NATIONAL GOLESTI ECHIPA ANULUI 2010 – 2011
Naţional Goleşti a câştigat şi Cupa Romaniei la fotbal din Vrancea! National Golesti a luat totul din fotbalul vrancean din prima editie a Ligii lui Mitica de la Vrancea!
Sâmbătă, de la ora 17.30, stadionul Milcovul, circa 400 de spectatori. Vânt puternic, dar terenul de joc a fost foarte bun, deşi era după ploaie
Atmosferă de mare meci, onorată de jucători printr-o partidă spectaculoasă
Au arbitrat foarte bine Gică Mihai, Dănuţ Dumitriu şi Luci Stănilă. Observator de joc a fost Cristinel Rusu.
Goleştiul a luat totul în acest an: campionat, cupă, baraj! Felicitări!
Naţional Goleşti – Energia Vulturu 4-3 (2-1)
Formaţii:
Naţional: Aldea – Chetreanu, Vlase, Radu, Măriuţei – Alecsandrescu, Chivu, Petrică Ioan, Curteanu (63 Sergiu Sava) – Creţu (89 Maican), Bodoc. Antrenori: Viorel Paizan si Radu Chiriac
Energia: Trifan – Apostol (46 Popa), Nechifor; Pănescu, Argeşanu – Mălinaş, Vrabie (79 Sângerean), Huzuneanu (65 Barbu), Toader – Burcăcel, Badiu (85 Claudiu Sava). Antrenori: Claudiu Manta si Iulian Iacob
A fost un meci demn de o finală, între două formaţii care au jucat un fotbal frumos, spectaculos, cu evoluţie palpitantă a scorului. Naţionalul s-a impus pentru că are fotbalişti mai valoroşi pe mai multe posturi, mijlocul şi atacul fiind peste ce a avut Energia. Şi a meritat şi ultimul trofeu pus în joc în acest an în fotbalul vrâncean. Vulturenii au evoluat mult mai bine decât în semifinala de campionat cu Homocea, însă nu a fost suficient pentru a trece de proaspăt promovata în Liga a III-a.
Prima parte a întâlnirii a aparţinut Naţionalului care a şi deschis scorul în minutul 4 când Măriuţei a centrat de pe stânga iar golgheterul Creţu a făcut 1-0 printr-o lovitură de cap. Goleştenii puteau înscrie repede încă două goluri, însă Bodoc nu a nimerit poarta părăsită de Trifan, în minutul 6 şi tot el a scăpat singur pe stânga, în minutul 10, când a blocat de portarul Energiei în careul mic. Măriuţei a trimis puternic pe lângă poartă după ce fusese găsit cu o minge, în poziţie ideală, de Alecsandrescu. Au urmat ocaziile reprizei pentru vultureni, risipite de Badiu în minutele 25 şi 29. În minutul 40, Curteanu l-a găsit foarte bine în careu pe Creţu care a înscris pentru 2-0. În ultimul minut al reprizei, la o fază banală, Burcăcel a primit mingea la marginea careului, fundaşii centrali ai Naţionalului au rămas în admiraţie, Aldea a ieşit în întâmpinare, însă vârful Energiei a lobat elegant şi s-a făcut 2-1! Repriza a doua a început cu bara lui Burcăcel din minutul 46, pentru ca patru minute mai târziu Creţu să facă 3-1 după lovitura de colţ bătută de Alecsandrescu. În minutul 52, Vali Toader a reluat peste bară din unghi, peste două minute, Popa a lobat mingea peste poartă pentru ca tot el să ducă scorul la 3-2, în minutul 56, după o acţiune prelungită a vulturenilor în careul lui Aldea. Vrabie a şutat razant cu transversala, în minutul 64 iar în minutul 75 Vali Toader a prins un şut de zile mari cu care l-a bătut pe Aldea: 3-3! În minutul 80, Bodoc a materializat cu golul victoriei revenirea Naţionalului: 4-3! Ultimele minute au fost gestionate foarte bine de fotbaliştii Goleştiului care au avut, sâmbătă seara, încă un motiv de bucurie!
Petrică BUTUC