Handbal de Vrancea, Divizia A
E oficial: CSM 2007 Focșani a terminat pe locul al patrulea!
În barajul pentru promovare merge HC Vaslui
Campionatul Diviziei A, masculin la handbal s-a încheiat sâmbătă iar miercuri Federația Română de handbal a publicat pe site-ul propriu clasamentul final. CSM 2007 Focșani care, în ultimele două etape, a remizat la Bacău cu Știința Municipal Dedeman II și a câștigat partida de acasă cu LPS Piatra Neamț, s-a clasat pe locul al patrulea. Pe prima poziție a terminat Universitatea Bucovina II Suceava, satelitul echipei care s-a clasat pe locul al treilea la finalul Ligii Naționale de handbal. La barajul pentru promovare va merge, însă, formația de pe locul al doilea, HC Vaslui pentru că sateliții nu pot evolua în aceeași categorie valorică în care se află prima echipă. Marii perdanți sunt gălățenii care, după ce nu au trecut de baraj anul trecut, au sperat până aproape de final că vor termina pe locul al doilea. Vasluienii, care în ultimii ani au stat pe poziția a patra, au dus în actuala ediție o lungă cursă de fond, când pe primul, când pe al doilea loc, pentru a beneficia la sfârșit de clauza care i-a dat deoparte pe suceveni. Focșănenii puteau să se bată pentru baraj, singura echipă cu care au pasiv net fiind HC Vaslui. CSM 2007 are jucători valoroși cu mai vechi state de serviciu lângă care au urcat câțiva juniori promițători iar pentru a fi terminat cu două poziții mai sus ar fi avut, așa cum mi-a spus antrenorul Lucian Tucan, nevoie de un impuls financiar. Impuls care nu a venit. Dimpotrivă, și în actuala ediție de campionat echipa clubului finanțat de Consiliul Local și Primăria Focșani a suportat consecințele reducerilor bugetare impuse de Guvern, ca și celelalte secții ale CSM 2007, de altfel. Locul al patrulea a fost și obiectivul convenit de echipă împreună cu conducerea clubului. Îndeplinirea lui înlătură sabia tăierii fondurilor pentru campionatul viitor, așa cum a decis Comitetul director al CSM 2007 în cazul nerealizării obiectivului de performanță.
Rezultatele ultimei etape
Politehnica Iasi - Universitatea Bucovina II Suceava 37-33 (21-15
Universitatea Galati - Stiinta Municipal Dedeman II Bacau* 35-31 (19-20) CSM Focsani 2007- LPS Piatra Neamt 31-19 (17-9)
CLASAMENT
1 Universitatea II Suceava 24 18 0 6 667 595 36
2 HC Vaslui 24 16 1 7 634 582 33
3 Universitatea Galati 24 15 1 8 620 526 31
4 CSM Focsani 2007 24 11 3 10 542 498 25
5 Politehnica Iasi 24 12 1 11 609 609 25
6 LPS Piatra Neamt 24 4 0 20 471 632 4**
7 Stiinta Dedeman II Bacau 24 4 0 20 253 374 -10*
* Echipa penalizata cu 18 puncte (16 puncte – nerespectare cerinte varsta; 2 puncte – neprezentare)
** Echipa penalizata cu 4 puncte – nerespectare cerinte varsta
Petrică BUTUC