FOTBAL DE PANCIU LA BANCHET IN IARBA DIN PADURE
Păncenii au petrecut la iarbă verde!
Duminică, jucătorii, antrenorii și oficialii clubului, împreună cu primarul Petre Ion și viceprimarul Panciului au fost la o serbare câmpenească.
Echipa FC Panciu, conducători, antrenori și jucători au încheiat sezonul fotbalistic 2010 – 2011, cu o serbare câmpenească, duminică, într-o pădure din împrejurimile orașului. La petrecere a participat și primarul Petre Ion, cel care a fost alături de echipa de fotbal, inclusiv în situații limită, atunci când părea că totul se prăbușește și nu mai este situație de ieșire. De atunci, din toamna anului trecut, lucrurile au început să se îndrepte și au mers spre bine până la urcarea echipei pe locul al șaselea al clasamentului, la finalul campionatului. De aceea, serbarea de duminică, de la care prezentăm două imagini, este o încheiere firească a unui an de muncă. Le dorim ca poza de anul viitor să fie cu echipa promovată în Liga a II-a!
Petrică BUTUC