, Bogdan Stoian – Radu, Predoiu.
În minutul 35, păncenii au reclamat o lovitură de pedeapsă după un fault asupra lui Radu, iar în ultimul minut de joc, Duţu a scăpat singur, a şutat în portar, mingea a revenit la Radu care a reluat peste poartă. Singurul gol al meciului a fost marcat de Dobrescu, în minutul 63.
Rezultatele etapei şi marcatorii:
CSM Focşani - ABC Stoicescu 1-1. Au marcat E. Ştefan (60) / Mărculescu (59)
Aerostar Bacău - Politehnica Galaţi 2-1. Au marcat Sârbu (16), Tismănaru (30) / Agbleta (31)
Ceahlaul II Piatra Neamţ - CS Panciu 1-0. A marcat Dobrescu (63)
Petrotub Roman - Sporting Suceava 2-2. Au marcat D. Marin (20), Drugă (65) / Azaharioaei, Liutec (88)
Oţelul II Galaţi - CSM Râmnicu Sărat 0-1. A marcat A. Nica (72)
CSM Paşcani - SC Bacău 1-2. Au marcat Mulţescu (1) / I. Miron (25), Geamăn (90)
Rapid Suceava - FCM Dorohoi 1-0. A marcat Fl. Plămadă (77)
Clasament
1 ASC Bacău 2 2 0 0 6 1 5 6
2 Rapid Suceava 2 2 0 0 4 0 4 6
3 Ceahlăul P.N. II 2 2 0 0 4 0 4 6
4 CSM 2007 Focşani 2 1 1 0 4 3 1 4
5 CSM Rm. Sărat 2 1 1 0 1 0 1 4
6 FCM Dorohoi 2 1 0 1 2 1 1 3
7 Cetatea Tg. Neamţ 1 1 0 0 2 1 1 3
8 Aerostar Bacău 2 1 0 1 3 3 0 3
9 Petrotub Roman 2 0 2 0 2 2 0 2
10 Sporting Suceava 2 0 1 1 2 5 -3 1
11 ABC Stoicescu 2 0 1 1 1 4 -3 1
12 CS Panciu 1 0 0 1 0 1 -1 0
13 Politehnica Galaţi 2 0 0 2 3 5 -2 0
14 CSM Paşcani 2 0 0 2 1 4 -3 0
15 Oţelul Galaţi II 2 0 0 2 0 5 -5 0
Petrică BUTUC