Fotbalul în perspectiva noului sistem competițional
Ce se va întâmpla cu echipele vrâncene?
Sistemul nou de organizare a activității fotbalistice pentru Liga a III-a – cea la care se situează acum Vrancea va lăsa pe drum 24 de echipe în viitorii trei ani. Nu discut despre oportunitatea modificărilor aduse de FRF pentru că nu am datele care să mă lămurească despre binele pe care îl aduc fotbalului. Dacă, spre exemplu, am vorbi în termini de creștere a calității, ar apărea întrebarea dacă nu cumva ar fi fost necesare operări și la nivelul primei ligi. Ori la cel al invaziei de jucători străini care au făcut ca fotbalul românesc să fie cosmopolit, fără a avea și ștaiful cerut de o asemenea trăsătură pentru că extrem de puțini dintre fotbaliștii de import au adus un plus în exprimarea în teren a echipelor românești. Dimpotrivă! Iar argumentul greu de combătut este că marile echipe românești, în momentele lor de vârf – Steaua, Dinamo, Universitatea Craiova - au avut în componență doar români! Să revin la Liga noastră a III-a, cea de toate zilele, în care vor juca și în acest an FC Panciu și CSM 2007 Focșani. Păncenii și-au cam rezolvat problemele de lot și se pot pregăti liniștiți pentru viitorul sezon. Mai mult, își vor putea propune, chiar, promovarea. Au cam tot ce le trebuie ca să facă saltul spre locul în care fotbalul din Panciu nu a fost niciodată. Dacă vor să continue în Liga a III-a, nu cred că vor avea vreo problemă să termine deasupra locului 10. Aprecierea este valabilă și pentru sezoanele viitoare, chiar dacă în fiecare an dispar din peisaj noi locuri în Liga a III-a. Situația CSM 2007 pare complicată, însă. Analiza lotului pe care îl au la dispoziție Adrian Toma și Relu Pastia arată că va fi nevoie de mult mai mult decât au reușit focșănenii în campionatul încheiat pentru a nu risca retrogradarea. Rămâne de văzut care le vor fi adversarii din serie pentru a putea face o evaluare mai corectă, dar aprecierea de mai devreme nu poate fi modificată fundamental. Cred, totuși, că există suficiente resurse fotbalistice de valorificat la echipă. Este vorba despre experiența – și valoarea fotbalistică - a lui Borș, Crăciun, Vali Toader ori Toma, ca și de potențialul în creștere al tinerilor, ca și foarte tinerilor jucători care au devenit titulari incontestabili în ultima vreme și al celor care își așteaptă rândul la intrarea în echipă. De fapt, tocmai tinerețea lotului ar putea fi argumentul forte al CSM 2007 în ediția de campionat care urmează, ca și în cele următoare. O pregătire fizică foarte bună în perioada precompetițională le poate da puștilor Focșaniului și forța mentală cu care să intre în dificila cursă care îi așteaptă. Dacă vor descoperi, împreună cu antrenorii, rețeta constiturii unui grup foarte unit, cred că modificările de sistem în fotbalul românesc nu-i vor influența decât în bine! Adică îi vor face fotbaliști pe care se poate conta. Și care vor putea apoi, face pasul către echipe de prim nivel.
Scăderea numărului de participante în Liga a III-a va muta centrul de greutate al fotbalului spre juniorii din județ de unde sunt așteptați jucătorii care să vină în fotbalul vrâncean cu sânge proaspăt. Și care în trei ani, la finalul proiectului federal de înnoire, pot propune o formulă de echipă care să nu-și mai aibă ca obiectiv scăparea de retrogradare, indiferent de nivelul competiției.
Petrică BUTUC